Care este cea mai marea bogăţie a deputatului Eleonora-Carmen Hărău?

Articolul a fost vizualizat de 1,629 ori

Hunedorenii confirmă!

MARE

Are şansă! Judeţul Hunedoara are o şansă de a progresa economic pentru că există oameni cu resurse şi voinţă subordonate unui slogan optimist: “Hunedoara, înainte!”

Lucru greu de suportat pentru adversarii politici, una dintre perso­na­lităţile pe ca­re se bazează mai binele Hunedoarei este o fe­meie, deputatul Eleonora-Carmen Hărău (PNL).
Nu este un secret faptul că parlamentarul Eleonora-Car­men Hărău, acum candidat PNL pentru Senatul Româ­niei, provine din mediul de afaceri. Un mediu care i-a dat şansa să contribuie, clipă de clipă, la progresul zonei în care trăieşte.

Investeşte acasă

“Am investit, personal şi profesional, totul pentru H­u­nedoara, oraşul în care m-am născut, m-am format şi am muncit…”, ne spune Eleonora-Carmen Hărău. An de an, pro­fitul firmelor familiei sale a fost reinvestit în judeţul Hune­doara, fiind create şi menţinute noi şi noi locuri de muncă. Proserv SA, Micro Mega HD SA, Recom Sid SA, Ameritech SA, H-Medical Clinic SRL sunt nişte nume de companii. În spatele lor însă stau vieţile a peste 700 de angajaţi, sau, mai prozaic, stau 700 de salarii plătite, bani care fac, pe orizontală şi pe verticală, ca, de bine de rău, motoraşul eco­nomic al Hunedoarei să funcţio­neze. Dar nu e numai atât! Banii câştigaţi de firmele familiei Hărău prin contracte derulate în Spania sau Ger­mania, în Timişoara sau la Reşiţa, au fost reinvestiţi în Hunedoara. Pentru că e con­vinsă că Hunedoara ei natală poate renaşte economic, Eleo­nora-Carmen Hărău a investit acasă. Familia sa reinvesteşte în oraş, creează o nouă realitate în jurul Castelului Corvinilor, menită să dezvolte Hunedoara turistică şi promovează, clipă de clipă, municipiul şi judeţul.
Puţină lume ştie însă că, pe lângă toate cele amintite mai sus, pe agenda Eleonorei-Car­men Hărău mai există o ru­brică de„investiţii” al căror profit nu se poate cuantifica în nicio monedă. Cu toate acestea el este cel mai preţios pentru deputatul hunedoarean.

“Recunoştinţa acestor oameni este recompensă şi binecuvântare pentru mine”

Deputatului hunedorean nu-i place să vorbească despre actele caritabile pe care le face, pentru că este de părere că l-ar supăra pe Dumnezeu dacă ar începe să-şi facă un titlu de glorie din ele. “Cred că dacă Dumnezeu mă ajută ca să reuşesc în ceea ce îmi propun, e de datoria mea să-i fiu re­cunoscătoare şi să-mi ajut semenii. Am mai spus asta, am nişte criterii foarte clare privitor la activitatea filan­tropică. Un om pe moarte care poate fi salvat, nişte copii rămaşi orfani de părinţi, un sportiv foarte bun care nu are resurse să ajungă mare campion, studenţi eminenţi cu situaţie socială dificilă sunt de obicei pe lista mea. Recu­noştinţa acestor oameni este recompensă şi binecuvântare pentru mine. E cea mai mare bogăţie a mea! După familie”, spune Eleonora-Carmen Hărău.

Ce spune “strada” despre deputatul Eleonora-Carmen Hărău?

