Suntem deja în noiembrie, luna în care, de obicei, se fac rezervările pentru vacanţele de Crăciun şi Revelion la pensiunile din zonele de agrement preferate. În decembrie, de regulă, totul este ocupat şi cu greu se mai pot găsi locuri libere, mai ales dacă e vorba de “o gaşcă” întreagă care vrea să petreacă la munte. Operatorii de turism din zonă se străduiesc să atragă clienţi. Unii se plâng că le merge mai rău ca anul trecut, alţii se rezumă să spună că, dacă le va fi la fel ca anul trecut, vor fi mulţumiţi. Între timp, tarifele pentru vacanţele în Austria, Slovacia, Italia sau Franţa sunt mai mari, dar acestea tot au căutare printre hunedorenii care câştigă peste medie şi care sunt sătui să “experimenteze” turismul montan românesc. După un sezon de vară nu tocmai mulţumitor, operatorii de turism din Staţiunea Straja speră să iasă “pe plus” cu ofertele pentru această iarnă. Dacă temperaturile vor fi scăzute şi va şi ninge, s-ar putea să reuşească.
Straja rămâne interesantă
Totuşi, în unele cazuri, preţurile nu par a fi pe măsura aşteptărilor, pentru că unele trec binişor de 1.000 de lei pentru sejurul de Revelion.
Lumea sună însă la Straja, se interesează şi se organizează. “Spre deosebire de alţi ani, când telefoanele cu întrebări despre Crăciun şi Revelion începeau abia de prin 15 noiembrie încolo, anul ăsta am primit solicitări de informaţii încă din octombrie. Sunt clienţi care vor să vină în grupuri ceva mai mari, trebuie să se consulte unii cu ceilalţi, după care decid. În acest sezon de iarnă, ne aşteptăm să avem cel puţin acelaşi grad de ocupare ca anul trecut”, spune Felicia Nicolae, administratorul unei pensiuni din Straja.
Vacanţele de Crăciun sunt ceva mai accesibile, cu preţuri între 400 şi 800 de lei de persoană, pentru trei zile şi pensiune completă. Sejururile pentru Revelion sunt mai scumpe şi pentru că cererea este mai mare, dar şi pentru că perioada sejurului este mai lungă cu o zi. Astfel, o vacanţă de patru zile, de Anul Nou, la Straja, costă între 800 şi 1.300 de lei de persoană, pentru cazare, masă şi masa festivă de Revelion.
În judeţul Hunedoara, această staţiune rămâne însă principala atracţie datorită pârtiilor sale, şase la număr, în lungimi destul de mari, majoritatea dotate cu teleschi şi nocturnă. Valoarea unui skipass este cuprinsă între 4 şi 150 de lei, în funcţie de numărul de urcări dorite şi de instalaţiile de teleschi folosite, iar închirierea unui echipament complet de schi costă 20 – 25 de lei pe zi.
Râuşor – varianta economică

La Râuşor există trei pârtii de schi, însă pârtia principală captează întreaga atenţie a celui care vine aici pentru prima dată
La Râuşor, proprietarii de cabane le oferă spre închiriere pentru vacanţa de Revelion la preţuri cuprinse între 1.200 şi 1.500 de euro.

