Povestea vânătorii de strigoi care a înfiorat America

Cea mai cumplită vânătoare reală de vampiri din istoria Hunedoarei s-a petrecut la sfârşitul anilor 1930 şi a făcut înconjurul lumii. Povestea „uciderii” strigoiului din Sarmizegetusa a fost relatată pe larg în presa din Statele Unite ale Americii, de jurnalişti care îşi arătau uimirea faţă de practicile bizare ale românilor.

„O izbucnire ciudată a supersti­ţiilor despre vampiri” a fost titlul celei mai înfiorătoare relatări despre Hu­nedoara interbelică, apărută în presa americană. Isprava sătenilor din Sar­mizegetusa, care în vara anului 1938 au răvăşit cimitirul satului în căutarea unui strigoi despre care credeau că le-a ucis vitele a făcut înconjurul lumii.
Reportaj publicat în „American Weekly”, despre vânătoarea de vampiri din Sarmizegetusa, preluat de mai multe ziare americane, oferea detalii despre cum a reacţionat o comunitate întreagă în faţa fricii de necunoscut. „În timp ce întreaga comunitate a satului Sarmizegetusa din Munţii Carpaţi se ruga pentru ei, zece ţărani care se stropiseră cu apă sfinţită şi trei oameni îmbrăcaţi cu robe negre, care au refuzat apa sfinţită, au mărşăluit prin cimitirul satului, vechi de secole, la miezul nopţii, şi au început să deschidă ca­vourile. Ţăranii erau zece dintre cei mai curajoşi oameni ai comunităţii, totuşi nu simţeau transpiraţia caldă a muncii lor, ci picurii reci ai terorii de pe feţele lor albe, în timp ce se opinteau sub protecţia îndoielnică a lunii pline. Ei tremurau pentru că violau cavourile rudelor şi prietenilor lor, în căutarea celei mai îngrozitoare creaturi inventată de mintea superstiţioasă a omului – vampirul”, şi-au început jurnaliştii de la „American Weekly” reportajul. Cazul profanatorilor din Sarmizegetusa a fost cercetat şi de Parchet, iar dosarul de anchetă se află la Arhivele judeţului Hunedoara.

„Nemortul” din Sarmizegetusa
Autorul relatării adăuga detalii senzaţionale evenimentelor petrecute la poalele Retezatului. „Cel <<nemort>> este capabil să îşi pă­răsească mormântul şi să bântuie lumea celor vii. Devine astfel cea mai pe­riculoasă şi înfiorătoare fantomă imaginată, pentru că are nevoie de sângele celor vii, atacaţi în timpul somnului lor, pentru a-şi menţine această viaţă de noapte. Victima unui vampir se presupune că va muri încet de un soi de anemie, iar atunci când îşi va da seama că este condamnat rareori le va povesti celorlalţi ce i s-a întâmplat. Motivul acestor secrete este că, după moarte, potrivit legendelor arhaice, el va intra în rândul vampirilor, iar dacă sătenii îl vor afla, îi vor înfige un ţăruţ prin inimă, pentru a rămâne mort pentru totdeauna”, informa „American Weekly”. În noaptea vânătorii de strigoi, zece sicrie au fost deschise şi de zece ori la rând cei trei oameni în negru, cu ajutorul unor torţe, au cercetat rămăşiţele, scuturându-şi capetele ascunse. Dar la cel de-al unsprezecelea mormânt, al unei tinere femei, au găsit, aşa cum credeau ei, ceea ce căutau, scriau jurnaliştii americani.
Povestea vânătorii neobişnuite a început o dată cu îmbolnăvirea vitelor sătenilor din Sarmizegetusa, un sat în care nimeni până atunci nu fusese contaminat de teama de vampiri. Animalele au început să se stingă din cauza unei boli misterioase, iar pentru câteva săptămâni nimeni nu şi-a putut da seama ce se petrece. Apoi, într-o dimineaţă, un ţăran a găsit urmele unor colţi pe gâtul unei vaci. „O suspiciune înfiorătoare a „semnului vampirului” a crescut în toţi, dar nimeni nu a mai văzut aşa ceva, nici măcar pustnicul de 90 de ani care coborâse dintr-o colibă, din munţi. Cele mai învăţate persoane din sat sunt preoţii, însă aceştia nu au vrut să admită existenţa vampirilor, iar singurul mod prin care sătenii au vrut să se convingă de cele văzute a fost să cheme trei vraci care locuiau în vecinătate. Cei trei vraci au confirmat identificarea urmelor înfiorătoare, iar un val de teroare s-a întins peste comunitate”, informa American Weekly.

