Sănătate: Hipermetropia

Hipermetropia reprezintã o afecţiune care se manifestã prin vedere înceţoşatã. Persoanele ce suferã de hipermetropie vãd bine la distanţã şi vãd obiectele depãrtate mai aproape decât sunt în mod obişnuit, deşi tulburãrile sunt şi la nivelul vederii de aproape şi la ­vederea la distanţã.
Aceste persoane au de cele mai multe ori probleme în a focaliza imaginile apropiate şi nu pot realiza activitãţi precum ­cititul sau cusutul. Deşi defectele ce cauzeazã aceastã boalã pot fi prezente de la naştere
(de exemplu, aplatizarea corneei sau a globului ocular scurt), lungirea globului ­ocular în copilãrie poate corecta ­tulburãrile de vedere.
Pe mãsurã ce se înainteazã în vârstã, ochiul îşi pierde capacitatea de acomodare (modificare a diametrelor sau a formei lentilelor ­oculare, aşa încât imaginea sã se focali­zeze pe retinã). Hipermetropia este de cele mai multe ori evidentã dupã vârsta de 40 de ani, când ochii pierd capacitatea de acomodare.
Tulburãrile de focalizare datorate vârstei, ce poartã denumirea de prezbiţie, determinã ca hipermetropia sã devinã aparentã.
Cauze
Hipermetropia apare atunci când razele luminoase ce pãtrund în ochi se ­focalizeazã în spatele retinei (în mod normal ele trebuie sã se focali­zeze pe retinã). Aceastã afecţiune este cauzatã de un glob ocular cu diametru antero-posterior mic, o cornee ce are curburã micã sau cristalinul este împins spre posterior în ­interiorul ochiului.
Etiologie
Hipermetropia este, de ­obicei, congenitalã, ­persoanele cu rude ce au hipermetropie au riscul mai mare de a dezvolta la rândul lor afecţiunea.
Hipermetropia apare din copilãrie, dar pânã la vârsta de 40 de ani procesul de acomodare corecteazã ­tulburãrile de vedere. Capacitatea de focalizare a obiectelor de aproape se pierde cu vârsta, atât la ­persoanele cu ­hipermetropie, cât şi la miopi şi la emetropi (persoane care nu au tulburãri de vedere) – acest lucru poartã numele de presbitie.
Simptomatologie
Principalul simptom al ­hipermetropiei este vederea înceţoşatã, în special pentru obiectele de aproape. Devin dificile activitãţi ca cititul sau cusutul.
Hipermetropia apare încã din copilãrie, dar creşterea globului ocular şi alungirea lui corecteazã afecţiunea. Dacã hipermetropia nu se corecteazã pânã la vârsta de 9 ani, atunci când ochiul se opreşte din dezvoltare, vede­rea se poate totuşi
pãstra nemodificatã prin acomodare. Hipermetropia poate trece neobservatã pânã la vârsta de 40 de ani, dar dupã aceastã vârstã muşchii care controleazã contracţia cristali­nului devin mai puţin eficienţi. Scãderea flexibilitãţii cristali­nului va scãdea abilitatea de focalizare. Rigidizarea cristali­nului se numeşte presbiopie.
Tratament
Majoritatea persoanelor cu hipermetropie nu necesitã tratament. Ochelarii sau lentilele de contact îmbunãtãţesc ­vederea atunci când aceasta este alteratã. Prin corectarea cu lentile sau ochelari imaginea se va foca­liza pe retinã.
Ochelarii şi lentilele de ­contact sunt prima opţiune ­terapeuticã a hipermetropiei, ambele sunt eficiente, au un risc mai mic şi sunt mai ­ieftine decât procedeele ­chirurgicale.