INVESTIŢIE
Au demarat lucrările de reabilitare a clădirii staţiei CFR din Brad, iar investiţia se ridică la peste un milion de lei. Edificiul din secolul al XIX-lea, considerat unul dintre cele mai frumoase astfel de monumente din Transilvania, a împlinit 120 de ani.
Au fost demarate lucrările de renovare a clădirii staţiei CFR Brad, valoarea contractului atribuit societăţii Industrial Construct Gedi fiind de 1.094.546 lei fără TVA, sumă alocată din sursele proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR – SA şi de la bugetul de stat.
În prezent, are loc amenajarea terenului, iar în perioada următoare vor începe reparaţiile la exteriorul şi interiorul clădirii (acoperiş, faţade, uşi de acces, lambriuri, sală de aşteptare, birou de mişcare etc.), precum şi lucrările la instalaţiile sanitare şi la cele electrice. Durata contractului este de 24 de luni, au precizat reprezentanţii CFR.
Gara din Brad a fost inaugurată în 6 decembrie 1896, odată cu darea în folosinţă a liniei de cale ferată dintre localităţile Sântana şi Brad. Au trecut 120 de ani de la acest eveniment, iar clădirea aflată în proprietatea Căilor Ferate Române a rămas una dintre cele mai frumoase gări din România, o bijuterie din punct de vedere al detaliilor arhitecturale. După 1990, fluxul de călători din Brad s-a redus drastic, iar linia de cale ferată dintre Deva şi Brad a fost scoasă din funcţiune şi dezmembrată. Gara monument a ajuns aproape o ruină în ultimii ani, iar localnicii au solicitat în nenumărate rânduri implicarea autorităţilor în reabilitarea ei.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.