Cultivatorii de roşii primesc 3000 de euro subvenţie pe an

Articolul a fost vizualizat de 941 ori

p5 -sera tomate

Ministerul Agriculturii anunţă că producătorii de tomate în spaţii pro­tejate (sere, solarii) primesc subvenţii de la stat.
Guvernul a aprobat o schemă de aju­tor de minimis destinată pro­du­că­to­rilor agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, în­treprinderilor individuale şi familiale, producătorilor agricoli persoane ju­ridice. Valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de 13.481,4 lei/beneficiar/an care repre­zintă con­trava­loarea în lei a 3.000 euro/­be­neficiar/an, însă valoarea to­tală a aju­toarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/ întreprinderi unice nu poate depăşi echivalentul în lei a sumei de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exer­ciţiului finan­ciar actual şi în cele două exerciţii fi­nanciare precedente.
Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cul­tura tomate, beneficiarii trebuie să în­deplinească cumulativ următoarele condiţii:
– Să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1000 mp, marcată la loc vizibil cu o placă indicator inscripţionată “Pro­gram susţinere tomate, 2017“ şi să menţioneze numărul cererii depuse pentru obţinerea finanţării;
– Să obţină o producţie de minimim 2 kg de tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa de teren menţionată;
– Să fie înregistraţi în evidenţele Re­gistrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în sere şi solarii;
– Să valorifice producţia în perioa­dele ianuarie – mai inclusiv, şi no­iem­brie – 20 decembrie, inclusiv.
Resursele financiare aplicării sche­mei de ajutor de minimis sunt în va­loare de 179.752 mii lei, contravaloarea în lei a 40.000 mii euro şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017. Cererile şi documentele justificative pentru acordarea acestui sprijin financiar se depun la direcţiile pentru agricultură judeţene. Prin acor­darea ajutorului de minimis se u­r­măreşte obţinerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piaţa europeană, precum şi o eficienţă eco­nomică în realizarea şi valorificarea acestora.

About Administrator