Cum vede rusul Vladimir Kirillov Hunedoara pitorească?

Articolul a fost vizualizat de 1,140 ori

Foto: Vladimir Kirillov

p14-15 (6)

Prima fotografie care i-a adus popularitate.

A călătorit în numai câţiva ani cât alţii nu au făcut-o într-o viaţă: de pe ţărmul Oceanului Pacific, de la soare-răsare, până în Peru, Chile şi Bolivia. E „bolnav” de fotografie şi se hrăneşte cu fiecare imagine pe care reuşeşte „s-o fure” naturii şi luminii. A petrecut aproape două săptămâni în România şi e gata să ne spună cum se vede ţara prin ochii unui moscovit.

- Îţi mai aminteşti când ai făcut prima fotografie? Câţi ani aveai, cine ţi-a arătat cum se face şi ce aparat de fotografiat ai folosit?
Prima fotografie am făcut-o cu aparatul de fotografiat al tatălui meu, un Zenit. El mi-a explicat cum se fac setările, pe unde trebuie să privesc şi ce buton să apăs. Nu sunt foarte sigur, dar cred că aveam cinci ani. Prima fotografie care mi-a adus popularitate a fost făcută pe drumul spre pădure, pornind din grădina familiei mele.

p14-15 (4)

“Captura” care l-a făcut să ştie că va fi fotograf. Arhiva personală: Vladimir Kirillov.

- Care a fost întâmplarea care te-a făcut să realizezi că vei fi fotograf şi când s-a petrecut?
Cu adevărat interesat de fotografie am devenit în liceu, când am început să explorez şi să descopăr pădurile şi mlaştinile din apropiere, pe bicicletă. Într-o zi, în faţa unui răsărit ceţos, pe marginea lacului, mi-am dat seama că nu pot trăi fără fotografie. Am ştiut, atunci, că va trebui să transmit oamenilor sentimentele şi senzaţiile pe care le aveam, când priveam un peisaj. Aşa am început să merg în drumeţii, pe munte şi să călătoresc prin toată lumea. Totul de dragul unei fotografii!

- În cele din urmă, ai studiat fotografia la şcoală, la universitate?
- (Râde.) Nu, eu sunt, de profesie, avocat. La şcoală am studiat fizică şi matematică.

- Şi ce au spus părinţii tăi despre pasiunea ta… artistică?

Vladimir Kirillov

Vladimir Kirillov

Se bucură întotdeauna, dar sunt îngrijoraţi ori de câte ori merg ca să fac fotografii în locuri îndepărtate de casă.

- Pasiunea ta pentru fotografie, destul de frecventă în rândul tinerilor, îţi oferă confortul financiar necesar? Se poate trăi bine din fotografie?
- Păi, eu nu sunt doar fotograf. De fapt, organizez tururi de fotografie, asta e ocupaţia mea principală.

  – Pe unde ai călătorit, până acum?
- Am fost în Islanda, în foarte multe ţări europene: Germania, Franţa, Olanda, Spania, Italia, Marea Britanie, în mare

La fotografiat, în Altai.

La fotografiat, în Altai.

parte din munţii Rusiei, în Caucaz, Hibini, Altai şi Kamceatka, dar am ajuns şi în Peru, Chile şi Bolivia.

- Care a fost locul care te-a impresionat cel mai mult şi de ce?
- E greu de ales locul care m-a impresionat cel mai mult, pentru că fiecare loc are atmosfera lui, aşa că ajungi să ai diferite sentimente şi trăieşti tot felul de emoţii când ajungi să le vezi. Am fost, deja, într-o mulţime de locuri şi de fiecare dată când merg într-un loc se nasc sentimente noi, iar trăirile din trecut se mai estompează. Iubesc Oceanul Pacific, prospeţimea şi măreţia lui. Îmi amintesc de senzaţiile trăite pe ţărmul Pacificului, când picături minuscule de apă îmi acopereau faţa… Probabil că peninsula Kamceatka e cea mai impresionantă pentru mine, până acum…

- Care e locul care ţi-a plăcut cel mai puţin şi de ce?
- Depinde de starea sufletească. Nu prea îmi plac mulţimile, aşa că nu îmi plac nici locurile unde acestea pot fi întâlnite. (Râde). De asta fotografii chinezi adoră să meargă şi să facă fotografii în alte ţări: sunt o mulţime de oameni şi foarte multă aglomeraţie în China, aşa că nu mai e deloc spaţiu pentru relaxare sau locuri interesante de fotografiat.

Bran văzut de la înălţime.

Bran văzut de la înălţime.

- Ai mai fost în România vreodată? Cum te-ai decis să vii?
- Nu. E pentru prima oară când sunt aici. Sunt peisaje rurale splendide şi munţi şi, în plus, intenţionez să organizez un tur de fotografie aici, aşa că trebuia să descopăr mai întâi eu însumi aceste locuri.
Ai stat zece zile la noi. Cum găseşti ţara? Spune-ne câte ceva despre ce ai văzut, mâncare, oameni…
E o ţară foarte frumoasă: drumuri bune, mâncare proaspătă, peisaje splendide, străduţe vechi şi foarte înguste în unele oraşe, oamenii sunt foarte cumsecade şi ospitalieri.

