Termo Cetate SRL, noua afacere a Primăriei, va fi condusă de cumnatul primarului Mircia Muntean şi va avea ca principal obiect de activitate distribuirea agentului termic în sistem centralizat („furnizarea de abur şi aer condiţionat” – potrivit CAEN). Dar Primăria Deva mai are o firmă cu acelaşi obiect de activitate, falimentară. SC Calor SRL este în insolvenţă din 2008, iar situaţia sa nu a fost încă lămurită.
În teorie, Statul ar trebui să se ocupe de treburi administrative, nu de afaceri. În realitate, lucrurile sunt ceva mai nuanţate.
Botezată de edili „Termo Cetate” SRL Deva, firma va fi constituită prin asocierea Consiliului Local Deva cu SC „AquaLand” SRL Deva şi va fi reprezentată prin administrator desemnat în persoana lui Claudiu Petru Simionescu, cumnatul primarului Mircia Muntean. Viceprimarul Răzvan Mareş este împuternicit să se ocupe de înfiinţarea firmei. „Propunerea înfiinţării acestei societăţi a venit în lipsa unor garanţii că Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA – Sucursala Electrocentrale Deva va putea asigura funcţionarea şi dezvoltarea sistemului de termoficare în Municipiul Deva pentru următorii 10 ani, astfel încât să poată fi prelungit contractul de concesionare încheiat cu Consiliul Local Deva, care expiră anul acesta”, explică executivul Primăriei nevoia de a intra într-o nouă afacere.
Calor, un faliment cu aburi de rit vechi
Puţini mai ştiu că Primăria Deva are de mult o firmă pentru distribuirea agentului termic. Fostul IGCL Deva de pe vremea regimului comunist s-a spart în două firme patronate de Consiliul Local Deva: Apaserv SRL (care administra reţelele de apă şi canalizare) şi Calor SRL – firmă care prelua reţelele de termoficare din oraş. Povestea Calorului este una veche, încâlcită şi neelucidată definitiv. Pe parcursul anilor, au fost sesizate organele de cercetare penală cu suspiciuni că parte din patrimoniu fusese înstrăinat în condiţii dubioase. SC Calor SRL, firma patronată de Consiliul Local Deva, nu este radiată nici astăzi şi se află în insolvenţă din 18 iunie 2008. În aceste condiţii, era de preferat ca aleşii Devei să descâlcească iţele acestei afaceri, înainte de a înfiinţa o altă firmă cu acelaşi obiect de activitate.
Afacerile Primăriei Deva
De-a lungul timpului, Primăria Deva s-a implicat în afaceri cu gunoierii de la Salubritatea, firmă care a obţinut serviciul fără licitaţie, prin asociere cu Consiliul Local. Primăria a fost dată uşor-uşor la o parte din afacere, ajungând la o reprezentare simbolică în firma de colectare a gunoiului. Consiliul Local Deva a devenit patron şi la SC Aqualand SRL. Firma s-a înfiinţat pentru a administra complexul acvatic pe o perioadă limitată (trei luni), după care afacerea trebuia să fie preluată de un serviciu din cadrul Primăriei. Improvizaţia a rămas definitivă.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.