Hunedoara are un nou campion mondial la box! În Germania!
S-a apucat de box încă de când era de-o şchioapă: avea doar şapte ani, iar povestea succesului său a început la Clubul Sportiv de la Hunedoara, alături de unul dintre cei mai apreciaţi antrenori hunedoreni, Ilie Captari. Din nefericire, astăzi, James Chereji (Jimmy, cum îi spun prietenii) nu mai boxează în România, dintr-un motiv stupid, dar cât se poate de dureros, acelaşi dintotdeauna: pentru sportivii cu potenţial, pentru valorile reale ale sportului românesc, nu sunt fonduri!
Pentru „Fulgerul” boxului românesc nu sunt bani
Pentru că Federaţia nu a găsit bani ca să îi achite ieşirile la competiţiile internaţionale şi pentru că în România tot ce primea era o indemnizaţie de câteva sute de lei cu care nu putea supravieţui, James Chereji a decis să-şi caute norocul pe meleaguri mai prietenoase cu tinerii valoroşi. Campion european încă din clasa a opta, imediat după majorat Jimmy a simţit că în România îşi iroseşte tinereţea, valoarea şi potenţialul. Aşa că a căutat soluţii. Şi le-a găsit tocmai în Germania. Un club privat, Fight Power Academy, l-a acceptat imediat, iar în 2013 a fost al treilea din lume la KO-ul anului. În doar câteva secunde adversarul său era la podea, în urma unei lovituri rapide şi bine plasate, care a făcut spectacol şi care l-a propulsat pe Jimmy în top. De atunci, antrenorul, prietenii şi adversarii l-au poreclit James Blitz (n.r. – Fulger). De altfel, James Chereji este campion european, intercontinental, iar în urmă cu câteva zile, în urma meciului din 19 noiembrie, a obţinut titlul de campion mondial la juniori, categoria uşoară.
Campion mondial, angajat în amenajarea grădinilor
E convins că un boxer trebuie să aibă foarte multă voinţă, talent, foarte multă încredere şi foarte mare control în ceea ce face. Tocmai de aceea, de când a ajuns în Germania, acum trei ani, Jimmy a tot crescut în topul boxului pentru juniori (tineri cu vârsta de până în 24 de ani). Pentru că la început nu a fost uşor, Jimmy s-a angajat part-time împreună cu prietena lui Xenia, campioană şi ea, ca să mai adauge un bănuţ la veniturile pe care le obţin ca pugilişti. Pentru un meci un boxer poate câştiga între 1.000 şi 3.000 de euro sau chiar mai mult, în funcţie de nivel. Însă meciurile nu sunt organizate regulat, aşa că un sportiv trebuie să aibă un alt venit, pe care să se poată baza. Ca să obţină banii de care a avut nevoie pentru chirii, garanţii şi maşina care îi era atât de necesară, Jimmy, campionul Hunedoarei la box, s-a angajat într-o firmă de amenajări exterioare: plantări de arbuşti, gazon, grădini.
Vrea o Gală a Boxului la Hunedoara
La muncă merge doar două zile şi jumătate pe săptămână, pentru că antrenamentele îi consumă, şi ele, destul timp. Mare lucru nu-i lipseşte lui Jimmy în Germania, pentru că toată familia lui s-a mutat deja acolo, însă gândul lui revine adesea spre Hunedoara. Împreună cu Xenia, partenera lui de viaţă, vrea să dea lovitura, să ajungă în topul boxului profesionist, să strângă nişte bani şi să se întoarcă acasă. „Ne gândim să deschidem o şcoală de antrenori, o şcoală de box…”, spun tinerii Şi, mai ales, vor să organizeze o Gală a Boxului la Hunedoara. „Aşa ceva nu ştim să se fi făcut vreodată… Vrem să aducem nume cât de mari ale boxului mondial. Numai că pentru asta e nevoie de bani şi de susţinere. Nu putem face lucrul ăsta noi singuri”, spune James, fericit că are alături centura care îi dovedeşte că da, nu a visat: după ani lungi de antrenamente şi sacrificii Jimmy a obţinut mult râvnitul titlu mondial la juniori!
Jimmy a urcat 150 de locuri în top
„Meciul a fost destul de greu, dar m-am aşteptat să fie aşa. Din fericire, totul a decurs cum mi-am propus şi am reuşit să câştig. Adversarul a fost un boxer ungur, Zoltan Szabo, care se afla pe locul 40 în clasamentul mondial. Înainte de meci eu eram în clasament pe locul 211, dar, după câştigarea titlului, voi urca în clasament până în jurul locului 50. Sper ca, acum, să primesc mai multă susţinere din partea sponsorilor, pentru că am demonstrat că merit”, a declarat James (Blitz) Chereji, pentru săptămânalul REPLICA. Următorul meci pe care Jimmy îl va susţine este programat pentru data de 29 aprilie (2017), chiar de ziua lui. Hunedoreanul va avea, atunci, ocazia să îşi apere titlul mondial. Până atunci, deşi evident încântat de succes, tânărul campion dovedeşte că nu a uitat de unde a plecat: „Vreau să le mulţumesc tuturor antrenorilor cu care am lucrat şi care m-au ajutat să ajung ceea ce sunt acum. Le mulţumesc, însă, în special antrenorilor mei preferaţi: primului meu antrenor, Ilie Captari, de la Hunedoara, care mi-a pus mănuşile în mâini, cu care am lucrat 11 ani şi cu care am câştigat cele mai importante medalii din cariera mea de amator. De asemenea, vreau să îi mulţumesc şi antrenorului meu de la Dinamo Bucureşti, Dumitru Dorobanţu, cu care am lucrat un singur an, dar care a reuşit să mă motiveze şi să mă susţină să trec la profesionişti.”