**Salariul minim urcă la 1.450 de lei. Executivul a aprobat o Hotărâre de Guvern prin care salariul minim brut se majorează cu 200 de lei (16%), de la 1.250 de lei la 1.450 de lei, începând cu 1 februarie. Guvernul susţine că măsura va determina o creştere economică cu 0,2 puncte procentuale, va stimula ocuparea, va creşte nivelul de trai şi va reduce decalajele sociale. Pe de altă parte, analiştii economici consideră că efectele cele mai nocive ar putea fi extinderea plăţii „la negru“ în anumite categorii de afaceri şi stimularea economiei gri, parţial fiscalizate. Decizia va aduce mai mulţi bani la bugetul statului, însă va afecta bugetele angajatorilor, aceştia urmând să majoreze salariile celor remuneraţi cu nivelul minim, dar şi a celor cu salarii apropiate de acest nivel, pentru a evita tensiunile din cadrul firmelor. Potrivit premierului Sorin Grindeanu, măsura va aduce la buget venituri suplimentare de aproximativ un miliard de lei, sumă care ar acoperi 70% din costurile generate de creşterea punctului de pensie.
** Salarii majorate în administraţia locală. Guvernul a mai decis să majoreze, de la 1 februarie, cu 20% salariile şi sporurile încasate de personalul plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale.
** Mai mulţi bani pentru artişti. Tot de la 1 februarie, salariile şi sporurile încasate de actori şi alte categorii de artişti – personalul de execuţie din cadrul instituţiilor publice de spectacole sau concerte – vor fi majorate cu 50% faţă de nivelul acordat în prima lună a acestui an.
** Facilităţi pentru pensionari. De la 1 iulie, valoarea punctului de pensie va creşte cu 9%, la 1.000 de lei. Măsura, care vine în sprijinul tuturor pensionarilor, va costa bugetul de stat 1,42 miliarde de lei, gaură care va fi acoperită parţial din sumele încasate suplimentar din majorarea salariului minim. De asemenea, de la 1 martie, pensia minimă creşte de la 400 de lei la 520 de lei.
** Facilităţi pentru studenţi. Guvernul a decis să majoreze bursele pentru studenţi de la 83 de lei la 201 lei pe lună şi, totodată, să le ofere acestora transport gratuit pe calea ferată. În România, sunt aproximativ 500.000 de studenţi, însă facilităţile se acordă doar celor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă. Costul acestei măsuri va fi acoprit din sume încasate suplimentar de la români cu salarii mari, în urma modificării Codului Fiscal.
Ce măsuri cu impact în buzunarele românilor a adoptat Guvernul
Posted in: showroom economic
Articolul a fost vizualizat de 836 ori
– 11 January, 2017
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.