Peste 1.500 de hunedoreni au depus cereri în prima lună a acestui an pentru a obţine un bilet de tratament balnear, într-una dintre staţiunile unde sunt tratate diverse afecţiuni. Cifra reprezintă peste 25 la sută din totalul solicitărilor primite de Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara (CJP) pe parcursul unui an întreg. Hunedorenii s-au grăbit să-şi depună cererile, pentru a fi siguri că vor obţine un bilet de tratament în staţiunea dorită.
Directorul Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, Ionel Ciobanu, spune că media anuală a cererilor care vin din partea hunedorenilor care vor un bilet de tratament este de aproximativ 5.000. „Cei mai mulţi dintre solicitanţi vor să plece la tratament în lunile de vară, însă – având în vedere că aceasta este perioada cea mai aglomerată – nu toată lumea are şanse să primească aprobare pentru cererea depusă.Solicitările pot fi făcute în orice moment al anului, însă cu cel puţin o lună înaintea celei pentru care se doreşte biletul. Deocamdată, licitaţiile nu au fost făcute, aşa că nici repartiţii nu au fost, încă. Primele repartiţii se vor face în data de 6 sau în 7 februarie, dar este vorba doar despre locuri în unităţile turistice incluse în sistemul Casei Naţionale de Pensii (la Geoagiu-Băi, la 1 Mai, la Buziaş, la Borsec etc.), deoarece, în cazul celorlalţi furnizori de servicii, încă nu au fost organizate licitaţiile pentru anul în curs”, explică Ionel Ciobanu.
Dintre cele aproximativ 5.000 de bilete care se acordă anual, cam 20 la sută sunt disponibile chiar în judeţul Hunedoara (staţiunea Geoagiu-Băi), fiind foarte căutate de pensionarii care nu îşi permit (fie din motive de sănătate, fie financiare) să plece prea departe de casă. Beneficiarii biletelor de tratament balnear gratuite sau co-plătite pot fi nu numai pensionarii, ci şi asiguraţii sistemului public de pensii, al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.
Cine primeşte tratament gratuit
De biletele de tratament balnear pot beneficia hunedorenii care au o afecţiune medicală sau au nevoie de tratament balnear, în limita numărului de locuri disponibile, finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat. În plus, la acordarea biletelor se ţine cont de ordinea de depunere a cererilor, pe serii, staţiuni sau unităţi de cazare. Cea care stabileşte numărul locurilor de tratament care poate fi pus la dispoziţia pensionarilor şi asiguraţilor hunedoreni este Casa Naţională de Pensii. Locurile de tratament disponibile sunt repartizate în acele staţiuni unde sunt tratate afecţiuni reumatismale, cardiovasculare, ale sistemului nervos, ginecologice şi ale căilor respiratorii.
Hunedorenii care pot beneficia de bilete de tratament fără să plătească nimic sunt asiguraţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai mare de 90 de zile, precum şi pensionarii de invaliditate, cărora li s-a stabilit un program individual de recuperare. De asemenea, pot primi bilete gratuite persoanele persecutate din motive politice, cele deportate în străinătate, pensionarii IOVR, veteranii de război şi salariaţii care lucrează în condiţii speciale. Prioritate la acordarea biletelor au hunedorenii care nu au mai beneficiat în ultimii ani de astfel de facilităţi, cei care au pensii mici, dar printre criterii se numără şi tipul şi gravitatea afecţiunilor de care suferă solicitantul.
Cum obţineţi biletele
Hunedorenii care vor să primească bilete de tratament trebuie să depună la Casa Judeţeană de Pensii o cerere tip însoţită de: cupon de pensie, recomandare medicală, adeverinţă din care să rezulte venitul asiguratului (sau al salariatului) şi copia cărţii de identitate. În cazul în care titularul înstrăinează biletul de tratament sau oferă talonul de pensie altei persoane, pierde dreptul eliberării unui alt bilet. Un pensionar sau un asigurat poate primi un singur bilet de tratament, în timpul unui an calendaristic.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.