Biserica de piatră din Densuş, considerată printre cele mai vechi biserici medievale din România, a păstrat o mulţime de poveşti ciudate. Una dintre cele mai puţin ştiute oferă detalii despre dorinţa localnicilor din urmă cu un secol şi jumătate de a o demola, pentru ca în locul ei să fie ridicată o biserică mai impunătoare.
Veche de peste şapte secole, conform documentelor istorice, şi clădită peste ruinele unui templu antic unde aveau loc sacrificii, potrivit legendelor, Biserica de piatră din Densuş ascunde numeroase secrete. Un document amintit de cercetătoarea Maria Roşu arată că în urmă cu un secol şi jumătate, localnicii din satele Ţării Haţegului nu au ţinut cont de valoarea istorică a monumentului şi au dorit să o demoleze pentru ca în locul ei şi din materialele folosite să ridice o nouă biserică, mai falnică.
„În 1864 densuşenii au cerut ajutor financiar Episcopiei Greco-Catolice din Munkacs (azi, Ucraina) pentru construirea unei noi biserici. Vroiau să dărâme biserica „veche” (pe cea actuală) şi pe locul acesteia să ridice una nouă, mai mare. Episcopia, prin biroul din Ungvar (azi, Ucraina), a şi dat o circulară în limba slavonă pentru strângere fondurilor necesare. Spre „norocul” bisericii monument, Comisia Arheologică înfiinţată în cadrul Academiei a intervenit rapid, salvând biserica de la demolare”, a informat cercetătorea Maria Roşu. În textul motivaţiei publicate de Comisia Arheologică, scris în limba maghiară, într-un limbaj arhaic, se amintea, printre altele, de needucarea populaţiei din acea vreme, de faptul că preoţii români se mulţumeau cu tămâiere şi rugăciuni şi cereau oamenilor doar să cânte, să stea şi să meargă în genunchi şi să facă pomeni, în loc să le ofere enoriaşilor educaţie, să-i lege de cărţi şi de cultură.
Povestea Zafirei, fata din turnul bisericii
În anul în care localnicii solicitau ridicarea unei noi biserici pe locul monumentului din Densuş, istoricul Aron Densuşianu făcea cunoscută una dintre cele mai frumoase legende ale bisericii de piatră, în descrierile călătoriilor sale pe Valea Streiului şi în Ţara Haţegului. Aron Densuşianu povestea despre galeria obscură a bisericii, înfiinţată în baza turnului, denumită la acea vreme de localnici „Peştera Zafirei”. În galeria strâmtă şi misterioasă îşi găsiseră adăpostul lilieci şi buhe, relata istoricul, biserica fiind găsită de acesta, în 1864, într-o stare aproape de ruină. Povestea redată de Densuşianu vorbeşte despre tânăra Zafira, fecioara care a stat ascunsă luni în şir într-un loc secret din turla bisericii, iar într-o duminică, după slujbă, s-a aruncat de pe acoperiş, punându-şi capăt vieţii. Zafira se îndrăgostise de un tânăr sărac din satul vecin, însă părinţii fetei nu au fost de acord cu iubirea dintre cei doi.
Tânăra crezuse că tatăl ei, care îi prinsese împreună pe cei doi îndrăgostiţi în grădina bisericii, l-a ucis în bătaie pe iubitul ei şi atunci a decis să dispară în locul secret. Nimeni din sat nu ştia despre întâmplarea fetei, ci doar că ea ar fi fugit, pentru că nu voia să îl ia de soţ pe tânărul pe care l-ar fi dorit părinţii ei. „Era toamnă. Zafira şedea ziua în peşteră, noaptea cobora în jos şi din prunii, merii şi perii de pe lângă biserică aduna poame, ca să-i fie pe ziua următoare. Într-o duminică, ieşind oamenii din biserică, se opresc toţi dinaintea ei pentru a se mai consulta, după datină, despre afaceri ale satului. Mai în urmă se adresează Stoica, tatăl Zafirei, către mulţime zicând că acela care va şti ceva de fata lui, şi îi va spune unde este, sau va găsi-o cineva, la acela îi dă doi boi şi tot odată declară în auzul tuturor că el va lăsa fetei sale toate libertatea de a-şi alege de bărbat pe cine va voi. Zafira, care trăgea cu urechea de asupra bisericii, din peşteră, la cele ce se vorbeau, auzi şi aceste cuvinte ale tatălui său şi ieşind ca fulgerul din peşteră pe marginea bisericii şi strigând din răsputeri: „Neîndurate, pe cel ce l-am iubit l-ai omorât, voi acum să mor şi eu! S-a aruncat jos şi a fost moartă. Unde a căzut s-a şi înmormântat. Mormântul ei acoperit cu piatră de marmură tăiată în forma unui coşciug, există până astăzi bine conservat, numai crucea s-a sfărâmat încâtva. Amantul s-a restaurat din cruda bătaie şi adeseori, zice tradiţiunea, plângerile lui pe mormântul nefericitei Zafira, în puterea nopţii, deşteptau vecinătatea”, relata Aron Densuşianu, în volumul “Suveniri şi impresiuni de călătorie”, publicat în Familia, în 1866.
Cât de veche este biserica
Unii istorici susţin că biserica din Densuş a fost ridicată pe ruinele unui templu închinat zeului Marte, în altarul căruia romanii aduşi în Dacia obişnuiau să facă sacrificii. În zidurile bisericii de la Densuş au ajuns blocurile de calcar din fostul oraş roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Pe pereţii vechi străjuiesc picturi bizantine vandalizate în trecut de cotropitorii turci, care le-au scos ochii sfinţilor pictaţi, dar şi icoane stranii, care îl înfăţişează pe Mântuitor în costum popular românesc sau pe apostolul Toma în timpul schingiuirii sale.
Deşi nici în prezent nu este clară data la care a fost construită biserica, cert este că, în ultimii peste 700 de ani, în Densuş au fost ţinute aproape neîntrerupt slujbe, iar locul este considerat cea mai veche biserică românească din piatră. Lăcaşul de cult din Densuş e situat la zece kilometri de Haţeg, în apropierea şoselei Haţeg – Caransebeş. Biserica a fost ridicată pe un deal şi e înconjurată de un cimitir vechi, în care mormintele sătenilor şi ale preoţilor care au slujit aici sunt învecinate cu pietre funerare antice. Biserica ortodoxă română din Densuş poartă hramul Sfântului Proroc Ieremia (1 mai) şi al Sfântului Ierarh Nicolae (6 decembrie).
Prima atestare documentară a bisericii a fost la 2 iunie 1360, cu ocazia unui „scaun de judecată“ al românilor din Ţara Haţegului. Cei mai mulţi istorici o plasează ca fiind ridicată în secolul al XIII-lea, în timp ce alţi oameni de ştiinţă susţin că ar fi fost construită în secolele X-XI. Biserica a fost restaurată în anii 2003 şi 2005, prin contribuţia Ambasadei Statelor Unite ale Americii şi a Ministerului Culturii.
Din anul 1991, ea a fost propusă pentru a face parte din patrimoniul
UNESCO.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.