Săptămâna economică

Articolul a fost vizualizat de 816 ori

“PRIMA CASĂ” MAI MICĂ. Programul “Prima casă” ar putea avea un plafon de 2,5 miliarde de lei în acest an, cu circa 15% sub plafonul de anul trecut, conform unui proiect de hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
RESTANŢE. Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor, înregistrată în luna decembrie 2016, se cifrează la 5,82 miliarde de lei, în scădere cu 2,02% faţă de suma raportată în noiembrie, iar restanţele la creditele în valută au coborât cu 4,12%, la 7,45 miliarde de lei (echivalent), conform unui raport al Băncii Naţionale a României (BNR)
SUPRA PREŢ. România a înregistrat în zilele de 15 şi 23 ianuarie 2017 cel mai mare preţ al energiei din Europa, ajungând la 74,92 de euro pe MWh, respectiv 96,52 de euro pe MWh, potrivit datelor de pe site-ul bursei de energie OPCOM, operatorul pieţei de energie electrică şi gaze naturale din România. Cel mai mare preţ în luna ianuarie din Europa s-a înregistrat în Ungaria, respectiv 300 de euro pe MWh.
CONTRABANDĂ. Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Bogdan – Nicolae Stan, a dispus efectuarea unei analize a activităţii din ultimul an a Direcţiei Generale a Vămilor şi a direcţiilor regionale vamale, în vederea identificării cauzelor care au dus la creşterea traficului ilicit cu ţigarete. Piaţa neagră a ţigaretelor a înregistrat în 2016 un nivel mediu de 16,8%, în creştere faţă de media anuală din 2015 care a fost 16%, regiunea nord-est fiind cea mai afectată de comerţul ilegal. Sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după cel petrolier. În 2015, companiile de tutun au virat la buget circa 3 miliarde de euro, însemnând accize, TVA, taxe şi contribuţii.
BANCĂ DE VÂNZARE. Eurobank, a treia bancă din Grecia, a angajat HSBC şi Mediobanca pentru a o ajuta să găsească un „partener strategic” pentru subsi­diara sa din România, Bancpost, potrivit Reuters. Bancpost, cu active totale de 2,8 miliarde de euro, are o reţea de 147 de sucursale în România, care este una dintre cele mai mari pieţe ale Eurobank în afara Greciei.

About Administrator