Faringita reprezintã inflamaţia faringelui, cea mai frecventã fiind faringita streptococicã, şi este determinatã de o bacterie numitã streptococ. Existã mai multe tulpini de streptococ, dintre care unele pot determina afecţiuni mai grave decât altele. Cea mai frecventã tulpinã întâlnitã în infecţiile gâtului este streptococul beta-hemolitic grup A. Alte tulpini de streptococ care pot determina infecţii ale gâtului fac parte din grupurile C şi G.
Infecţia streptococicã determinã iritaţia gâtului (faringita), a amigdalelor sau polipilor, caracterizatã prin inflamaţie şi durere.
Inflamaţia gâtului este, în mod obişnuit, produsã de infecţii virale sau alţi iritanţi, cum ar fi fumul, alergenii, aerul uscat, sau de leziuni ale gâtului şi nu de infecţii cu streptococ.
Riscul de apariţie a faringitei streptococice creşte dacã existã contact direct cu persoane care au infecţii streptococice, în special copii. Mãrimea amigdalelor la copii nu este un factor de risc pentru infecţiile gâtului. Chiar dacã copiii sau adulţii au extirpate amigdalele, pot dezvolta faringite streptococice.
Ca simptome avem:
– durere de gât, instalatã brusc, fãrã tuse, strãnut sau alte semne de rãcealã;
– durere şi dificultãţi la înghiţit;
– febrã mai mare de 38,3 grade C (febra mai micã sugereazã o infecţie viralã şi nu streptococicã);
– ganglioni inflamaţi la nivelul gâtului;
– puncte albe, galbene sau sub forma unei membrane la nivelul gâtului şi amigdalelor;
– o roşeaţã accentuatã a gâtului sau puncte de culoare roşu închis la nivelul regiunii posterioare a bolţii palatine, în apropierea gâtului;
– amigdale inflamate, cu toate cã aceastã manifestare poate fi determinatã şi de o infecţie viralã.
Infecţia gâtului este diagnosticatã plecând de la istoricul medical, examenul medical al gâtului şi teste rapide pentru streptococ. Cultura din gât este efectuatã uneori pentru a confirma rezultatul testului rapid pentru streptococ sau când medicul suspecteazã cã rezultatul testului rapid a fost incorect.
Unul sau douã din urmãtoarele teste sunt folosite pentru a pune în evidenţã streptococul în gât:
– testul rapid (exudat faringian), care analizeazã bacteria din gât şi demonstreazã dacã streptococul este cauza inflamaţiei gâtului (specialiştii folosesc tampoane de vatã cu care se recolteazã celule din fundul gâtului pentru acest test);
– cultura este un alt test care analizeazã celulele recoltate din fundul gâtului; celulele recoltate printr-un tampon de vatã sunt introduse într-un container cu substanţe ce permit creşterea streptococului; dacã streptococul creşte, cultura este pozitivã, dacã nu, cultura este negativã.
Dacã simptomele pentru faringitã sunt prezente, este necesarã testarea, pentru confirmarea infecţiei streptococice. Diagnosticul este pus de cãtre medic dupã examinarea gâtului şi testele specifice enumerate mai sus.
Tratamentul precoce poate reduce rãspândirea faringitei streptococice şi reduce riscul complicaţiilor, cum ar fi rãspândirea streptococului în altã parte a organismului, cauzând infecţii ale urechii, sinusurilor sau abces al amigdalelor (abces periamigdalian).
Aceste teste nu sunt necesare în urmãtoarele situaţii:
– dupã tratamentul antibiotic, cu excepţia cazului în care este prezentã simptomatologia; analizele pot fi efectuate dacã simptomatologia reapare sau în cazul reumatismului articular acut, existând riscul recidivei;
– pentru o persoanã care a fost expusã la streptococ, dar care nu are simptomatologie; de exemplu, membrii de familie ai unei persoane care a avut infecţie a gâtului cu streptococ vor fi testate dacã dezvoltã simptomatologia infecţiei.
Este posibil ca o pesoanã sã aibã prezent streptococul în gât şi sã nu aibã niciun simptom al infecţiei (purtãtor). Dacã în aceeaşi familie apar mai multe infecţii cu streptococ sau au fost complicaţii severe, precum reumatismul articular acut sau şoc septic, membrii familiei pot beneficia de analize pentru a se verifica dacã sunt purtãtori ai infecţiei streptococice. Oricum, este neobişnuit ca o persoanã sã se contamineze de la un purtãtor.
