Hunedoreanul Cosmin Stan, trainer de drumeţie şi artă fotografică “one on one”

Articolul a fost vizualizat de 1,072 ori

“O fotografie bună pe zi îmi dă puterea să merg mai departe. Şi, dacă nu pot face nici măcar o fotografie bună, cel puţin am avut marele privilegiu de a merge în munţi”, scria celebrul fotograf britanic Joe Cornish. Lucrează în industria confecţionării cablajelor auto la SEWS-R Deva de opt ani, ca tehnician, însă vorba lui Joe Cornish i se potriveşte mănuşă. Un extraordinar autodidact, hunedoreanul a publicat fotografii în colecţia „Peşteri din România”, volumele destinate peşterilor Şura Mare, Ponorici-Cioclovina cu apă şi Cioclovina uscată, dar şi în albumul „Parcul Naţional Retezat”, ori în colecţia „Descopăr” – volumul „Topografia carstului” (2015) şi s-a remarcat în selecţia „Daily dozen”, a faimoasei publicaţii „National Geographic”. Printre premiile pe care le-a obţinut se numără locul I la Congresul Naţional de Speologie, care a avut loc la Oraviţa, anul trecut, dar şi locul întâi la competiţia SPIE (International Society for Optics and Photonics).

MARE Cosmin Stan
-    Cum raportezi la fotogra­fie munca ta de zi cu zi, care nu are deloc de-a face cu pasiunea ta?

-    Munca zilnică nu are vreo legătură cu fotografia, aşa că totul se întâmplă în afara orelor de program. Oricum, aceste două domenii se îm­pacă destul de bine, deoarece lucrez în timpul săptămânii, iar weekendurile sunt libere pentru fotografie. Bineîn­ţeles că atunci când acord timp pentru fotografie, asta nu înseamnă neapărat că fotografiez, ci de cele mai multe ori când privesc în jurul meu, privesc în mod fotografic, văzând diferite cadre, încadrări, sau rolul pe care lumina îl are într-un anumit moment şi loc. Privesc fotografii bune ale unor fotografi re­numiţi şi cu care simt că rezonez, contează foarte mult ca fotograf cu ce îţi hrăneşti mintea. Şi, bineînţeles, citesc despre fotografie, nu despre tehnică, ci despre creativitate sau mai bine spus despre cunoaşterea lăuntrică, pentru că, până la urmă, de acolo vine simţul creator.

Iunie, 2016, +«n Parang. Foto Dragos Dula

                 Arhiva personală a lui Cosmin Stan.                        Foto: Dragoş Dula


-    Portofoliul tău cuprinde foarte multe fotografii de peisaj. Sunt preferatele tale?

-    Pentru că am unit cele două pa­­­­siu­ni ale mele, drumeţiile şi foto­grafiatul, fotografiile de peisaj au devenit o… “întâmplare” inevitabilă. Tot ce ştiu despre fotografie am învăţat de unul singur. Bineînţeles că am fost şi continuu să fiu inspirat de alţi fotografi, stilul meu evoluează cu fie­care drumeţie pe care o fac. Foto­grafiile pe care le fac nu sunt fotografii documentare. Fiecare imagine este edi­tată cu atenţie, pentru că aparatul de fotografiat nu o poate percepe aşa cum face ochiul uman. Tocmai de aceea, unele fotografii par a fi ireale. Ceea ce face diferenţa este lumina în care au fost făcute. În plus, evident că orice imagine este o interpretare subiectivă a mea în legătură cu o scenă sau un loc. Sunt convins că această aventură a căutării fotografiei perfecte nu va lua niciodată sfârşit…

De aventuri pe munte ai avut, vreodată, parte?

- Eram la începutul primăverii acum patru ani împreună cu bunul meu prieten, Florin Micu, în Padiş – Munţii

