Dacă tot n-au soluţii pentru îmbunătăţirea condiţiilor de pescuit şi stoparea braconajului, cei ce se ocupă de oblăduirea pescuitului fac ce ştiu mai bine, respectiv afaceri pe bani publici. Un nou ordin emis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Durabile prevede ca, începând din acest an, toţi pescarii să aibă musai permise plastificate cu CNP-ul fiecăruia trecut pe ele. Pentru circa 200.000 de astfel de permise, cât ar fi solicitat Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, s-ar plăti undeva pe la 10 lei de permis. Rezultă o sumă de 2.000.000 de lei, adică aproape 470.000 de euro, adică aproape o jumătate de milion de euro.
Bineînţeles că pentru licitaţia acestei importante lucrări ANPA-ul a făcut un anunţ public pe site-ul instituţiei. Acum la ce folos aceste permise chipeşe, cât îi vor încânta ele pe pescari, în condiţiile în care şi pe vechile carnete de membru ale asociaţiilor de pescari existau datele personale, CNP-ul şi mai ştiu eu ce şi ce ar fi putut să se facă cu aceşti bani pentru pescuit, rămâne să vă gândiţi dumneavoastră, stimaţi pescari.Argumente
Până una, alta, ordinul ministerului le-a dat de lucru inspectorilor fantomatici din teren. Aşa că, şi la noi în judeţ, inspectorul piscicol zonal al ANPA, domnul Ionel Neacşu, are acum o intensă activitate de preluare a acestor date de la asociaţiile de pescari. Printre toate balubele, inspectorul piscicol face totuşi şi o precizare importantă pentru pescari.
“Până la apariţia noilor permise se prelungeşte valabilitatea permiselor emise anul trecut. Noile permise vor fi disponibile pe piaţă undeva prin luna martie. Nu va fi modificat în niciun fel tariful pentru cotizaţiile anuale”, declară Ionel Neacşu. Noile permise, în opinia lui Neacşu, se vor dovedi foarte utile, pentru că de acum încolo pescarii vor fi monitorizaţi electronic. “Până acum, dacă un pescar era prins că încălca legislaţia în domeniu, i se putea suspenda permisul pentru o perioadă determinată, însă în acel interval el îşi putea procura un alt permis de la o altă asociaţie, fără ca cineva să ştie că acesta mai are un permis care este suspendat. Prin această centralizare electronică naţională, vom monitoriza cu atenţie astfel de practici, iar pescarul căruia i-a fost suspendat permisul nu-şi va mai putea face un alt permis la o altă asociaţie, iar dacă va fi prins la pescuit fără permis va suporta rigorile legii”, precizează Ionel Neacşu.
Posibile reforme
Unii pescari văd totuşi o oarecare utilitate în acest permis. “Până acum, permisele apăreau în lunile martie-aprilie, iar asociaţiile de pescari nu le dădeau membrilor. Mă refer la taloanele emise de către ANPA. Acum, dacă va fi ţinută această evidenţă strictă, poate că şi impozitul acela de 30 de lei pentru fiecare permis eliberat va fi plătit integral de către toate asociaţiile de pescari”, spune Iosif Benko, preşedintele APS Hunedoara. De pescuit se poate pescui însă şi cu permisele eliberate direct de către ANPA, pentru o taxă de 30, respectiv 10 lei pentru pensionari, taxă achitată la trezorerie. Reprezentanţii ANPA spun că, în baza acestui permis, se poate pescui pe toate apele publice care nu sunt arondate vreunei asociaţii de pescuit.
Dacă aveţi permis de ANPA şi vreţi să pescuiţi pe apele arondate unei anume asociaţii de pescari, trebuie să plătiţi o taxă suplimentară de 20 de lei pe an. Iar dacă vreţi să pescuiţi în toată ţara, teoretic trebuie să achitaţi câte 20 de lei pentru fiecare apă pentru care asociaţia în care sunteţi înscrişi nu deţine autorizaţie de pescuit.
Deci, sa inteleg ca am platit degeaba cotizatie la o asociatie, ca puteam sa platesc doar permisul ANPA, cu care pot pescui practic oriunde pe apele din domeniul public al Romaniei, mai putin unde sunt administrate de alte asociatii unde, oricum platesc o taxa, chiar daca am platit si cotizatia la asociatia din care fac parte, ca de, acolo e alta asociatiei care adminstreaza apa respectiva, si se “ocupa”, asa ca mai trebuie platit ceva. E o jecmaneala pe fata, de ce nu se desfinteaza atunci asociatiile, ca nu isi mai au rostul. Cel putin, pe Mures, Strei, braconajul e in floare, controale se fac doar pe zonele batute de pescari, si acolo e clar ca braconierii nu actioneaza. Sa imi spuneti daca gresec cu ceva!
Si inca ceva. De ce nu actionati noaptea, cei de la asociatie, cu jandarmii, cum spune legea, ca atunci vin branconierii, nu la 12 la amiaza. Si de ce nu luati la picior toata zona pe care o administrati, nu doar 3, 4 locuri. Cautati pe tot malul, interveniti cu barci daca nu se poate, faceti ca la carte, nu de ochii lumii, si dup-aia ne cereti bani de cotizatii. Pentru ce? Nu mai vorbesc de populare, ca nu ar mai trebui nicio populare facuta, daca s-ar reduce branconajul. Pestele se va inmulti natural, fara ajutorul nimanui. E, vedeti, deaia nu se face nimik, ca e afacere romaneasca, adica : te faci ca lucrezi ca sa fii platit. Asa ca, ne meritam soarta pentru apele Mures si Strei, noi, pescarii legali, ca inghitim in continuare gogosi de genul : s-a facut un control pe raul Mures, s-a populat zona cu X tone de y peste, pe care dup-aia branconierii il rezolva urgent. Treziti-va la realitate!