Alin Barna, fost preşedinte al F.C. Hunedoara

Alin Barna

„Noi am avut un contract de sponsorizare cu firma Proserv, pe perioada octombrie 2014 – iulie 2016. Era vorba de 5.000 de lei, lunar, sumă foarte utilă, din care cea mai mare parte a mers spre Centrul de Copii şi Juniori. Ea s-a regăsit în rezultatele copiilor, care au început să performeze şi să devină din ce în ce mai implicaţi, mai respectuoşi şi mai atenţi. Peste 200 de copii au be­neficiat de această sumă. Această sponsorizare de la Pro­serv a făcut diferenţa între des­făşurarea activităţii la limita sub­zistenţei şi asigurarea unor con­diţii normale de pregătire pentru perioada în care trăim. Copiii s-au simţit băgaţi în seamă şi au fost impulsionaţi. De altfel, pe lângă bani, am primit şi mici aju­toare constând în lucrări de care noi am avut nevoie la ves­tiare, precum şi mobilier.
Ajutorul Pro­serv a fost extrem de important pentru tinerii spor­tivi, iniţiativa fiind demnă de maxim respect.”

 

 

Teodora Ungureanu, studentă

„Bursa a fost foarte utilă. Întotdeauna pentru studenţi nişte bani în plus sunt de folos. M-am bucurat foarte mult pentru iniTeodoraţiativa doamnei Carmen Hărău şi sper să obţin şi în continuare această bursă. Am învăţat programare şi despre fluxul tehnologic ”, a declarat Teodora Ungureanu, studentă în anul IV, Facultatea de Inginerie Hunedoara.’

 

 

 

 

 

Karlota Lakatos , mamă eroină

Karlota Lakatos“Sunt mamă a 15 copii şi de  4 ani îmi este achitată lunar partea de co­ti­zaţie necesară pentru a locui la centrul pentru persoane vârst­nice din Hune­doara. Am 82 de ani. Mulţu­mesc la Dum­nezeu, până în prezent, e tare bine pentru un bătrân. Unii dintre copiii mei sunt plecaţi, iar patru mai sunt la Hunedoara şi fata cea mai mare, la Satu Mare. Unul dintre copiii mei a fost botezat chiar de Ceauşescu: aşa-l cheamă – Nicolae. Mă mai vizitează, când sunt bani… Acum săracă e toată lumea… Doamna Hărău m-a cunoscut la Primărie, că eu am mers la birou, să facem nişte acte. Aici e bine, e curat, mâncarea bună, oamenii sunt foarte cumsecade! Mulţumim la Dumnezeu pentru tot!”

 

Ion Băbuţ, pensionar

„Nu ştiu ce să vă spun, domnule dragă! Io eram pregătit să mor! Medicii nu-mi mai dădeau şanse, iar bani să plătesc operaţia la inimă nu aveam de unde să scot. Se putea întâmpla oricând, pe stradă, acasă… Începusem să-mi iau rămas bun de la oamenii pe care îi cunoşteam. BascutPrintre ei şi doamna Carmen. M-a văzut că sunt pierit aşa, m-a întrebat, i-am spus ce am, a dat nişte telefoane şi pe urmă m-a trimis din nou la doctor, unde am fost operat. Nu-mi place să laud oamenii, dar, dacă e vorba de doamna Carmen, îmi scot pălăria şi mă înclin până jos în faţa dumneaei. Mi-a salvat viaţa”, a declarat hunedoreanul Ion Băşcuţ, un iubitor al portului popular românesc.

 

 

Alexandru Bădeaţă, campion naţional la înot:

Badeatza“Bursa asta pe care am primit-o, în valoare de 500 de lei, mi-a prins foar­te bine, pentru că chel­tuielile sunt mari pentru un sportiv. Un costum pentru competiţii costă de la 1.000 la 1.300 de lei. Pentru că nu te poţi duce la concursuri internaţio­nale cu costumul de la an­trenamente! Sunt oche­larii, casca, suplimentele alimentare. E drept, de la club primeam o indem­nizaţie de aproximativ 400 de lei, însă suma nu era suficientă, aşa că bur­sa privată de care am beneficiat a fost foarte utilă”, a povestit Ale­xan­dru Bădeaţă, multiplu cam­­pion naţional la înot.