Iarna asta, pe pârtia de la Râuşor se va schia indiferent dacă va ninge sau nu, datorită tunurilor de zăpadă ce se doresc a fi instalate cât mai repede
“În ciuda preţurilor mult mai atractive, anul acesta nu s-au primit foarte multe cereri pentru Râuşor. Nici măcar nu s-a interesat lumea încă. Nu înţelegem ce se întâmplă. Mai aşteptăm şi sperăm ca în săptămânile următoare situaţia să se redreseze”, spune Călin Păcurar, proprietarul unei pensiuni din cea mai ieftină zonă de agrement hunedoreană care deţine şi pârtie de schi.
La Arieşeni, un pic mai scump
Staţiunea montană din judeţul Alba, ale cărei principale pârtii de schi sunt situate foarte aproape de limita cu judeţul Bihor, încearcă să practice un turism cu iz nou. La Arieşeni găseşti pensiuni care-ţi “fac program” vreme de cinci sau şase zile, fie vară fie iarnă, şi te trimit în fel de fel de excursii, cu ghizi autorizaţi, la principalele obiective turistice din zonă. Ai astfel ocazia să vezi Gheţarul Scărişoara sau Groapa Ruginoasă, mai ales dacă nu nimereşti o perioadă cu zăpadă. O asemenea vacanţă costă 630 de lei de persoană. Dacă e zăpadă bună, mai ales zăpadă bătătorită bine pe pârtii, nu-ţi mai vine să mergi în drumeţii. Pachetele de Crăciuni de la Arieşeni costă între 800 şi 1200 de lei, iar cele de Revelion ajung la 1.800 de lei. Este însă vorba despre vacanţe cu cinci sau chiar şase cazări, la pensiuni ori hoteluri de trei margarete, respectiv trei stele. În restul sezonului de iarnă, cea mai ieftină cazare la Arieşeni costă 40 de lei de persoană pe noapte şi 75 de lei pe zi cu pensiune completă. Skipass-ul este însă aici cel mai ieftin, între 2 şi 5 lei pe zi, în funcţie de pârtie şi distanţa parcursă, însă fără limită de urcări.
Oferte în ţară
Poiana Braşov rămâne şi în acest an cea mai scumpă destinaţie pentru vacanţa de iarnă din România. La un hotel de patru stele, oferta generală este de 300 de lei o cameră cu pat dublu pe noapte şi mic dejun inclus. O vacanţă de Crăciun la acelaşi hotel, cu trei nopţi de cazare, costă 630 de lei de persoană, în timp ce pentru Revelion se oferă doar vacanţe cu cel puţin patru nopţi de cazare, care costă 2.400 de lei de persoană. Hotelul care percepe aceste tarife are însă saună, piscină, sală de fitness şi spaţii speciale de joacă pentru copii.
Cine vrea o vacanţă un pic mai ieftină decât în “Poiană”, dar mai departe de casă, poate opta, de exemplu, pentru un hotel de trei stele din Predeal, unde, de Crăciun, un sejur de trei nopţi costă 350 de lei, cu mic dejun şi cină festivă, iar cele patru nopţi de cazare ale mini-vacanţei dintre ani costă 1300 de lei de persoană, în tarif fiind, de asemenea, incluse doar micul dejun şi cina festivă. Preţurile pensiunilor de trei margarete din Predeal sunt cu 50 la sută mai mici, dar, conform operatorilor din zonă, majoritatea sunt deja rezervate atât pentru Crăciun cât şi pentru Anul Nou.
Cei care doresc să se bălăcească şi în toiul iernii au la dispoziţie varianta Băile Felix. Aici nu s-au făcut oferte de mini-vacanţe decât pentru Revelion. Două zile, cu pensiune completă şi masa festivă costă 700 de lei de persoană la un hotel de două stele, 850 de lei la unul de trei stele şi 1.200 la un hotel de patru stele.
Unora le place… Austria
“Deşi anul acesta preţurile pentru sejururile din Austria au crescut cu 10 – 20 la sută, în Deva se înregistrează cam acelaşi nivel de solicitări pentru vacanţe în ţările amintite. Clienţii spun că ies mai ieftin decât pe Valea Prahovei, de exemplu, şi se schiază incomparabil mai mult şi mai bine decât oriunde la noi în ţară. O zi de cazare costă între 25 şi 35 de euro, iar cu regim all-inclusive ajunge la 60 – 70 de euro de persoană. Este vorba, mai ales, despre schiorii experimentaţi care cer Austria, în principal, apoi Slovacia. Avem clienţi şi pe Franţa, Germania sau Italia, însă sunt mai puţini, pentru că se ajunge mai greu cu maşina, iar costurile cu avionul sunt puse serios la socoteală, pe când, în Austria, se ajunge relativ uşor cu maşina”, explică Mirela C., reprezentanta unei mari agenţii de turism, care nu a dorit să-şi facă public numele întreg pe motiv că a “vorbit cu presa fără ştirea şefului”.

Cine este dispus să cheltuiască între 500 şi 1.000 de euro poate avea parte de o vacanţă minunată în Austria
În Austria, o noapte ce cazare costă, în perioadele de Crăciun şi Revelion, între 50 şi 120 de euro de persoană, la unităţi turistice de trei-patru stele, dar ajunge şi la doar 39 de euro la pensiuni de două stele. În restul sezonului de iarnă, tarifele scad cu 10, 20 chiar 30 de euro. Un skipass valabil pentru fiecare dintre zecile de teleschiuri din fiecare staţiune costă între 50 şi 200 de euro pe şase zile, iar închirierea unui echipament de schi scoate din buzunarul turiştilor între 100 şi 150 de euro pentru cinci zile. Majoritatea turiştilor români merg însă cu echipamentul gata pregătit de acasă.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.