Au vrut sânge de vampir cu orice preţ
Vracii s-au arătat însă încrezători, afirmând că este un soi de vampirism benign, ale cărui victime sunt vitele şi nu oamenii, însă le-au spus localnicilor că un asemenea comportament se putea schimba, în special dacă numărul vitelor va scădea. „Înainte de a trece la vânătoarea de vampiri, în prima noapte vracii au <<sacrificat>> nouă snopi de grâu, apoi au adăugat nouă sticle din cel mai bun vin, apoi, a treia oară, au adăugat practicii lor sângele celui mai mare motan negru de pe o rază de 50 de mile. Dar cirezile au continuat să se împuţineze ;i chiar să moară mai repede decât înainte de a fi raportată descoperirea urmelor de colţi”, informau jurnaliştii.
Sătenilor nu le-a rămas decât să treacă la dezgroparea mormintelor şi la uciderea vampirului. Le-au reproşat preoţilor, care nu au fost de acord cu practicile plănuite, că nu au făcut nimic în afară de a spune rugăciuni care nu păreau a fi tocmai folositoare. Doi specialişti din Bucureşti au ajuns în sat şi au constatat că vitele mureau din cauza unei forme de anthrax necu­noscute. Le-au explicat localnicilor că animalele aflate pe moarte au fost muşcate fie de bufniţe, fie de vulpi sau lupi. Veterinarii au plecat, spunându-le oamenilor că boala va dispărea treptat, pentru că natura îşi va urma cursul. Ţăranii, însă, dezgustaţi de faptul că nu primiseră ajutor de la autorităţi, au decis să ia măsuri, pentru că animalele continuau să le moară, iar curând credeau că nu va mai rămâne decât sânge de om în sat.
Convinşi de vraci
„În primele zece morminte, ale unor persoane suspectate că ar fi putut fi vampiri, rămăşiţele acestora se aflau într-o stare atât de avansată de putrefacţie, astfel că nu era nevoie ca vracii să le mai testeze <<vinovăţia>>. Al unsprezecelea mormânt a fost al unei tinere de 20 de ani, care îşi luase viaţa otrăvindu-se, când iubitul o părăsise. Mormântul ei se afla într-un alt loc al cimitirului, nu în pământ sfinţit, pentru că preoţii au decis că tânăra s-a sinucis din cauza nebuniei. Când sicriul ei a fost dezgropat, cei trei vraci au strigat. <<Uitaţi, acesta este vampirul vostru>>. În loc să se apropie de mormânt, cei zece ţărani au stat deoparte, ţinând fiecare crucifixele în mână, ascultând cum vracii vorbesc cu cel <<nemort>>. Apoi unul dintre vraci a ţinut un ţăruş deasupra pieptului cadavrului, în timp ce altul, cu coada unui topor, a dat o lovitură”, scria American Weekly.
Un ţipăt de durere a venit de la unul dintre cei zece ţărani, care era chiar tatăl fetei. Acesta a părăsit cimitirul plângând. Cei rămaşi nu s-au mai grăbit. Au continuat ritualul prin care au dezmembrat cadavrul, au ars părţile acestuia şi au tocat oasele, împrăştiind apoi cenuşa în vânt. Vracii au relatat că trupul fetei nu prezenta urmele unei descompuneri normale. Au jurat că au găsit sânge pe buzele fetei. Ţăranii au fost invitaţi să vadă cu ochii lor, dar nu s-au apropiat, ci s-au mulţumit să îi creadă pe cuvânt. Ceea ce a spulberat orice îndoială a fost faptul că vitele nu au mai murit. Aşa cum le-au spus şi cei doi veterinari, neluaţi în seamă de localnici.

Anchetaţi pentru profanare
Arhivele Naţionale ale judeţului Hunedoara păstrează mai multe dosare în care localnici ai unor sate hu­nedorene au fost anchetaţi şi judecaţi pentru profanarea de morminte. Anchetele arată cum oamenii mânaţi de superstiţii porneau, în miez de noapte, adevărate războaie în cimitir. Unul dintre cele mai înfiorătoare astfel de cazuri s-a a fost anchetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Deva, în anul 1924. Potrivit procurorilor, zeci de oameni din Săuleşti au năvălit într-o noapte în cimitirul satului pentru a dezgropa cadavrul unui adolescent, din care au scos inima şi i-au dat foc. Şase oameni care s-au implicat activ în operaţiunea de profanare a mor­mântului au fost trimişi în faţa instanţei, în frunte cu primarul, considerat agent provocator şi cu toţii au fost condamnaţi la plata unor amenzi.