Arhivele Judeţului Hunedoara păstrează dosarele de urmărire ale unor femei bănuite de spionaj şi relaţii suspecte cu membrii comunităţii evreieşti şi cu iredentiştii maghiari. Notele secrete oferă detalii despre cât de mari erau tensiunile etnice în rândul localnicilor şi cum au ajuns fapte banale să fie considerate delicte periculoase.
Mărturii sumbre din anii 1940 au fost oferite în documentele secrete, păstrate la Arhivele Naţionale din judeţul Hunedoara. Notele Poliţiei şi Siguranţei au scos la lumină relatări despre femeile bănuite de spionaj şi acţiuni subversive din Deva „multiculturală”, tulburată în acei ani de război şi de tensiunile interetnice.
Cazul unei tinere refugiate din Cluj în Deva, împreună cu soţul ei militar, arată cât de repede se ajungea ca fapte banale să fie considerate delicte împotriva siguranţei statului. În 1941 şi 1942, Rozalia a fost acuzată şi urmărită mai mult timp de agenţii şi informatorii Poliţiei, pentru că ar fi manifestat sentimente de prietenie pentru evreii din oraş. „Ea îşi manifestă absolut numai astfel de sentimente şi trăieşte numai în anturajul familiilor evreieşti, pe care le vizitează şi care o vizitează la domiciliu în mod permanent, plimbându-se chiar şi pe stradă numai cu aceste evreice prietene. Ba şi mai mult fără niciun înconjur şi în mod nepăsător că este soţie de militar vorbeşte şi pe stradă chiar şi în auzul publicului românesc, cu aceste evreice cu care se plimbă, numai în ungureşte, cu toate că acestea ştiu foarte bine româneşte”, se arăta în nota secretă din 1942
.
Iubirea de evrei, interzisă
În acea perioadă, comunitatea evreiască din judeţul Hunedoara număra circa 5.000 de persoane şi se afla într-o stare deprimantă, potrivit notelor informative. Evreii se î
nţelegeau mai bine cu populaţia de origine maghiară, susţinându-se ideea că în Ungaria erau trataţi mai bine.
Rozalia era suspectată pentru apropierea faţă de evrei. „La venirea în Deva s-a asociat familiei evreieşti Stern, care ţine bodega restaurantului Crucea Albă din Deva, cu care şi astăzi se plimbă pe stradă şi se vizitează. Cu familia evreului Hirsch, vecini, cu care soţie evreică este în permanenţă atât la domiciliu cât şi pe stradă, vorbind numai ungureşte şi în mod demonstrativ”, informau autorii notei secrete.
Ceea ce era şi mai culminant din toată activitatea ei de filoevreică este următorul fapt: a permis şi permite evreicei Hirsch să asculte la aparatul de radio, ba chiar o şi anunţă să vină la ea să asculte emisiunile posturilor englezeşti, ruseşti şi a celor clandestine în limba română, ştiri care apoi sunt comunicate de evreica Hirsch celorlalţi evrei, care de foarte multe ori se adună în casa evreului Hirsch, tocmai ştiind că soţia evreului are acces în casa plutonierului major Mătuşanu, unde ascultă emisiunile radiofonice, ce-i interesează pe evrei, completau acuzatorii tinerei, în nota păstrată la Arhive.
Pâinea pentru evrei, motiv de anchetă
Relaţiile apropiate cu familia evreului Hirsch s-au transformat, în scurt timp, în delicte, afirmau anchetatorii, iar motivul era unul banal. „Ea ajută ca evreii să se aprovizioneze cu alimente de la ţărani, care sunt chemaţi de soţia plutonierului major Mătuşanu în domiciliul ei cu cele spre vânzare, care apoi le cumpără şi apoi le predă evreicei Hirsch ca să le distribuie şi celorlalţi evrei. Aprovizionează pe evreica Hirsch cu pâine în felul următor: la domiciliul soţului ei zilnic se găsesc soldaţi de la Manutanţă (subunitate care se ocupă cu depozitarea cerealelor panificabile şi cu fabricarea pâinii pentru militari), care fac serviciul de ordonanţă. Aceştia îşi vând pâinea evreicei Hirsch, prin Rozalia”, arătau informatorii.
Tânăra urmărită pas cu pas ar fi comis delict grav în dimineaţa de 13 aprilie 1942, când, în faţa casei unei unguroaice, s-a exprimat astfel „Mor soldaţii români de foame că le dă numai mămăligă să mănânce”, informa o altă notă secretă.
Cazul prostituatei – spion
În vara anului 1942, o tânără care îşi oferea serviciile militarilor români, clienţi ai unui restaurant din Orăştie, începea să atragă atenţia Siguranţei Statului Român, fiind suspectată de spionaj. Sofia Ştefan (Lili) avea 23 de ani, în vremea în care devenise dama de companie preferată a ofiţerilor cantonaţi în zona militară Orăştie. Primele informaţii despre ea, transmise de Comisariatul de Poliţie din Orăştie, în notele secrete adresate Poliţiei de reşedinţă din Deva, arătau că tânăra era foarte apropiată de iredentiştii maghiari. În acest timp, îi atrăgea pe militarii români prin frumuseţea ei (era blondă, cu ochi albaştri, sprâncene castanii, talie mijlocie şi corpolentă, potrivit descrierii din dosar).
Timp de mai multe luni din vara şi toamna anului 1942, Lili a fost supravegheată îndeaproape, locuinţa sa din Deva a fost percheziţionată. Deşi la domiciliul ei nu au fost descoperite indiciile unor infracţiuni care să ducă la arestarea ei, femeia nu a scăpat de bănuielile anchetatorilor de la Siguranţă şi Poliţie. „Numita întreţine de multă vreme legături cu familiile maghiare din localitate, recunoscute ca periculoase prin sentimentele ce le au faţă de statul român. Ori de câte ori Sofia (Lili) Stepan merge în vizite la aceste familii se controlează cu atenţie, iar dacă întâmplător se găsesc în faţa locuinţelor acestora persoane ce i-ar putea produce bănuieli, preferă să se îndepărteze, renunţând la vizită. Restaurantul văduvei Lupan, unde aceasta face serviciul fiind oprit de a mai fi vizitat de ofiţeri, întâlnirea şi contactul pe care sus-numita îl caută cu militarii continuă să îl aibă în locuinţele particulare ale acestora. Cu toate măsurile luate, Lili Stepan caută cu insistenţă să obţină diferite ştiri din Garnizoană, întreţinând legături cu aceştia, cu predilecţie în locuinţa locotenentului Popoviciu, din Strada Avram Tincu, şi unde adeseori vin numeroşi camarazi ai ofiţerilor”, se arăta într-o notă secretă din 24 septembrie 1942, adresată de Poliţia de Reşedinţă Deva.
Urmărirea tinerei a continuat până în primăvara anului 1944, când anchetatorii au ajuns la concluzia că tânăra nu mai prezenta vreun pericol. „Numita este de profesiune chelneriţă la restaurantul Bulevard din Strada Regina Maria. De obicei pleacă dimineaţa la restaurant şi se înapoiază seara. Întreţine relaţii mai intime cu ofiţerii care frecventează localul. Este o femeie de moravuri uşoare şi s-a verificat că nu urmăreşte decât chestiuni materiale. Este prezentabilă şi comunicativă. Cu iredentiştii din localitate nu se observă a fi în legătură”, se arăta într-o notă de filaj din 1 aprilie 1944.