Prin munti - foto Cosmin Stan 1

Prin munţi – foto Cosmin Stan

Apuseni, cu cortul. Printre platourile întinse de brânduşe încă mai era zăpadă, nu se topise de tot şi, bineînţeles, că pe întreg muntele era pustiu, eram doar noi doi. Era deja a doua noapte pe care o petreceam pe munte, dar am dormit în altă locaţie decât în precedenta noapte, astfel încât pe când se crăpa de ziuă am ieşit să fotografiez răsăritul. Florin a mai rămas în cort. Mergând pe platou m-am îndepărtat de cort, căutând un loc bun, iar după câteva momente se aud nişte sunete din pădure. Părea a fi un mormăit de urs, aşa am crezut prima oară, eu fiind în câmp deschis puteam să văd în jurul meu şi nu prea îmi făceam griji, eram destul de departe de locul cu pricina. Dar Florin, fiind încă în cort, şi auzind şi el sunetele, s-a speriat şi nu ştia ce se întâmplă. Sunetele se auzeau tot mai tare. Pentru că pusesem cortul lângă maşină, Florin a sărit şi a acţionat cheia maşinii, închizând şi deschizând maşina. După un moment, din pădure a ieşit o căprioa­ră urmată de un cerb falnic: acesta era loca­tarul gălăgios. S-a dat puţin în spectacol în faţa noastră, după care au dispărut amândoi în pă­dure, neapu­când să îl fotografiez. Totul s-a întâmplat foarte repede. Încă nu se luminase complet. Am rămas uimiţi şi pe urmă am răsuflat uşuraţi că nu fusese un urs. Pe urmă am fotografiat răsăritul. Au fost nişte momente deo­sebite. O să le ţinem minte mereu.

La o tur-â de fotografie in natura. Foto Lucian Ignat

Arhiva personală Cosmin Stan. Foto Lucian Ignat

Ca fotograf, într-o lume copleşită de imagini, cât mai „valorează” astăzi o fotografie?

- Vedem în jurul nostru în fiecare zi imagini. Pe diferite site-uri, pe reţelele de socializare, în reviste etc. Tot felul de imagini, unele mai reuşite, altele mai puţin reuşite. Cum, în zilele noastre, totul este derulat pe înainte şi totul se des­făşoară pe modul rapid, vrem să facem to­tul mai repe­de. Nu mai avem răb­da­re, suntem grăbiţi, sărim peste etape. Ne trec zi de zi prin faţa ochilor sute de imagini, dar puţine sunt acelea care ne fac să ne oprim pentru câteva momente asupra lor, să le privim mai atent, să ne conectăm cu acestea.
Şi aici nu mă refer la imagini cu diferiţi prieteni sau persoane cunos­cute, ci la imagini generale.
De ce se întâmplă acest lucru? Pen­tru că acele imagini au acel ceva: au trăiri, emoţii, sentimente şi o parte din personalitatea celui care le-a foto­grafiat.
În acele ima­gini există “de ce-ul” prezentat in­conştient, fără ca privitorii să îşi dea seama de acest lucru.

Eşti un auto­didact. Este asta, însă, sufi­cient pentru a ajun­ge un profe­sionist în domeniul fo­tografiei?

- Pentru a afla cât mai multe despre fotografie studiem: citim cărţi, reviste, privim fotografii, participăm la workshopuri etc. Chiar există mulţi fotografi la noi în ţară care ţin astfel de ateliere, de ture foto. Şi foarte bine că există! Este bine să înveţi de unul singur, dar, uneori, parcă ai nevoie să mai interacţionezi şi cu alţi fotografi, să afli idei noi, să vezi şi din punctul lor de vedere, să vezi cum fac anumite lucruri şi de ce le fac.
Nimeni nu s-a născut învăţat!

În ultimii ani workshop-u­rile organizate în timpul unor ture foto sunt tot mai apreciate…

- Şi eu am participat la un astfel de workshop, sau, mai bine spus, tură foto organizată de Dorin şi Şerban Sâmbotelecan, în vara anului 2012 în Munţii Retezat. A fost o tură în care am învăţat multe lucruri pe care înainte nu le ştiam, în special cum se organizează o astfel de tură şi ce înseamnă să ai un scop. Până atunci fotografiam la întâmplare sau din mers, fără să fiu dedicat 100% acestui scop. Este bine să pui cât mai multe întrebări, orice curiozitate sau nelămurire ai avea. Aşa am făcut şi eu în această tură, pot spune că i-am “bombardat” pe băieţi cu întrebări şi bineînţeles că am primit şi răspunsurile. După ce am participat la această tură foto şi după participarea mea la o tabără foto ca instructor, am putut să văd lucrurile din ambele ipostaze: şi din punctul de vedere al unui ucenic, şi din punctul de vedere al unui instructor.

Prin munti - foto Cosmin Stan

Prin munti – foto Cosmin Stan

- Ce ai învăţat în cele două ipos­­taze?

- Ca ucenic vrei să ai cât mai multă atenţie, vrei să afli cât mai multe lucruri şi poate nu te simţi confortabil să vorbeşti deschis unele lucruri de faţă cu mai multe persoane, având o idee preconcepută cum că ceilalţi parti­cipanţi ar râde de întrebările sau de ideile tale.
Din punctul de vedere al unui instructor, am realizat că trebuie să acorzi atenţie în mod egal fiecărui participant, că nu îţi poţi concentra întreaga atenţie asupra unei persoane, ci te concentrezi asupra întregului grup, astfel încât nimeni să nu se simtă neglijat.

