PE CONTRASENS. Dacă se sparge, Europa se întoarce în era Ribbentrop-Molotov

Articolul a fost vizualizat de 875 ori

E greu să faci judecăţi cu valoare de adevăr inestimabilă privitor la soarta Uniunii Europene. Viitorul e întot­deauna imprevizibil chiar şi pentru cei care facturează cititul în el. Mai ales acum când numărul de necunoscute din ecuaţia europeană a crescut necontrolat odată cu variabilele Brexit şi Trump. Sunt însă două lucruri pe care le poate observa oricine. Unu, că rolul auto-asumat de arbitru al de­mocraţiei în lume a sleit America în 70 de ani. Şi doi, că o victorie a partidelor populiste la alegerile din acest an în ţări cheie ale Uniunii pot genera noi re­ferendumuri cu efect de „exit” care, se spune, ar îngropa UE. Scrutinurile din Olanda, Franţa şi Germania vor fi deci în 2017 trei teste majore pentru su­pravieţuirea proiectului european.
După părerea mea însă, riscul spar­gerii UE este supraevaluat la interes. Sunt câteva determinări obiective care se opun logicii unei fărâmiţării eu­ropene. În primul rând vorbim de tehnologie.  E total împotriva firescului să te dezintegrezi într-o lume tot mai unită prin Internet, Facebook, Lin­kedln, Twitter, telefonie transconti­nen­tală, sateliţi.  Globalizarea este chiar efectul acestui boom tehnologic care, de facto,  ne apropie de la un meridian la altul. Practic nu mai poţi evita globalizarea şi efectele ei prin replierea în forme naţionale izolate.   În special pentru Europa efectul ar fi dezastruos! Gândiţi-vă numai că nici unită fiind (ce-i drept numai pe jumătate) Europa nu a reuşit că ocupe un loc relevant la masa mare a geopoliticii. Vă daţi seama atunci ce ar însemna Germania, sau Franţa, singure,  ca influenţă mondială, în faţă unor coloşi tot mai agresivi ca Rusia sau China? ZERO! Europa s-ar polariza doctrinar rapid şi, pentru că istoria se repetă, părţi din ea ar deveni din nou vulnerabile la seducţia dic­taturii şi a alianţelor de tip Ribbentrop-Molotov. Nu a trecut mai mult de o săptămână de când Igor Dodon, pre­şedintele Republicii Moldova a de­clarat că „o parte a României este Ungaria, iar altă parte Moldova”. Vedeţi cum doar umbra unei posibile spargeri a Uniunii Europene face ca, în cazul României,  cele mai negre scenarii să treacă din utopie în perspectiva posibilităţii? Să presupunem acum că popoarele votează pentru întoarcerea Europei la stadiul de continent al naţiunilor. Cu graniţe închise, taxe vamale, vize şi  naţionalisme în com­petiţie sau în con­flict. Ca în  piramida lui Maslow, primele afectate vor fi nevoile de bază ale europenilor. Eve­restul birocratic, financiar, economic, vamal ce trebuie urcat pentru o revenire la Europa naţiunilor va veni cu inflaţii galopante, deficite gigantice, blocaj investiţional, şi un gradient al foamei ce ar creşte de la Vest la Est. Problema „instalatorului polonez” va părea atunci un moft de cocotă. Întrebarea care nu are încă răspuns este dacă inexplicabila întoarcere la tentaţia politicilor identitare, conser­vatoare, protecţioniste, autoritariste, revanşar­de, emoţionale este piatra pe mor­mântul Uniunii Europene? Per­sonal, nu cred asta! Ne aşteaptă refor­me grele, ne aşteaptă convulsii sociale, ne aşteaptă poate o Europă cu două viteze, dar rămân la ideea că indiferent ce se întâmplă, aşa numita spargere a Uniu­nii Europene nu va avea loc în sensul ei apocaliptic. Europenii au înţeles care e miza. Când spun asta mă bazez pe o statistică dată publicităţii recent în Raportul Bertelsmann, o evaluare a gradului de euroscepticism al euro­penilor. Prima concluzie este că Bre­xitul a amorsat tendinţa spre unitate pe continent. Procentul europenilor care sprijină proiectul european a crescut la 62 de procente în august 2016, faţă de 57 de procente în martie 2016, înainte de Brexit. Mai mult chiar, aşa, ca un fel de “mintea englezului de pe urmă”, după Brexit, procentul bri­tanicilor care susţin Uniunea Euro­peană a crescut la 56 la sută, faţă de 49 la sută cât arătau statisticile înainte de referendum. Son­dajul s-a făcut pe 15.­000 de repondenţi din Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Spania. Cifrele arată că ideea proiectului european are sufi­cientă susţinere populară pentru a re­zista şi pe mai departe. Cu o condiţie însă: să nu-i întoarcă America spatele!

About Adrian Sălăgean