Drumarii au reacţionat acceptabil la cod portocaliu de ger

Articolul a fost vizualizat de 896 ori

Iarna nu i-a mai luat prin surprindere pe şefii administrației județene. Probleme cu dezăpezirea au existat la Balşa, Geoagiu şi Vadul Dobrii, dar drumarii s-au mişcat acceptabil. Vicepreşedintele Daniel Andronache i-a băgat în şedință pe operatorii care asigură intervențiile pe cele patru zone mari din județ, după care a prezentat puiblic o sinteză a situației în care se află drumurile județene

pag 4 -  Drumuri bilant
Potrivit informări, în zona Orăștie au existat probleme cu deszăpezirea în comuna Balșa și în zona Sanatoriului de Pneumoftiziologie din Geoagiu.
În prezent, se circulă normal pe toate drumurile județene din zonă. În zona Hunedoara toate traseele sunt practicabile. Au fost ceva probleme cu drumul de acces spre Vadul Dobrii, însă zăpada a fost degajată în cursul zilei de marți. La Brad au existat unele zone mai umbroase în care s-a format polei, într-o primă fază, iar pentru îndepărtarea gheții s-a intervenit suplimentar cu antiderapant.
În Valea Jiului au fost consemnate cele mai puține probleme legate de curățarea drumurilor, deși acolo a nins abundent mai ales în zonele care duc spre Parâng și Straja.
Măsuri impuse de administrația județeană
Pentru a se evita apariția unor situații de îngreunare a traficului în condițiile unor noi căderi de zăpadă, conducerea Consiliului Județean Hu­nedoara a făcut o serie de recomandări celor patru operatori, dar și diriginților de șantier care verifică modul în care s-a făcut deszăpezirea.
„S-a solicitat, cu prioritate, respectarea cantităților și a amestecului de material antiderapant (sare și nisip în proporții egale) utilizat. De asemenea, în momentul în care pe tra­­seu sunt introduse utilaje de in­tervenție fără GPS, acest aspect trebuie comunicat imediat conducerii Con­siliului Județean Hunedoara și diri­ginților de șantier, pentru o mai bună urmărire a lor”, anunță vice­pre­șe­din­tele Daniel Andronache.

About Marcel Bot