Colţul cultural: Ce se întâmplă cu majoritatea?

Spuneam nu demult că am constatat apariţia unei noi minorităţi – ”Dependenţii de cultură”. Am lămurit că aceştia au în acest moment satisfacţiile lor. Ce se întâmplă însă cu majoritatea?

Din păcate, în ultimii douăzeci de ani am constatat o degradare vizibilă a nivelului cultural în România şi se pare că în continuare viitorul ne rezervă surprize neplăcute. Să ne înţelegem, nu cred că mai poate funcţiona cultura de masă, ideal dorit pe vremea comunismului, dar nici decăderea din ultima vreme nu este sănătoasă pentru o naţiune. Posturile de radio şi TV sapă la temelia educaţiei, a bunului gust, a ofertei atât de necesare, dar atât de absentă, de producţii culturale, ce pot forma generaţiile actuale.

Şmecheri, inculţi, agramaţi, curve, hoţi, incompetenţi, personaje care asigură audienţe dorite şi obţinute cu puţine eforturi de producători, constituie modele pentru generaţii de tineri, uşor de manipulat. Tehnica este simplă, cu cât personajele ies din sfera comportamentului normal în societate, cu atât interesul este mai mare. Crime, violuri, accidente, fapte extreme, constituie subiecte ce invadează zilnic casele noastre. Ce simplu este să inviţi în platou două persoane cu interese opuse şi să-i laşi să se sfâşie timp de 50 de minute. Constaţi a doua zi că emisiunea ta a avut rating maxim şi că ai fost în vârf în “prime time”. Oare se gândesc realizatorii ce efecte au aceste producţii? E adevărat că dreptul la liberă exprimare constiruie baza democraţiei, este un bun câştigat, o garanţie că suntem liberi. Din păcate, răul produs de televiziuni nu este combătut de cei care sunt obligaţi să o facă prin natura meseriei lor. Unii cred că dacă înfierează cu mânie proletară diferite atitudini, oferte sau situaţii neplăcute contribuie la izolarea lor. Greşit, nu fac decât să pară şi mai atractive şi mai interesante şi mai dorite. Soluţia, este cred, asigurarea unei alternative, a unei oferte încă din şcoală.

Chiar dacă în diferite încercări de reformă în învăţământ se încearcă acomodarea ariei curriculare cu cererea de pe piaţa muncii, lucru care încă nu reuşeşte, a dispărut aproape de tot din programele şcolare orele în care se mai face educaţie muzicală, estetică, istoria artelor. Ce vină au tinerii dacă nu văd şi alte oferte decât cele de la TV? De cele mai multe ori comportamentul lor este identic cu al modelelor lor. Veţi spune că posturile culturale ar trebui să asigure alternativa. De multe ori urmărind TVR Cultural am impresia că sunt în altă ţară, cu altă atmosferă, o lume calmă, cu frumuseţi create de oameni interesanţi, educaţi, politicoşi, cu bun gust. Nu este suficient, deoarece oferta rămâne la alegere şi, de obicei, oamenii se apleacă spre lucrurile facile, extreme. De aceea revin şi spun că în timpul şcolii elevii trebuie să înveţe câte ceva despre muzică, pictură, estetică, istoria artelor, să frecventeze concertele, teatrele, muzeele, bibliotecile. Instituţii care pot forma gustul pentru frumos.

De-a lungul celor treizeci de ani în care am organizat “Toamna Muzicală Hunedoreană”, am văzut profesori de muzică venind cu elevii la concertele de la Castelul Corvinilor. Recent, după anii ‘90, am avut de mai multe ori surpriza să fiu abordat din public de persoane care veniseră cu 30 de ani în urmă. cu clasa la concerte. Unii au rămas apropiaţi de fenomenul cultural şi asta datorită, în primul rând, interesului arătat de dascălii lor. Trebuie să spun că există şi profesori care organizează grupe de elevi şi frecventează împreună concerte sau piese de teatru, cum ar fi doamna Olguţa Bleoca de la Colegiul Economic “Emanuil Gojdu” din Hunedoara, sau vizitează împreună cu clasele lor galeriile de artă şi aici amintesc pe domnii Fazakaş Tiberiu şi Constantin Dragomir.

Ei fac acest lucru din dragoste pentru cultură, nu ca obligaţie profesională. Dar păgubosul libertinaj existent acum în sistemul de învăţământ, afişat şi cerut cu insistenţă de tinerii ce se bazează pe drepturile asigurate de democraţie, produce, din păcate, efecte nocive, dezastruoase pentru viitorii adulţi. Uneori pretenţiile pentru desfăşurarea libertăţilor sunt exagerate şi, din nefericire, tratate necorespunzător de educatori. Sunt un fervent susţinător al spiritului liberal, practic chiar o meserie liberală şi consider că valoarea individului dar şi libertatea de exprimare sunt esenţiale pentru dezvoltarea unui om, dar în acelaşi timp consider că educaţia unui tânăr trebuie abordată cu multă responsabilitate şi seriozitate, deoarece persoana astfel formată va funcţiona apoi în societate.

Ignorând acest lucru, aşa cum se întâmplă, din păcate, în majoritatea cazurilor, avem însă de-a face cu tot felul pe situaţii care generează întrebarea: ce se întâmplă cu majoritatea?