Renumitul compozitor al muzicii din “Şatra” povesteşte cum l-au păcălit ţiganii ruşi

Articolul a fost vizualizat de 1,137 ori

La 79 de ani, maestrul Eugen Doga şi invitaţii săi au susţinut un concert de zile mari, timp de trei ore, şi au fost ovaţionaţi la Deva. Muzicianul este o somitate în lumea muzicii clasice şi se numără printre foarte puţinii compozitori ai lumii care a practicat cu succes toate genurile muzicale clasice. A scris muzică inspirată din folclor, a transformat în cântec poezia lui Eminescu, a compus muzică pentru mai bine de 200 de filme, inclusiv pentru celebra producţie “Şatra”. Una dintre piesele sale face parte din patrimoniul UNESCO.

IMG_5499
Până acum, Eugen Doga nu era un nume binecunoscut publicului din judeţ. Însă e nevoie de ore întregi ca să descrii activitatea omului care urcă pe scenă şi la 79 de ani, o vârstă pe care, de altfel, nu o recunoaşte: “Nu ştiu cine o omul acela tâmpit care a născocit ceasul şi calendarul, fără ele poate ne-am fi simţit mai tineri. Eu nu recunosc aceste născoceli! Eu mă simt bine şi nu-mi simt vârsta, alţii poate o observă, dar eu, nu!”, zâmbeşte maestrul. Sunt de ajuns câteva cuvinte pentru a trezi interesul melomanilor – Eugen Doga este cel care a scris şi muzica pentru filmele “Şatra” şi “Maria Mirabela”. Este singurul român care are o piesă inclusă în patrimoniul UNESCO: valsul numit „Gingaşa şi tandra mea fiară”, o piesă care îţi stârneşte emoţiile şi te ademeneşte către ritmul romantic al vieţii. Fostul preşedinte SUA Ronald Reagan a spus despre piesă că e cel mai bun vals al secolului XX. Nici acum Eugen Doga nu ştie exact cum a scris lucrarea: “Nu ştiu ce m-a inspirat! Mă credeţi? Vorbesc sincer! Nu ştiu ce este inspiraţia – cred că este o acumulare de energie precum cea de la un vulcan, care ne şi scutură puţin ca să ne trezească din amorţeală. Creaţia e ca un cutremur, până la urmă e o taină, ca şi dragostea. Eminescu foarte “şmecher” a numit-o: “un nu ştiu ce ş-un nu ştiu cum”, doar că Eminescu ştia şi ce, ştia şi cum!” S-a născut în Transnistria, dar ma­ma sa era originară din Delta Dunării, iar tatăl din Carpaţi. După doar câteva ceasuri petrecute pe meleagurile unde s-a închegat poporul român, maestrul spune că a simţit ritmul pământului: “Cred că şi rădăcinile tatălul meu se trag din părţile astea, simt asta tot mai bine şi o conştien­tizez prin muzi­că: primesc nişte semne muzicale care nu sunt în alte părţi. Izbucnesc de aici de undeva”, explică maestrul, fluturând degetele ca şi cum ar cânta la pian. „Cred că rădăcinile mele s-au săturat să stea în mine şi acum ies la suprafaţă.
Să vedem dacă va ieşi ceva şi pe portativ”, speră maestrul.
În “Şatra” ţiganii au făcut playback după Corul Academic din Moscova

