Începând cu data de 1 octombrie, intră în vigoare ordinul ANRE privind aprobarea Standardului de performanţă pentru serviciul de distribuţie şi de sistem al gazelor naturale. Distribuitorii de gaze vor avea mai multe obligaţii faţă de consumatori şi vor plăti despăgubiri în cazul în care nu le onorează.
Consumatorii de gaze naturale vor avea dreptul la despăgubiri în cazul în care nu vor fi informaţi despre sistarea furnizării de gaze, despre scăderea presiunii şi în cazul în care firma de distribuţie refuză să răspundă la sesizări sau la reclamaţii. Acestea sunt doar câteva dintre prevederile noului standard de performanţă pentru distribuţia gazelor naturale.
De exemplu, în cazul reducerii presiunii la gaze, furnizorul are mai multe obligaţii: să asigure utilizatorilor livrarea la presiunea prevăzută în avizul tehnic de racordare şi/sau în contractul de distribuţie a gazelor naturale; să răspundă la sesizările/ reclamaţiile oricărui utilizator cu privire la nerespectarea valorii presiunii gazelor naturale, în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării acestora; să verifice la faţa locului presiunea gazelor naturale, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării sesizării/ reclamaţiei; să notifice utilizatorul, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data înregistrării sesizării/ reclamaţiei, cu privire la data, ora şi locul unde urmează să se efectueze verificarea.
Pentru nerespectarea termenului prevăzut pentru răspuns furnizorul are obligaţia să plătească solicitantului următoarele compensaţii: a) o sumă fixă în valoare de 20 lei; b) suplimentar, 5 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 16-a zi de la data înregistrării sesizării/ reclamaţiei, dar nu mai mult de 60 de zile de întârziere. Dacă este depăşit termenul de 5 zile pentru verificarea presiunii gazului, furnizorul are obligaţia să plătească solicitantului următoarele compensaţii: a) o sumă fixă în valoare de 20 lei; b) suplimentar, 5 lei pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, începând cu a 6-a zi lucrătoare de la data înregistrării sesizării/ reclamaţiei, dar nu mai mult de 60 de zile lucrătoare de întârziere. Dacă termenul de trei zile pentru notificare este depăşit, furnizorul are obligaţia să plătească: a) o sumă fixă în valoare de 20 lei; b) suplimentar, 5 lei pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, începând cu a 4-a zi lucrătoare de la data înregistrării sesizării/ reclamaţiei, dar nu mai mult de 60 de zile lucrătoare de întârziere.
Gaze inferioare calitativ
Furnizorul de gaz are obligaţia de a răspunde la sesizările/ reclamaţiile scrise ale utilizatorilor, cu privire la calitatea gazelor naturale, în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării acestora. Pentru nerespectarea termenului furnizorul are obligaţia să plătească solicitantului următoarele compensaţii: a) o sumă fixă în valoare de 20 lei; b) suplimentar, 5 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 16-a zi de la data înregistrării sesizării/ reclamaţiei, dar nu mai mult de 60 de zile de întârziere.
Noi drepturi pentru consumatorii de gaze
Posted in: showroom economic
Articolul a fost vizualizat de 866 ori
– 6 October, 2016
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.