Încă opt comune vor să se lipească la Memorandumul Apusenilor

Articolul a fost vizualizat de 840 ori

La solicitarea primarilor, PNL Hunedoara a cerut prefectului Valer Ungur ca încă opt comune din judeţul Hunedoara să fie introduse în Memorandumul pentru programul pilot finanţat din fonduri europene şi din bugetul naţional, program care prevede un statut special zonei Munţilor Apuseni din judeţele Hunedoara şi Alba.

p6 legea apusenilor
În urma discuţiilor purtate de conducerea PNL Hunedoara la nivel guvernamental, au fost prinse în Memorandumul adoptat de guvernul Cioloș toate localităţile din Valea Jiului şi patru primării din Ţara Zarandului. Este vorba de municipiul Brad şi comunele Bucureșci, Blăjeni și Buceș. Recent, încă opt primari liberali cred că proiectul ar putea aduce prosperitate în comunele pe care le păstoresc.

Primesc finanţare cu prioritate
Cconducerea PNL Hunedoara a decis să-i ceară prefectului Valer Ungur să înainteze o solicitare către Guvern pentru suplimentarea Memorandumului cu încă opt comune. Ele sunt: Baia de Criş, Bulzeştii de Sus, Crişcior, Luncoiu de Jos, Ribiţa, Tomeşti, Vaţa de Jos şi Vălişoara. Aceste localităţi beneficiază de o serie de facilităţi din fonduri guvernamentale şi europene, având prioritate la alocarea de resurse financiare. În faza iniţială a proiectului doar patru localităţi din Apuseni, de pe raza judeţului Hunedoara, au fost cuprinse în Memorandum. „Este o cerinţă normală şi echitabilă a primarilor. Cele opt loca­lităţi fac parte din Ţara Zarandului, componentă a Patrulaterului Aurifer din Munţii Metaliferi. În urma închiderii mineritului din această zonă, toa­te localităţile de pe cursul superior al Crişului Alb au fost afectate în egală măsură. În consecinţă, comunităţile locale de aici trebuie ajutate în mod egal”, explică libe­ralii decizia de a susţine cererile primarilor.

About Marcel Bot