România se află la jumătatea clasamentului european, locul 14, din punct de vedere al poverii fiscale a angajatului, 49% din veniturile brute realizate de acesta ajungând în vistieria statului. Aceeaşi povară fiscală este suportată de angajaţii din Polonia şi Estonia. În România, la un venit mediu brut de 30.714 lei pe an (2.559,5 lei pe lună), contribuţiile reprezintă 39%, respectiv 12.086 de lei, iar impozitul de 16%, care se aplică bazei după plata contribuţiilor, ocupă 10% din veniturl brut, respectiv 2.980 de lei, potrivit calculelor Consiliului Fiscal. Astfel, taxele care revin statului reprezintă 49% din venitul brut, respectiv 15.066 de lei pe an, în timp ce salariaul rămâne cu numai 51%, adică 15.648 de lei pe an (1.304 lei). Astfel, venitul net, adică suma pe care un salariat o încasează în mână, este aproape jumătate din venitul brut.
Cum este pe la alţii?
Cea mai redusă taxare a muncii se aplică în Cipru, unde doar 9% din venitul brut al angajatului ajunge la stat, în Malta (19%) şi în Finlanda (32%). De asemenea, o povară fiscală mai redusă decât în România este suportată de salariaţii din Irlanda (35%), Marea Britanie (36%), Bulgaria (38%), Suedia (38%), Luxemburg (40%), Danemarca (44%), Croaţia (46%), Portugalia (47%), Estonia şi Lituania (48%). Angajaţii din Polonia şi Estonia suportă aceeaşi povară fiscală ca cei din România, ei încasând în mână 51% din venitul brut realizat. La polul opus, cea mai mare taxare a muncii se înregistrează în Belgia (65%), în Olanda (62%) şi în Slovacia (58%). Taxe mai mari decât în România se aplică şi veniturilor brute realizate de angajaţii din Spania (50%), Slovenia (51%) şi Austria (51%).
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.