Aparatură nouă la Spitalul municipal Brad
Raluca Stroia, Glasul Hunedoarei
Spitalul Municipal Brad a beneficiat de încă un proiect de modernizare şi echipare cu aparatură de ultimă generaţie. Prin intermediul acestui proiect, Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul unităţii spitaliceşti a fost dotat cu defibrilator multifuncţional LifeGuard, electrocardiograf şi patru monitoare pentru funcţii vitale.
Până acum câţiva ani, Spitalul Municipal Brad nu avea niciun fel de dotare performantă, aparatura medicală lăsa de dorit, iar secţiile spitalului parcă erau desprinse din filme de groază. În plus, majoritatea cazurilor grave erau redirecţionate Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, deoarece nu existau materiale sanitare şi nici specialişti. De aproximativ patru ani încoace, lucrurile s-au schimbat în bine. Unitatea spitalicească a beneficiat de proiecte de modernizare şi echipare cu aparatură de ultimă generaţie. De asemenea, au fost angajaţi mai mulţi medici noi, specialişti pe aproape toate domeniile, iar calitatea actului medical a crescut considerabil. Chiar la începutul lunii noiembrie, Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul spitalului a fost modernizat la cele mai înalte standarde şi extins cu 100 de metri pătraţi, în urma unei investiţii de aproximativ 900.000 lei. Totuşi, această investiţie nu a inclus şi dotarea secţiei cu aparatură de urgenţă nouă. Acum, la mai bine de o lună de la inaugurarea oficială a Secţiei de Urgenţă, reprezentanţii spitalului au anunţat că a ajuns şi aparatura nouă pentru urgenţe. „Compartimentul de Primire Urgenţe, din cadrul Spitalului Municipal Brad, a fost dotat de curând cu aparatură nouă, de strictă necesitate, foarte utilă pentru buna desfăşurare a actului medical. Am primit un defibrilator multifuncţional LifeGuard, electrocardiograf şi patru monitoare pentru funcţii vitale. Mulţumim pentru cofinanţarea acestui proiect Consiliului Local Brad şi primarului Florin Cazacu”, a menţionat managerul spitalului brădean, Ioan Cobori.
Zona de triaj, recondiţionată complet
Odată cu modernizarea Secţiei de Urgenţă din cadrul Spitalului Municipal Brad, şi zona de triaj a suferit mici modificări, în vederea asigurării unor condiţii cât mai bune de implementare a actului medical. „Dacă înainte pacientul stătea afară sau intra direct în sala de consultaţie, acum, după modernizarea secţiei de Urgenţă, avem o sală de aşteptare. După ce pacientul intră în această sală, există un birou de informare şi documentare, unde pacientului i se realizează o fişă, iar apoi acesta este supus unui triaj, unde i se evaluează starea medicală şi i se dă un anumit cod de urgenţă – poate fi roşu, galben, verde, albastru sau alb. Aceste coduri ne dau timpul de aşteptare. Spre exemplu, cel roşu înseamnă că pacientul este foarte grav şi nu aşteaptă nimic. Concret, prin triaj putem separa cazurile grave de cele uşoare, care nu reprezintă urgenţe majore. Aveam şi înainte o zonă de triaj, dar nu era la fel de accesibilă”, a precizat directorul medical al spitalului, Lucian Miron, la inaugurarea secţiei de Urgenţă.
Pentru siguranţa alimentară şi… sărbători fericite
Dorin Corpade, Mesagerul Hunedorean
Cu toate că ne apropiem „vertiginos” de zilele dezmăţului… culinar, nu prea curg reclamaţiile şi sesizările la adresa celor care se ocupă cu desfacerea produselor de origine animală din pieţe, târguri sau magazine, chiar dacă în această perioadă românul îşi desface băierile pungi cu „firfirici”, dând frâu liber… nevolnicei risipe.
Chiar şi în urma controalelor efectuate de către specialiştii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara, numărul sancţiunilor contravenţionale şi al avertismentelor este destul de mic (trei sancţiuni ce totalizează 3.600 de lei şi alte 13 avertismente). Umblatul la chitanţiere a fost determinat de nerespectarea unor condiţii de igienă şi de depozitare a produselor alimentare, manipularea necorespunzătoare a acestora şi neîntreţinerea în condiţii corespunzătoare a unor spaţii şi ustensile. Dar, cu toate aceste aspecte întâlnite încă, pe alocuri, în teren, numărul sancţiunilor şi avertismentelor este în scădere
Purtătorul de cuvânt al D.S.V.S.A Hunedoara, dr. Leontin Laslău, a încercat să ne explice situaţia, reţinând din afirmaţiile sale că atât cumpărătorii cât şi vânzătorii sunt tot mai prevăzători cu acele produse de origine animală oferite la desfacere. El a precizat că populaţia a început să selecteze unităţile de desfacere, alegându-le, firesc, pe acelea care nu îi pune în pericol siguranţa alimentară, spre deosebire de acelea care vin în întâmpinarea ei cu preţuri tentante, dar în condiţii de igienă precare.
