Avram Iancu e pregătit pentru un efort „inuman”: 3.000 de kilometri înot!

A înotat 62 de kilometri în 18 ore, fiind primul român care a reuşit să traverseze Canalul Mânecii, iar acum vine cu un nou proiect de premieră mondială: „traversarea” Dunării, de la izvor şi până la vărsare. Aproape 3.000 de kilometri parcurşi înot, de la Donaueschingen, până în portul Sulina. Nu este prima oară când hunedoreanul nostru înoată în Dunăre pe o distanţă considerabilă: în 2015 el a parcurs înot maratonul de 42 de kilometri, pe traseul Gropeni, Brăila, Galaţi.

Rep: – Cum ţi-a venit ideea asta, ca, după traversarea Canalului Mânecii, să înoţi de la izvor până la vărsare, tot cursul Dunării?

Avram Iancu: – Recitind romanul lui Jules Verne „Pilotul de pe Dunăre”. În carte, personajul principal al romanului şi-a propus să parcurgă întreg cursul Dunării, cu o barcă, vâslind câte 50 de kilometri în fiecare zi. Acţiunea se întâmplă în 1876, cu exact 100 de ani înaintea anului naşterii mele, aşa că am zis că e o idee foarte bună, dacă ţin cont şi de această conincidenţă.

- Tu ai înotat, deja, mai bine de 60 de kilometri, în ziua traversării Canalului Mânecii. Este clar că poţi face un astfel de efort. Însă parcurgerea Dunării de la izvor, la vărsare presupune 60 de zile de înot. Crezi că vei face faţă?

- Într-adevăr, efortul va fi uriaş, inuman! Sunt conştient şi tocmai în asta constă greutatea încercării mele: că trebuie să repet, în fiecare zi, un efort inuman de o zi. Cineva a făcut asta deja cu costum de protecţie. Un bărbat şi o femeie. Primul a fost slovenul Martin Strell, care a înotat în 2.000 parcursul Dunării de la izvor la vărsare, folosind un costum de neopren şi labe de înot şi a terminat în 58 de zile. În 2006, după şase ani, o ca­nadiancă, Mimi Hughes, a vrut să facă şi ea acelaşi lucru, însă fără labe de înot şi a ajuns în portul Sulina epuizată! Acum, în 2017, românul Avram Iancu vrea să înoate şi el Dunărea, însă fără costum de neopren şi fără labe de înot. Dacă aş înota cu ele, ar ajuta mult la viteza de deplasare, în timp ce costumul de neopren ar conferi stabilitate şi m-ar feri de frig. Ei, fără acestea, eu o să simt frigul, arsura soarelui, în perioadele când va ploua voi avea parte şi de viituri, probabil şi, cu siguranţă, va fi mult, mult mai greu.

Maraton, pe Dunăre.

- Ce te mână în această luptă, Avram? Noi ştim că eşti un luptător şi un învingător, dar, pentru a face faţă unei asemenea încercări, trebuie să ai o motivaţie foarte puternică.

- Primul motiv ar fi acela că vreau să fac generația tânără să descopere plăcerea de a citi acest roman, în modul acesta, clasic și, în același timp, să urmărească pe GPS parcursul meu de 60 de zile. Cred în complementaritatea cărții și a Internetului. Sunt două lucruri care se completează. Al doilea motiv vine dintr-o mândrie naţională: mai bine de 1.000 de kilometri din cei 2.860, cât are Dunărea, străbat România şi este numai a noastră. Mai mult, Delta Dunării este numai a românilor, desigur, prin extensie şi a lumii întregi. Aşa ajung la al treila motiv: vreau să atrag atenţia lumii întregi asupra acestui ecosistem natural de o incre­dibilă biodiversitate!

- Familia ta te-a susţinut şi la prima ta încercare, traversarea Canalului Dunării. Ce vor face fetele şi soţia ta de această dată? Te vor însoţi? Atunci a fost vorba de o singură zi. Acum o să-ţi ia aproape… o vară!

- Sigur, fetele mele sunt obiş­nuite cu aceste încercări ale mele. După intrarea în ţară, bineînţeles că va veni şi familia. Însă pe parcurs voi fi însoţit de o echipă de cinci persoane: doi sportivi care fac caiac şi care au parcurs, deja, Dunărea, de la izvoare, până la vărsare, aşa că experienţa lor mă va ajuta! Ei ştiu ce mă aşteaptă pe mine pe drum.

- De unde sunt cei doi sportivi?

- Încă nu pot spune cu exac­titate: sunt în discuţii cu trei echipe româneşti. Vom vedea care dintre ele va fi disponibilă în perioada 20 iunie – 20 august.

- Cât de rece este Dunărea, în această perioadă? Practic, vorbim despre cea mai caldă perioadă din an…

E adevărat, însă la izvoarele Dunărea nu este fluviul cald pe care îl ştim noi, după intrarea în România, ci un râu rece de munte. Voi avea, aşadar, parte de ape foarte reci, dar şi de soare arzător. Plus că, întotdeauna, este şi partea de neprevăzut, la care aproape că nici nu vreau să mă gândesc!

- Ţi-ai propus să parcurgi 50 de kilometri în fiecare zi. La sfârşitul zilei te vei opri ca să te odihneşti pe uscat?

- Evident că seara va trebui să revin pe uscat. Voi dormi noaptea, dar a doua zi, de dimineaţă, voi relua înotul, fără nicio zi de pauză. Însă, dacă, de exemplu, într-o zi nu mă voi simţi bine, pot înota 40 de kilometri, urmând ca, în ziua următoare să înot 60, ca să recuperez.

