Antreprenorii cu firme mici şi mijlocii (IMM) din România vor putea obţine ajutoare nerambursabile de la stat de până la 250.000 de lei (circa 55.000 Euro) pentru investiţii, în cadrul noului Program Comerţ 2017. Informaţia apare într-o propunere de procedură de derulare a acestui program, emisă luni de Ministerul pentru Mediul de Afaceri – Direcţia Politici Antreprenoriale.
Astfel, în Programul Comerţ 2017 ajutorul nerambursabil de la stat ar urma să crească de la 200.000 de lei, cât era anul trecut, la 250.000 de lei. Intensitatea ajutorului va fi de maximum 90%, ceea ce înseamnă că beneficiarul va trebui să suporte minimum 10% din investiţie din banii lui şi tot TVA-ul. De asemenea, antreprenorii vor trebui să facă mai întâi cheltuielile din banii lor, pentru ca apoi să primească ajutor financiar de la stat în baza cheltuielilor eligibile în program, din câte pare să reiasă din această propunere de procedură.
“Prin Program, beneficiarii eligibili primesc o valoare a AFN de maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA)” – se arată în proiect.
Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2017 va fi de 49.949.000 lei. Prin implementarea programului în anul 2017 statul estimează că va acorda ajutor de minimis unui număr de minim 200 de beneficiari. Schema ar urma să fie valabilă până la 31 decembrie 2017, iar plăţile în cadrul schemei de minimis ar urma sa fie efectuate până la 31 decembrie 2018.
Potenţialii beneficiari vor depune planuri de investiţii, în baza cărora vor fi selectaţi. Firmele doritoare vor putea aplica pentru banii din programul Comerţ 2017 pe site-ul Direcţiei, aippimm.ro.
Acest program NU este încă deschis, fiind necesară adoptarea procedurii în forma sa finală şi deschiderea sesiunii de înscrieri prin aplicaţie electronică.
Mai multe informaţii pe www.startupcafe.ro.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.