 

 

 

 

Andrada Karman, bursă privată

„Mama a decedat când eu aveam 16, iar sora mea An­dreea avea 14 ani. Noi am rămas cu tata. Patru fete, pentru că nosurorilei suntem patru surori: una de 12, una de 16, sora mea Andreea – care are 20 şi eu, care am 22 de ani. În tot timpul ăsta noi am primit două burse private, care au ajuns acum la suma de 350 de lei pe lună, iar doamna Hărău ne-a spus că vom beneficia de ele până la absolvirea fa­cultăţii”, explică Andrada Kar­man (foto stânga), actua­l­mente studentă la inginerie alimen­tară, specializarea pro­tecţia consumatorului şi a mediului, la universitatea din Arad.

 

 

 

 

 

Bogdan Sicoe, student, bursier I.C. Brătianu

Bogdan Sicoe„Eu am beneficiat de una dintre bursele I.C. Brătianu şi sigur că m-a ajutat foarte mult. Sunt student la Facultatea de Inginerie din Hunedoara, Universitatea „Politehnica” din Timişoara, la specializarea inginerie electrică şi calculatoare. Am  primit bursa aceasta vreme de un an, chiar în primul an de facultate, imediat ce am fost admis. Am mai avut încă trei colegi care au fost selectaţi, şi ei, alături de mine. Am aplicat mai mulţi, dar am fost aleşi doar patru, după note, pe baza performanţelor şcolare, practic. Banii i-am primit din septembrie 2015, până în septembrie 2016 şi mi-au prins foarte bine! Eu nu locuiesc în oraş, ci sunt din zona rurală, aşa că am făcut naveta. Vă daţi seama ce bine mi-au picat banii aceştia!”, mărturiseşte Bogdan Sicoe.

 

 Constantin Grecu, consilier cultural C.A.R.P. Hunedoara

„Eu, dacă doriţi, mi-am câştigat statutul de „omul doamnei Carmen Hărău” în teritoriu. Sunt prieten vechi cu părinţii dânsei, astfel încât o cunosc pe doamna Carmen încă de pe vremea când domnia sa era elevă de liceu în Hunedoara. Rolul meu este simplu. Ca şi consilier Grecucultural în Consiliul Director la C.A.R.P. Speranţa Hunedoara, eu sunt cel care ridică problemele. Că a fost vorba de formaţia de muzică populară, de cor, de editarea unei cărţi, niciodată doamna Carmen Hărău nu a refuzat să sprijine viaţa culturală a Hunedoarei. Dar e mai mult decât atât, mult mai mult! Îmi amintesc de drama dirijorului de la ansamblul folcloric „Speranţa”, Gheorghe Aramă. Grav bolnav, fără posibilitatea financiară de a se trata, cu soţia recent decedată, omul ăsta a fost la un pas de neant. Nicio secundă doamna Carmen nu a ezitat atunci când i-am cerut sprijin pentru el. Sunt mulţi oameni cu bani în Hunedoara, dar niciunul nu este atât de altruist ca doamna Carmen Hărău. Aşa a fost întotdeauna. Aspră, dar cu o inimă mare”, spune Constantin Grecu, consilier cultural C.A.R.P. Speranţa Hunedoara.

 

În total peste 200 de persoane au primit, sub diverse forme, ajutor din partea grupului de firme aparţinând familiei deputatului Eleonora-Carmen Hărău. Valoarea totală a sprijinului financiar acordat trece de 25 de miliarde de lei vechi în ultimii patru ani. A fost acordat sprijin pentru finanţarea de burse şcolare, activităţi culturale, şcolare şi bisericeşti, asociaţii sportive, persoane aflate în sărăcie extremă, pentru tratamente şi investigaţii medicale ale unor persoane fără posibilităţi materiale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

About Redacţia REPLICA