- Îţi vei lua concediu de la bibliotecă pentru perioada asta?

- O să-mi iau o lună de con­cediu, plus încă una, de concediu fără plată.

- Care va fi costul acestei „nebunii” frumoase pe care vrei s-o faci, la vară?

- Încă nu ştiu exact care vor fi costurile, însă este evident că nu vor fi mici. E vorba de şase oameni şi 5.000 de kilometri parcurşi cu maşina, vor fi taxe de drumuri şi taxe fluviale. Estimez costurile la peste 10.000 de euro. Cea mai mare parte din costuri va fi suportată de partenerul meu prin­cipal, CANAH, o firmă din Salonta, care fabrică produse obţinute din cânepă, ecologice şi dietetice: batoane, uleiuri bio şi multe altele. De ase­menea, voi avea şi alţi parteneri.

- Vei plăti şi tu sau doar sportivii care conduc caiacele?

- Deocamdată, nu ştiu exact. Ce ştiu este că în cazul caiacelor, acestea sunt considerate vase, iar caiaciştii sunt consideraţi căpitani de vas (râde).

- Între timp, unde te antrenezi?

- Deocamdată, pe perioada de iarnă, mă antrenez la bazinul de înot din Petroşani. E puţin mai dificil, pentru că eu am un serviciu, o familie, trei fetiţe… Însă, uite, de exemplu, în seara asta înot două ore, după ce ies de la bibliotecă. În rest alerg, merg mult cu bicicleta, însă după ce se va încălzi, din luna mai cel mai probabil, voi începe antrenamentele în Mureş, cu plecare de la Deva. Sigur, curentul în aval îmi va fi şi el de ajutor, atât în Mureş, cât şi în Dunăre, însă doar curentul nu este suficient. Un calcul mi-a arătat că, dacă aş face pluta, mi-ar lua 20 de ore să parcurg 50 de kilometri. Dacă înot, distanţa asta o parcurg în 10 ore.

- La un moment dat ai vrut să traversezi Prutul, alături de un alt sportiv din Republica Moldova. Ai renunţat la acest proiect?

- Nu am renunţat la idee, doar că, în momentul când Ion Lazarenco Tiron a venit din America s-a făcut frig în partea asta de lume. Ne ţinem, încă, de ideea de a înota câţiva kilometri în Prut, umăr la umăr, în sensul să ne aducem aminte de faptul că suntem fraţi, cei de aici, cu cei de dincolo. E vorba de un spirit naţional care ne uneşte de milenii. Sigur, fiind vorba de o zonă de graniţă, va trebui să anunţăm intenţia noastră autorităţilor.

Cine este Avram Iancu?

Hunedoreanul a încercat de trei ori să traverseze în condiţii extreme Canalul care desparte Marea Britanie de Franţa şi, nevoit să renunţe după ce era cât pe ce să-şi vadă visul cu ochii, a încercat, din nou, în 29 august 2016, şi a reuşit, după o amânare de mai bine de o lună! Hunedoreanul a parcurs 62 de kilometri, în 17 ore şi 54 de minute, între Anglia şi Franţa, terminând cursa în jurul orei 4 dimineaţa, ora României. Asta după ce, iniţial, a înotat 43 de kilometri pe Dunăre, în 10 ore şi 30 de minute, ca antrenament pentru Canalul Mânecii. Bibliotecarul din Petroşani, pasionat de triatlon, a vrut să fie primul român care traversează Canalul Mânecii. Cum a ajuns să aleagă un asemenea obiectiv? A făcut triatlon: înot, ciclism şi alergare şi a citit despre istoria traversării Canalului. Aşa a aflat că, până acum, niciun român nu l-a trecut înot şi a vrut să fie el cel care o face. Canalul Mânecii mai fusese traversat, anterior, de un australian de origine română, Dan Canta, însă un român născut şi „chinuit” în România, după cum singur afirmă, cu umor, Avram Iancu, încă nu aveam. E drept, l-a ambiţionat şi faptul că poartă numele unui erou al transilvănenilor. Este o întâmplare sau părinţii au făcut asta dinadins, s-au întrebat, dintotdeauna, prietenii: „Eu am mai spus şi cu alte ocazii: întâmplare sau nu, încerc să mă ridic la înălţimea numelui pe care-l port şi să reprezint cu onoare numele României peste graniţe”, mărturiseşte hunedoreanul, care este cetăţean de onoare al municipiului Petroşani.

Cât de greu este să traversezi Canalul Mânecii

O traversare a Canalului Mânecii presupune parcurgerea a peste 34 de kilometri, cât este lungimea canalului. Din cauza curenţilor, însă, niciodată un înotător nu va parcurge doar atât. Au fost temerari care au înotat chiar şi 70 de kilometri, din cauza curenţilor. Prin comparaţie, pe Everest au urcat până acum 6.000 de oameni, în timp ce Canalul Mânecii nu a fost traversat înot decât de 1.300. Asta în condiţiile în care 300-400 de înotători au o tentativă în fiecare an. „Apa în Canalul Mânecii are cam 15 grade, o temperatură foarte scăzută când ai de înotat între 12 şi 18 ore. După 15-16 ore apare hipotermia, cea mai mare problemă a noastră a înotătorilor. În plus, mai e şi vântul, valurile temperatura aerului, care este mai mică decât cea a apei, mai sunt şi atacurile meduzelor, în condiţiile în care nu am folosit un costum special de protecţie. Regulile organizatorilor acestor traversări, pentru că nimeni nu le face aşa, de capul lui, precizează că nu ai voie să iei pe tine altceva decât un slip, casca şi ochelarii”, adaugă hunedoreanul.