Sănătate: Fracturile oaselor lungi

În sezonul rece, mulţi ne în­dreptãm spre o staţiune mon­tanã, şi de aceea ­consider cã cele mai ­potrivite sfaturi, dupã cele despre alimentaţie, sunt cele legate de primul ajutor în caz de fracturi. Dar nu este neapãrat sã fim la munte, este suficient şi un drum în oraş, pe zãpadã sau gheaţã, un pas greşit şi o contuzie de membre se poate face simţitã.
Cele peste 206 piese ale scheletului uman cuprind oase lungi, oase scurte şi oase plate. Oasele lungi sunt constituite din douã ­epifize la extremitãţi, între ele interpunându-se dia­fiza. Ele cresc în lungime datoritã cartilajului de creştere ­existent la cele douã ­extremitãţi, iar în grosime prin intermediul periostului ce înveleşete diafiza la ­exterior. Deşi fiecare cartilaj de creştere de la cele douã extremitãţi ale osului ­contribuie la creşterea în lungime, aportul lor este ­inegal. Distrugerea ­cartilajului de creştere pos­­­­­trau­­matic, de exemplu, înain­­te de osificarea lui, va determina o scurtare a ­osului respectiv.
Oasele lungi intrã în al­­­­­­cã­tuirea scheletului mem­­­brelor. Prin intermediul lor se rea­lizeazã mişcãri de mare am­plitudine, necesare mersului şi gesturilor curente ale vieţii zilnice. Diafizele oaselor lungi sunt frecvent expuse trau­ma­tismelor, ducând la apariţia fracturilor.
Fractura reprezintã o în­­­­tre­rupere sau o ­dis­continuitate la nivelul unui os, ca urmare a unui ­traumatism.

În producerea unei fracturi existã factori extrinseci şi intrinseci.

Factorii extrinseci se da­toreazã unor forţe externe şi depind de vârsta la care apar, de regiunea unde se produc, de mecanism (prin încovoiere, torsiune, ­compresiune, trac­ţiune).
Factorii intrinseci ţin de or­ganism, adicã de ­capacitatea de absorbţie a musculaturii din energia la care este supus osul, de rezistenţa la obosealã sau la stres, de densitatea osoasã.

Fracturile pot fi complete sau incomplete, cu leziunea tegumentelor învecinate.

Ca şi semne, cel mai im­portant este durerea şi im­potenţa funcţionalã. În mo­mentul fracturii, persoana simte o durere violentã, care ulterior se diminueazã, ­per­sistând un fond dureros care se exa­cerbeazã la orice încercare de mobilizare a segmentului frac­turat. În jurul fracturii pot apãrea tumefierea zonei, poziţii anormale prin deplasarea frag­mentelor de os, precum şi scur­tarea segmentului respectiv.
Diagnosticul de certitudine se pune radiologic.
Corect tratate, fracturile evo­lueazã spre consolidare prin unirea capetelor ­fracturate de cãtre calus.
Complicaţiile cele mai de temut ale fracturilor sunt em­bolia grãsoasã, ­coagularea in­travascularã diseminatã, bron­hopneumonia, ­sindromul de ischemie ­perifericã.
Primul ajutor în caz de fracturã constã în mãsuri ime­diate, ce limiteazã ­durerea şi care previn apariţia unor leziuni ­ulterioare datoritã mobilitãţii excesive a fragmentelor osoase. Imobilizarea ­membrului su­perior la torace cu o eşarfã şi a membrului inferior la cel sã­nãtos cu un bandaj realizeazã ­di­minuarea durerii şi a mobilitãţii focarului de ­fracturã. Dacã ne gãsim în faţa unei frac­turi deschise, vom aplica un pansament sau o compresã sterilã care sã punã la adãpost focarul de fracturã de infecţie.
În primul rând, trebuie sã ştim cã pentru a executa o imobilizare provizorie atunci când nu avem la dispoziţe atele, cadre sau gutiere, putem utiliza cozi de mãturã, crengi, snopi de trestie sau coceni, vergele de fier şi orice mijloc care prin ­re­zistenţa sa poate imobiliza o fracturã. Acestea ­constituie aşa-zisele mijloace improvizate.
Atele se aplicã de o parte şi de alta a membrului fracturat şi se solidarizeazã prin ­legãturi de faşã sau alt mijloc ce ne stã la ­dispoziţie. Pacientul trebuie transportat apoi la cel mai apropiat ­spital.
În cazul fracturilor ce în­soţesc politraumatismele se im­pun o serie de mãsuri care tre­buie sã ducã la supravieţuirea victimei pânã la sosirea în spital, şi anume:
– degajarea de la locul ac­cidentului şi restabilirea res­piraţiei şi a bãtãilor inimii;
– oprirea hemoragiei;
– imobilizarea provizorie a fracturilor.
Transportul urgent, dar în bune condiţii, a acestor ac­cidentaţi la spital este un factor foarte important ­pentru su­pravieţuirea lor.