Cum a ajuns o coordonatoare de vânzări pariziană meşteriţă hand-made în Hunedoara

O tânără din Hunedoara, tehnician coordonator de vânzări la Paris pentru o companie din industria automotive, şi-a descoperit acum patru ani pasiunea pentru decoraţiuni. De atunci, a realizat zeci şi sute de obiecte hand-made, iar hobby-ul acesta pornit în joacă are toată şansele să devină pasiune pentru o viaţă.

De la Marcel a pornit totul. Ea trecea printr-o perioadă mai cenuşie a vieţii, aşa că băiatul a picat la ţanc: „La serviciu lucram în hală în vremea aia, făceam o sudură de fire cu nişte maşini speciale, când l-am cunoscut întâm­plător pe

Fotografii din arhiva personală a Biancăi Ştefan.

Marcel, prin intermediul unei prietene. Îi văzusem adesea picturile, pentru că el face icoane. Iar eu le tot vedeam într-un magazin din oraş. L-am cu­noscut, apoi, în persoană, şi el a început să-mi trimită tot felul de linkuri şi reviste, ca să înţeleg care e procedura şi cum se face. Eu l-am întrebat: «- Da’ ce-s chestiile astea?» El aplica pe icoane tehnicile de învechire rapidă, cu paste speciale. Mi-am comandat şi eu de pe net o parte dintre materiale, aveam cutia, iar apoi am mers cu el şi am cumpărat un pachet de şerveţele cu care trebuia s-o decorăm. Ţin minte că era o imagine cu nişte bambus şi chiar m-am gândit că n-o să iasă cine ştie ce. Era un şerveţel banal, urât, chiar. Cu şerveţelul şi cu pasta de decupaj du­rează foarte mult, că trebuie să stai să se usuce, dar, în cele din urmă, cutia nu a ieşit deloc rău”, mărturiseşte Bianca. Până la urmă, pentru că decorarea cutiei cu modelul de bambus s-a dovedit cum nu se poate mai inspirată, hunedoreanca l-a rugat pe tatăl ei să-i pregătească nişte lemn şi a început să lucreze pe el. „Îmi ieşeau nişte lucruri tare ciudate”, se amuză Bianca. Nu se potriveau culorile, nu aveau niciun sens, parcă… Şerveţelul se aduna, se stricau toate, iar unii dintre prieteni mă întrebau: «- Da’ ce ai vrut să faci aici?» După aia m-am ambiţionat şi am făcut foarte multe cutii. Cutii foarte faine!”.

 „Mă pun la birou şi lucrurile curg de la sine”

Au urmat apoi alte cutii pe care hunedoreanca le-a decorat cu cele mai delicate modele: mai întâi un strat de grund alb, apoi un singur strat fin din cele trei ale şerveţelelor, culori, în completare şi la urmă un lac pe bază de apă,

Fotografii din arhiva personală a Biancăi Ştefan.

pentru protecţie şi, uneori, unul decorativ, pentru o tentă vintage a obiectului. Bijuteriile: cerceluşi cu mărgele sau splendide cristale Sva­rowski, simple tocătoare de bucătărie transformate în obiecte de artă, sticle cu poveşti, cu melci, scoici şi valuri ale mării… Icoane pe sticlă, vaze pictate cu culori acrilice, agende pictate, tehnica şerveţelului sau tehnica transferului de imagine… Orice obiect trist şi tern prinde viaţă în mâinile hunedorencei. Şi, pentru că şi ea a fost ajutată la rândul ei, Bianca explică oricui cum se transformă un banal obiect de duzină într-o mică operă de artă: „Tehnica transferului de imagine se numeşte decupaj: se aplică grundul alb pentru lemn, se finisează cu un şmirghel foarte fin, apoi urmează nişte paste speciale pe care le comand de pe Internet. Nu merge lipit, că nu ar mai arăta estetic. Şi eu, la început… făceam nişte catastrofeee! – se amuză tânăra. E destul de greu, nu îţi iese bine din start: nu se potrivesc culorile, mai dai greş şi la tehnică… La tehnica transferului de imagine fotografia pe care tu o prelucrezi vine, practic, în oglindă, pe obiectul pe care vrei să o imprimi. Plus că, de exemplu, dai cu pasta de în­vechire, dar suprafaţa ţi se murdăreşte toată. Pentru asta e o altă soluţie specială, care ia surplusul de pastă. Însă, dacă stau bine să mă gândesc, eu nici nu prea pot să explic cum se face. La mine funcţionează aşa: mă pun la birou şi lucrurile curg de la sine”, mărturiseşte Bianca.

Fotografii din arhiva personală a Biancăi Ştefan.

La concurenţă cu primăvara

De câte ori a venit obosită de la serviciu, de câte ori a fost tristă ori oamenii din jur au dezamăgit-o, s-a apucat să schimbe obiecte de toată ziua în culoare şi bucurie. După cutii, au urmat farfuriile: farfurii de sticlă pe care le-a înveselit cu imagini delicate şi, mai pe urmă, cam orice obiect care i-a picat în mână. În patru ani, de când şi-a descoperit hobby-ul ăsta, a decorat zeci de cutii, sticle, vaze, agende, platouri şi, când n-a mai vrut să se bucure doar ea de ele, a creat un grup pe Facebook: BiuBox. Ba, mai nou, are şi site-ul ei, însă spune că e abia la început! Mai are mult de lucru până va arăta aşa cum ar vrea ea. Odată ce şi-a descoperit pasiunea asta nimic n-a mai putut să o oprească. Lucra

Fotografii din arhiva personală a Biancăi Ştefan.

mereu, când avea puţin timp. Prefera lemnul, culorile şi imaginile delicate de imprimat în faţa ieşirilor cu prietenii, aşa că orele târzii ale nopţii au prins-o de multe ori la masa de lucru: „Şi sâmbăta, eu în loc să mai ies în oraş sau prin cluburi, stăteam tot în casă şi decoram. Până şi bunica mea, împreună cu care eu locuiesc de mică, mi-a spus că ar trebui să-mi caut o meserie, să nu mă mai murdăresc atâta!”, râde Bianca. De mai bine de un an, hunedoreanca a lucrat mai mult la Paris, decât la Hunedoara. La sfârşit de ianuarie, însă, va reveni acasă şi se va pune serios pe treabă acolo unde-o trage mai tare aţa sufletului: în mijlocul cutiilor cu vopsea pline de culoare, gata să acopere cu mâinile ei pricepute tot cenuşiul din jur, la concurenţă cu primăvara.