- Care ar fi, punctual, trei lucruri care îţi plac şi trei lucruri care nu îţi plac în România? Dar, fii cinstit! Vrem să ne corectăm!
- Am fost impresionat de drumurile din România: chiar şi în unele dintre cele mai îndepărtate cătune poţi ajunge pe asfalt. Preţurile nu sunt atât de mari, în comparaţie cu celelalte ţări europene, iar al treilea lucru care îmi place în România este simbioza culturii tradiţionale cu tehnologiile moderne. Cât despre lucrurile care nu-mi plac… Este dificil de spus. Mi-a părut rău că nu ştiam româneşte, ca să mă pot înţelege cu oamenii. Oricum, eu sunt străin, aşa că nu ştiu ce se întâmplă în politica şi viaţa de zi cu zi de la voi.

- E ţara noastră diferită faţă de aşteptările pe care le-ai avut înainte de a pleca de la Moscova?

Viscri. Foto: Vladimir Kirillov.

Viscri. Foto: Vladimir Kirillov.

- Nu prea mult: am văzut cam ceea ce mă aşteptam să văd. Am citit nişte articole şi am văzut şi câteva fotografii înainte să ajung în România.

- Ce aşteptări ai avut legat de Castelul Corvinilor şi ce ai  descoperit când ai ajuns?
- Castelul Corvinilor e foarte frumos. Am ajuns acolo seara, când luminile erau aprinse şi arăta cu adevărat maiestuos.

- Ai făcut această călătorie împreună cu părinţii tăi. Cum de i-ai luat şi pe ei cu tine în România?
- Le-am spus că aveam de gând să vizitez România, s-au gândit un pic şi au decis să-şi ia şi ei vacanţă şi să arunce o privire la România modernă. Au fost în România în urmă cu 30 de ani. Mama mi-a spus că avea 25 de ani şi România a fost prima ţară străină pe care a putut să o vadă, pentru că lucra într-o fabrică din domeniul industriei apărării naţionale. Acum 30 de ani România era o ţară destul de periculoasă. Mama îşi aminteşte că a schimbat nişte bani şi a fost escrocată de un hoţ. Preţurile erau mult mai mari decât în Uniunea Sovietică. Bineînţeles, acum România este mult mai sigură şi mai civilizată, e plină de turişti din China şi Japonia, sunt o mulţime de hoteluri, iar preţurile nu au fost chiar aşa de piperate, nici chiar după devalorizarea rublei.

Case, într-un muzeu al satului, în apropiere de Moscova. Foto: Vladimir Kirillov.

Case, într-un muzeu al satului, în apropiere de Moscova. Foto: Vladimir Kirillov.

- Care sunt, din perspectiva ta, diferenţele dintre România şi Rusia?
- Principala diferenţă ar fi că Rusia este o ţară foarte mare şi sunt o mulţime de locuri de văzut. De aceea, cred că România e mai uşor de vizitat şi de explorat. De asemenea, românii par să fie mai ospitalieri decât ruşii de la oraş, deşi în zona rurală lucrurile stau cam la fel.

- Asemănările dintre cele două ţări care ar fi?
- Sunt o mulţime de similitudini, în condiţiile în care cultura occidentală se întinde în toată lumea. Cu toate astea am senzaţia că posibilitatea de a fi un om împlinit e mai mare în România: românii au progresat mult în ceea ce priveşte societatea civilă şi au mai multe posibilităţi în a începe şi derula propria afacere.

- Ce crezi că ar trebui să ştie românii despre ruşi?
- În timpul călătoriei mele prin România am observat că românii au opinii diferite despre politica din Rusia: unora le place şi vor să dea mâna cu Putin, în timp ce altora le e frică de preşedintele nostru. Tocmai de asta vreau să spun că ruşii de rând n-au nicio influenţă asupra politicii. Probabil în România se întâmplă la fel. Aproape totul e guvernat de un mic grup de oameni care vor să vândă până şi ultima companie profitabilă străinilor. Oricum, sper că relaţiile dintre români şi ruşi nu vor fi rupte din cauza politicii!

p14-15 (5)

Într-un tur de fotografie, cu un grup de chinezi.

- Care crezi că ar fi scopul vieţii tale?
- Grea întrebare! Nu cred că există un scop precis  al vieţii pentru cineva. Probabil că fiecare trebuie să se bucure de viaţă. Mie îmi place să fac fotografii frumoase şi să le arăt oamenilor. Îmi place să organizez aceste foto-tururi ghidate şi îmi place să-i văd pe oameni cum fac fotografii la apus sau la răsărit. Cu condiţia să nu fie mai mult de 20-25 de oameni. Cu cât mai puţini, cu atât mai bine. Locurile în care sunt mai mult de 100 de oameni sunt de coşmar! (Râde)

- Ce cauţi atunci când călătoreşti pentru a face aceste fotografii care îţi taie respiraţia?
- Locuri liniştite, unde pot să observ şi să admir natura în pace, locuri unde oamenii încă mai trăiesc în perfectă armonie cu natura.

- Cum te vezi în următorii cinci ani?
- (Râde, din nou) În următorii cinci ani voi continua să călătoresc, aş vrea să-mi înfiinţez propria agenţie turistică şi… poate… să mă căsătoresc. 

La fotografiat, în Altai.

La fotografiat, în Altai.

About Ada Beraru