Falimentul firmei Drumuri şi Poduri din nou pe tapet

Articolul a fost vizualizat de 977 ori

Fosta firmă de Drumuri şi Poduri a Consiliului Judeţean Hunedoara a revenit în atenţia publică printr-un nou scandal. Conducerea judeţului s-a arătat indignată de faptul că administratorul special de la firma aflată în faliment ia 3.500 de lei lunar şi – în opinia şefilor CJ Hunedoara – nu face nimic să-şi merite banii. Disputele dintre consilierii PSD şi PNL au durat zeci de minute, fără să lămurească situaţia. La finalul şedinţei, subiectul a fost reluat şi adoptat în forma gândită de juriştii administraţiei judeţene, chiar dacă soluţia pare una contestabilă.
Vineri, 27 ianuarie 2017, a fost o şe­dinţă cu scântei la Consiliul Judeţean. Spiritele s-au inflamat la punctul 13 al ordinii de zi, proiect care declanşa procedura de revocare a lui Marius Mutulescu din funcţia de admi­nis­trator special la SC Drumuri şi Poduri SA, firmă a Consiliului Judeţean, aflată în faliment din 2009.

p4 - drumuri si poduri
Trei părţi, trei păreri
Marius Mutulescu a fost mandatat, la data de 22 octombrie 2012, să reprezinte interesele Consiliului Judeţean în procedura falimentului la SC Drumuri şi Poduri SA. „Problema s-a deschis în momentul în care noi am sesizat că există o plată care se face cuiva fără să aibă eficienţă în muncă. Munca aia ar fi trebuit să aibă în spate o coală de hârtie, un email, un fax, un raport cât de cât concludent la ceea ce a făcut omul în luna respectivă”, spune Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean Hundoara. De partea cealaltă, consilierii liberali susţin că administratorul special ar trebui să fie chemat la raport, înainte de a i se desface contractul, cu atât mai mult că cât omul tocmai a câştigat în instanţă despăgubiri în sumă de 90.000 lei pentru o revocare abuzivă comisă în 2015, pe vremea în care judeţul era condus de liberalul Dorin Gligor. Administratorul special Marius Mutulescu susţine că rapoartele sale există în jurnalul insolvenţei şi pot fi consultate de oricine. În opinia sa, juriştii instituţiei au indus în eroare conducerea Consiliului şi e convins că va câştiga din nou în instanţă, dacă se va ajunge până acolo.
Falimentul firmei de drumuri şi poduri
Disputele legate de salariul admi­nistratorului special au scos în faţă o altă poveste încurcată: falimentul fir­mei Drumuri şi Poduri SA. „După intuiţie, nu administratorul special e singurul vinovat. Daţi-ne voie să facem demersurile pentru a ne edifica vizavi de societatea asta. Tot ce voi şti eu sau domnul Andronache sau domnul Va­silescu referitor la societatea de Dru­muri şi Poduri a Consiliului Judeţean Hunedoara veţi şti şi dumneavoastră. Noi nu ne dorim să deschidem Cutia Pandorei, gândindu-ne la ce şerpi ies din cutiuţa asta. Nu de teamă sau din dorinţa de a nu rezolva lucrurile. Noi am deschis acest subiect pentru că ne dorim, în limita posibilului, să-l cla­rificăm. Pe măsură ce vom avea cla­rificări, vă vom informa. Trebuie să reluăm proceduri şi tot ce s-a în­tâmplat, începând de la data intrării în faliment, din 2009 încoace. Nici nu plecăm de la idei preconcepute, cum ar fi: cineva a băgat în faliment cea mai tare societate. Nu. Faptele şi docu­mentele sunt singurele lucruri care pot să demonstreze ce s-a întâmplat pe parcurs”, a declarat Mircea Bobora, preşedintele CJ Hunedoara.

About Marcel Bot