Hrana nu-i pomană la Cantina Socială. Se obţine cu trudă în folosul comunităţii

Articolul a fost vizualizat de 1,022 ori

„NICI MUNCĂ FĂRĂ PÂINE, NICI PÂINE FĂRĂ MUNCĂ”

Primăria Hunedoara a pus în dezbatere un proiect prin care beneficiarii serviciilor Cantinei de Ajutor Social vor fi obligaţi să muncească în folosul comunităţii pentru hrana pe care o primesc. Cine are obiecţii poate vorbi acum, ori poate să flămânzească mai apoi.

p6 primaria hunedoara_1

Pot beneficia de servicii­le Cantinei de Ajutor Social persoanele ale căror venituri sunt sub nivelul venitului net lunar, pentru o persoană singură, cu condiţia să muncească în folosul comunităţii. Numărul de ore muncite lunar se calculează astfel: pentru 1 porţie – 8 ore; pentru 2 porţii – 16 ore; pentru 3 porții – 24 ore; pentru 4 porţii – 32 ore; pentru 5 porţii – 40 ore; peste 5 porţii – 8 ore înmulţit cu numărul de porţii de mâncare.

Cantina săracilor nu-i şi a leneşilor

Părintele (unic întreţinător al unei familii cu copii cu vârsta de peste 7 ani) va presta numărul de ore corespunzător numărului de porţii de hrană de care beneficiază. De asemenea, familiile cu copii cu vârsta de peste 7 ani, unde cel puţin unul dintre părinţi este în căutarea unui loc de muncă, vor presta numărul de ore corespun­zător numărului de porţii de hrană de care beneficiază. Pentru familiile beneficiare de ajutor social în care un membru al familiei este apt de muncă şi care beneficiază şi de hrană la Cantina de Ajutor Social, orele de muncă se cumulează, fără a depăşi 100 de ore lunar. Face excepţie de la îndeplinirea obligaţiilor persoana aptă de muncă sau în căutarea unui loc de muncă ce asigură creşterea şi îngrijirea, potrivit legii, a unuia sau a mai multor copii în vârstă de până la 7 ani, respectiv până la 18 ani în cazul copilului cu handicap grav sau accentuat dovedit prin certificat eliberat de Comisia pentru protecţia copilului şi persoana care participă la cursuri de formare profesională.
Activităţile gospodăreşti se efectuează în cadrul Direcției Tehnice din ca­drul Primăriei municipiului Hunedoara. Lista cu persoanele beneficiare de serviciile Cantinei de Ajutor Social care trebuie să efectueze activităţile gospodăreşti se întocmeşte lunar.
În cazul în care asistaţii nu îşi efectuează orele, sau sunt suspendaţi de la plata ajutorului social indiferent care este cauza, dreptul la hrană încetează începând cu luna următoare şi nu se mai acordă pe o perioadă de trei luni.

About Marcel Bot