În sala Teatrului de Artă Deva, Eugen Doga s-a aflat pentru prima dată în faţa publicului din Deva, într-un spectacol cu casa închisă. A avut nevoie doar de câteva minute pentru a-i fascina pe oamenii din sală cu muzica sa, dar şi cu intervenţiile pline de umor. Pe scenă, maestrul este o prezenţă vie – spontaneitatea sa, datorată zecilor de ani de experienţă pe scenele lumii, a cucerit publicul. “Noroc am avut când am nimerit la studiourile Mosfilm, unde s-au făcut majoritatea filmelor la care am scris muzică. E unul dintre cele mai mari studiouri din lume şi primul film pe care am scris muzică era “Şatra”. Ştiţi că e o problemă extraordinară de a lucra cu ţiganii. Am călătorit mult ca să adunăm o echipă: făceam primele repetiţii cu cei pe care îi găsisem începând din Moscova. Dar care ţigani? Nu din cei cu apartamente, cu Mercedesuri. Ăia nu mai sunt ţigani! Noi îi căutam pe ăia care stăteau în şatre, cu foale de meşteşugari, cu caii pe care îi potcovesc singuri, cei de la care miroase a câmp! A fum! Şi nu de ţigară! A rug! Aceste fiinţe erau pentru mine nişte necunoscute până atunci – le dădeau câte cinci ruble pentru repetiţie vineri pentru toate zilele săptămânii. Luni, vine momentul să-i arăt Consiliului Artistic: n-a venit nime! Băi! Unde-s ţiganii!? Au luat rublele şi au şters-o!”, povesteşte maestrul şi fiecare moment “picant” este marcat jucăuş, pe clape, de pianistul Tiberiu Chiranuş. Zâmbind, maestrul îşi continuă povestea: “Următoarea săptămână iar încep să adun – eu într-o parte cu avionul, colegii mei în alta. Se întâmplă aceeaşi poveste! Ce se întâmpla: am aflat că ei au diferite triburi şi fiecare pretinde că este primul ca reprezentant al acestui popor. Ne-am gândit – ce să facem? Până la urmă, am adunat câte unul de la fiecare trib şi ne-am căpătuit cu un asamblu perfect, care ne-a sonorizat filmul şi ne-a adus “Scoica de aur”. Lumea crede că totul e făcut de ţigani – nu e adevărat. În realitate, a cântat Corul Academic din Moscova, condus de mine, şi Orchestra Cinematrografiei Sovietice, chitarişti profesionişti. Ţiganii au ciupit câte-o strună, dar au dat o culoare extraordinară şi datorită regizorilor de sunet care au făcut un mixaj fantastic: o chimie sonoră!” Publicul din sală se convinge odată ce soprana începe să încânte în sunetul vesel al viorii: “N-am nici fuste, nici pantofi, nici castel cu slujitori, în căruţă m-am născut, în căruţă ştiu să cânt!”. Devenii aplaudă pe ritm, iar sala freamătă de ritm şi, din culise, maestrul se bucură precum un copil în timp ce priveşte reacţia sălii.

Vestit în lume

Institutul Internaţional de Cinematografie din Moscova i-a conferit titlul “Doctor Honoris Causa”, iar, după succesul mondial al filmului „Şatra”, muzica sa a fost vândută pe milioane de discuri. Publicul îl iubeşte: “Prin părţile acestea de Românie eu vin mereu la 1 Decembrie, la Alba Iulia, aici în vecinătate. E cam departe Deva, de Chişinău şi de Moscova. Şi să ştiţi că nu doar publicul are doruri, dar şi eu duc dorul publicului şi rar mai găseşti zilele acestea un public aşa primitor şi dulce şi aproape sufleteşte pentru mine”, a spus maestrul după concert. E zâmbitor, modest şi molcom şi nu ai spune că omul cărunt care priveşte artiştii din culise a scris o simfonie, două uverturi pentru orchestra simfo­nică, şase cvartete, circa 50 de piese instrumentale, peste 70 de valsuri, zece tangouri, 60 de romanţe, dintre care opt sunt pe versurile lui Mihai Eminescu. Eugen Doga a scris muzică pentru trei balete, dintre care unul este “Luceafărul”, ce poate fi considerat capodopera lui Doga.

CV de maestru

Eugen Doga a creat muzică pentru mai bine de 200 de filme de desene animate şi lung metraje, plus 13 spectacole de teatru. Două dintre filme au fost pre­mia­te cu „Scoica de argint” la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian, Spania: „Lăutarii” (1972) şi „Şatra” (1976). Dintre filmele de desene animate, cel mai cunoscut de români este „Maria Mirabela” de Ion Popescu Gopo, a cărui melodie compusă de Eugen Doga a devenit şlagăr în ţară. Valsul de la nuntă din producţia “Dulcea şi blânda mea fiară” (“My Sweet and Tender Beast” – n. red.) a fost recunoscut, printr-o decizie specială a UNESCO, drept una dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului XX şi este inclus în patrimoniul său. A concertat în Marea Sală a Kremlinului şi a devenit singurul compozitor care a umplut palatul Kremlinului trei zile la rând.
Pe lista celor mai renumite 200 de perso­nalităţi ale lumii, Eugen Doga se află pe locul 97. Compozitorul este membru a trei Academii, a adunat premii şi trofee în Uniunea Sovietică, Republica Moldova şi în România.

About Laura Oană