Fiindcă ne aflăm în plină campanie de sacrificare a porcilor şi pentru că ziua Ignatului bate la uşă, doctorul Leontin Laslău a ţinut să atragă din nou atenţia asupra pericolului neefectuării examenului trichineloscopic, reamintindu-le celor care-şi taie porcul în propria gospodărie că trebuie să preleve probe de la animalul sacrificat pentru a fi examinate la cel mai apropiat centru medical veterinar. Astfel de centre funcţionează la nivelul fiecărei unităţi administrative – teritoriale, iar la nivelul judeţului Hunedoara există 69 de cabinete medicale.
Parângul, în atenţia specialiştilor
Monika Baciu, avantulliber.ro
Pârtiile din staţiunea montană Parâng vor fi testate de specialiştii sporturilor de iarnă. Echipa Winter Tour vine în Parâng. Renumiţi pentru concursurile din sezonul de iarnă, cei de la Winter Tour poposesc în staţiunea montană Parâng. Aceştia vor încerca pârtiile şi vor împărtăşi impresii.
“Încercăm câteva pârtii noi sezonul acesta. Abia aşteptăm să ajungem pe Domeniul Schiabil Parâng!”, scriu cei de la Winter Tour, pe pagina oficială.
De câţiva ani încoace, caravana The Winter Tour întâmpină iubitorii sporturilor de iarnă pe pârtiile de schi din România. Caravana îi aşteaptă pe schiori la baza fiecărei pârtii cu o mulţime de activităţi outdoor, distracţie şi party-uri apres-ski. Cei care participă vor avea o super ocazie de câştig. Se oferă premii în excursii la unul dintre cele mai în vogă festivaluri de schi din străinătate şi multe alte surprize.
„Autobuzul lui Moş Crăciun” circulă prin Deva. Află traseul
Ramona Ştefan, Servus Hunedoara
Pentru copiii, părinţii şi bunicii care doresc să ajungă la patinoar şi la căsuţa lui Moş Crăciun din Piaţa Cetăţii din municipiul Deva, autorităţile locale au introdus o cursă specială. Este vorba despre „Autobuzul lui Moş Crăciun”, care a început deja să circule prin oraş, pe traseele 6 şi 8, pe ruta Gară – Piaţa Cetăţii şi retur. Acesta face curse regulate, din oră în oră, în intervalul orar 15:00 (plecare din Gara Deva) şi 20:00 (plecare din Piaţa Cetăţii, de la baza Telecabinei). Reprezentanţii primăriei spun că „autobuzul lui Moş Crăciun” va circula pe aceleaşi trasee până la sfârşitul anului.
Reamintim că, în Piaţa Cetăţii din reşedinţa de judeţ, municipalitatea a amenajat „Târgul de iarnă”. Tot acolo, îi aşteaptă pe cei mai mici dintre locuitori şi Moş Crăciun, într-o căsuţă special decorată.
Moşul se află „la datorie”, în fiecare zi, începând cu ora 10:00 şi până seara, la 22:00. El stă de vorbă cu fiecare copil, se fotografiază alături de prichindei lângă bradul împodobit, le ascultă dorinţele, poeziile sau cântecele şi spun împreună poveşti, într-o atmosferă de sărbătoare. Iar, cine n-a reuşit încă să-i trimită Moşului o scrisoare, o poate scrie pe loc, tot la căsuţa lui Moş Crăciun. În timpul pe care cei mici îl petrec în preajma Moşului, părinţii şi bunicii copiilor pot poposi la un ceai cald, un pahar cu vin fiert şi la concerte de colinde şi cântece de iarnă.
Prime de instalare pentru hunedorenii care se angajează în altă localitate decât cea de domiciliu
Nicoleta Pârva , Ziarul Hunedoreanului
Şomerii hunedoreni care îşi găsesc un loc de muncă într-o altă localitate decât cea de domiciliu beneficiază de o serie de avantaje, dacă îndeplinesc condiţiile de acordare.
„Au crescut cuantumurile acordate şomerilor care se încadrează şi ca urmare a încadrării îşi schimbă domiciliul, sau fac o anumită navetă. Astfel, vorbim de primele de mobilitate; până acum, un şomer care se angaja într-o localitate aflată la o distanţă mai mare de 50 de kilometri de localitatea de domiciliu şi făcea naveta primea o primă de mobilitate de 1.000 de lei, la încadrare, iar şomerul care, ca urmare a încadrării, îşi schimba domiciliu, primea o primă de 3.500 de lei, la încadrare. Acum, prin noile prevederi, şomerii care se încadrează într-o localitate aflată la o distanţă mai mare de 15 kilometri de localitatea de domiciliu primesc o subvenţie care se calculează ca fiind 0,5 lei per kilometru, proporţional cu numărul de zile lucrate, dar nu mai mult de 55 de lei pe zi, indiferent de distanţa la care face naveta”, a declarat Nicolae Fara, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara.
În schimb, şomerii care se încadrează în muncă şi îşi schimbă domiciliul primesc o primă de instalare de 12.500 de lei, o jumătate din primă primesc la încadrare, iar cealaltă parte după o perioadă de 12 luni. De aceste prime de instalare şi mobilitate pot beneficia şi şomerii de lungă durată, precum şi tinerii care nu se află în niciun sistem de învăţământ, nu sunt angajaţi sau nu urmează nicio formă de pregătire profesională. Singura condiţie de acordare este ca acele persoane să rămână în câmpul muncii 12 luni.
În judeţul Hunedoara, în acest an au fost acordate 12 prime de instalare la şomeri care s-au încadrat în muncă.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.