Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), a Comisiei Europene (CE) şi a Băncii Mondiale (BM) şi-au încheiat vizita în România. Concluziile se pot trage urmărind atent declaraţiile făcute de membrii delegaţiei la părărirea României.
Ce spune CE?
Potrivit lui István Szekély, reprezentantul CE, în pofida contextului dificil, România a înregistrat progrese semnificative. Un exemplu care să susţină această opinie este creşterea economică înregistrată pe fondul unor exporturi foarte bune şi a unui an agricol de excepţie. De asemenea, băncile sunt bine aprovizionate în faţa ameninţării unor pierderi. Totuşi, apreciază expertul, sunt şi motive de îngrijorare. Este vorba de programul naţional de dezvoltare a infrastructurii care este mult rămas în urmă. Totodată, trebuie pus accentul pe investiţii şi restructurări în sectorul energetic, care, în opinia reprezentantului CE, trebuie să fie la noi motorul de creştere economică. Referitor la preţurile utilităţilor, CE este de părere că preţurile reglementate vor fi ajustate pentru consumatorii casnici până în anul 2013, în timp ce pentru consumatorii industriali se amână ţinta cu doi ani.
Ce spune FMI?
Jeffrey Franks s-a arătat mulţumit de performanţele de până acum a autorităţilor române. El a declarat că toate ţintele au fost atinse şi s-a ajuns la un acord. Privitor la situaţia generală, reprezentantul FMI a tras un semnal de alarmă, precizând că toată zona euro va intra în recesiune, iar România va simţi şi ea, prin ricoşeu, acest lucru.
În opinia specialistului, rezultatele bune ale României au început să îşi arate roadele, în răspunsul favorabil la emisiunea de obligaţiuni denominate în dolari făcută recent, lucru care demonstrează încredere a pieţelor pentru economia naţională. Privitor la veniturile fiscale colectate, Franks a declarat că acestea au fost mai mari decât se anticipase, ceea ce a permis Guvernului să reducă din arierate. Pentru 2012, bugetul continuă să fie pe traiectoria cea bună, dar, în opinia reprezentantului FMI, trebuie să ţinem seama că reducerea deficitului de la 4,2% din PIB în 2011 la 2,1% din PIB în acest an şi creşterea economică slabă vor lăsa puţin loc altor iniţiative. Cu alte cuvinte, alocarea de fonduri pentru relansarea economică este practic imposibilă.
Ca factori de risc pentru eventuale derapaje, Franks a pomenit alegerile din acest an şi incertitudinile din zona euro. O bulină albă am primit şi pentru existenţa unor progrese în privinţa absorbţiei fondurilor europene, care a crescut. Un punct al declaraţiei reprezentantului FMI a vizat sistemul de sănătate din România. “Suntem conştienţi de puternicele îngrijorări ale publicului cu privire la reforma din sistemul sanitar. Sistemul sanitar din România este defect şi nu mai poate continua fără reforme semnificative. Cererile din sistem sunt mult mai mari decât resurselele acestuia, ceea ce slăbeşte foarte tare sănătatea financiară a acestuia”, a declarat oficialul.
El a precizat că s-a convenit că trebuie să se acorde timp pentru o dezbatere publică completă, care să garanteze că planul de reforme se va bucura de sprijinul populaţiei. “Nu este viabil să se promită un nivel mai ridicat de beneficii fără o finanţare suficientă, indiferent cine administrează sistemul. Odată elaborate aceste propuneri, ele vor fi supuse dezbaterii publice în următoarele şase luni”, a explicat oficialul.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.