În urma intervenţiilor conducerii PNL la nivelul Guvernului României, RNP- Romsilva s-a angajat ca până la sfârşitul anului 2016 să pună pe piaţă circa 400 de mii de metri cubi de lemn pentru foc, destinat aprovizionării populaţiei. În perioada noiembrie-decembrie, în judeţul Hunedoara vor fi puse la dispoziția populaţiei în vederea achiziţionării directe 25.000 de metri cubi de lemn de foc.
Conducerea PNL Hunedoara va face toate eforturile ca populaţia judeţului să nu fie afectată de lipsa de combustibil pentru încălzirea locuinţelor în sezonul rece. Demersurile făcute pe lângă conducerea RNP- Romsilva vin ca rezultat al discuţiilor permanente avute cu cetăţenii şi implicarea conducerii PNL în rezolvarea problemelor acestora.
Purtător de cuvânt PNL Hunedoara
Oana Frânc