Săptămâna economică

Articolul a fost vizualizat de 870 ori

APIA. Se prelungeşte până pe data de 03.01.2017 inclusiv termenul până la care fermierii şi alţi beneficiari pot depune cererile de acord prealabil pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorină utilizată în agricultură pentru anul 2017 – a informat luni Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Iniţial, termenul era 31 decembrie 2016.
DEFICIT. România s-a menţinut pe deficit în comerţul cu produse agroalimentare după primele trei trimestre din 2016, exporturile avansând cu doar 2,7% faţă de perioada corespunzătoare din 2015, până la 4,322 miliarde de euro, în timp ce importurile au totalizat 4,57 miliarde de euro, un plus de 9,3%, conform datelor centralizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
CASH DE LA MAGAZIN. De la 1 ianuarie 2017, cetăţenii care au carduri bancare vor avea posibilitatea de a retrage bani din conturi din magazinele care au terminale de plată (POS-uri), dacă achiziţionează produse sau servicii. În esenţă, este vorba de comercianţii care vând în cantităţi mici, însă numai în măsura în care aceştia sunt dornici să acorde serviciul de avans în numerar. „Avansul ( … ) se evidenţiază distinct pe bonul fiscal şi nu poate depăşi suma de 200 de lei. Tranzacţiile privind avansul în numerar se asimilează retragerilor de numerar de la bancomate, iar comisioanele aferente tranzacţiilor se stabilesc conform contractelor în vigoare între părţi”, prevede Legea nr. 209/2016, fiind subliniat că 1% va fi procentul maxim al comisionului din valoarea avansului în numerar acordat clientului. Introducerea acestui serviciu va veni în ajutorul persoanelor din localităţile mai mici, în care posibilitatea de a retrage bani din bancomate este mai dificilă. În orice caz, trebuie reţinut că disponibilitatea acestui serviciu (precum şi costurile aferente) va fi semnalată vizibil de către comercianţii care-l vor implementa.
IMPOZITAREA PENSIILOR. Plafonul pentru impozitarea pensiilor va fi mărit începând cu prima zi a anului 2017, astfel că noi persoane vor scăpa de taxare şi se vor bucura de o majorare modestă a sumei lunare pe care o primesc. Concret, veniturilor din pensii li se aplică un impozit de 16%, bani ce ajung la bugetul statului, însă numai dacă este depăşit un anumit plafon stabilit de Codul fiscal. Astfel, impozitul pe venit este reţinut în prezent în cazul pensiilor care depăşesc 1.050 de lei, însă acest plafon va creşte cu 50 de lei şi va ajunge la 1.100 de lei. Cu alte cuvinte, de la 1 ianuarie 2017, noi persoane vor scăpa de plata impozitului pe veniturile din pensii, banii ce nu vor mai fi reţinuţi ca impozit urmând să se adauge la pensia plătită lunar.

Tags: ,

About Administrator