Tu, însă, ai ales o variantă inedită: ture foto, unu la unu. De ce ai făcut asta?

- După aceste experienţe şi după cum am văzut că stau lucrurile în domeniul fotografiei la noi în ţară, mi-a venit o idee: să fac ture foto “one on one”, şi anume să organizez ture foto cu o singură persoană, astfel încât acea persoană să aibă parte de întreaga mea atenţie pe toată durata turei respective, să poată înţelege mai bine “de ce-ul” din spatele fotografiilor. Pe lângă no­ţiunile de bază care ţin de cunoaşterea aparatului de fotografiat, a tehnicilor de fotografiere, a regulilor de com­poziţie şi a altor aspecte, vom pătrunde pe acel tărâm mai puţin umblat şi anume

Speo-fotografie.

Speo-fotografie.

chiar interiorul nostru, pentru că, până la urmă, de acolo izvorăşte imaginaţia şi simţul creator. Degeaba avem cea mai bună aparatură şi ştim totul despre ea, ea nu va face foto­grafiile în locul nostru! Principalul meu scop prin aceste ture foto unu la unu este acela de a inspira şi de a vă des­chide ochii spre infinite oportunităţi fotografice care vă înconjoară în fiecare zi şi pe care, poate, nu le observăm. Până la urmă, fotografia este, în primul rând, o formă de autocunoaştere.

- În ce priveşte editarea imaginilor, care, după credinţa ge­­nerală, anulează tocmai auten­ticitatea unei fotografii?

– Multă lume când aude de fap­tul că o fotografie a fost editată se gândeşte direct la faptul că momentul şi locul din imagine nu au cum să existe în realitate şi totul se datorează editării, iar fotografia e „Photoshopată”. Acest lucru îl spun bineînţeles persoanele care nu prea au de-a face cu domeniul fotografiei, cu ieşitul în natură, şi nici nu au pus mâna să se documenteze puţin despre acest subiect şi pe urmă să vorbească, sau mai bine spus să arunce vorbe în vânt. Editarea fotografiilor este un proces care exista încă de pe vremea când se fotografia pe film. Acest proces era unul elaborat, migălos şi mai dificil, pentru că se foloseau tot felul de substanţe şi de ustensile, după care rămânea multă mizerie în urmă pentru a se putea developa un film şi pentru a ajunge la rezultatul final. De ce editez eu fotografiile? În primul rând, pentră că fotografiez în format RAW. Formatul RAW, un format brut, neprelucrat care nu poate fi folosit imediat după descărcarea din aparat. În al doilea rând, pentru că aparatul de fotografiat nu poate surprinde o imagine exact aşa cum o percepem noi cu ochiul liber, nu are dinamica ochiului uman. Şi, nu în ultimul rând, pentru că prin editarea fotografiilor pui un pic şi din ima­ginaţia şi creativitatea ta, însufleţind ast­fel imaginea respectivă şi cu am­prenta personală.

In Muntii Dolomiti. Ianuarie   2017
Ce înseamnă, până la ur­mă, “a edita” o fotografie? Exis­tă riscul de a “altera” imaginea în sine?

- Modul meu de lucru este foarte simplu, nu-mi place să mă complic mai mult decât este necesar. Nu exagerez cu editarea acestora, eu doar încerc să le readuc aşa cum le-am perceput şi cum le-am văzut în imaginaţia mea, încă dinainte de a le fi fotografiat. Este un lucru foarte important să ştii încă dinainte de a realiza o fotografie cum vrei să arate în varianta finală. Aşadar, intervenţia mea în editarea fotografiilor constă în corecţii de expunere, lumină, contrast, saturaţie, umbre, balans de alb, în­depărtarea defectelor cauzate de petele de pe lentile sau de pe senzor, şi, bineînţeles, nu uit de ceea ce este mai important: să pun suflet atunci când fac acest lucru.

În fiecare sfârşit de săptă­mâ­nă pe munte… Niciodată vre­mea rea nu te-a oprit?

Prin munti - foto Cosmin Stan

Prin munţi – foto Cosmin Stan

- Anul 2016 a fost un an foarte bun şi productiv. Am reuşit să realizez mai multe lucruri pe care le-am tot amânat, printre ele fiind site-ul per­sonal şi turele foto unu la unu. Ieşirile pe munte au fost destul de multe anul trecut şi două dintre ele chiar foarte la limită din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, în care am avut parte de cod de toate culorile, cu ploi, furtuni şi fulgere, la o distanţă de doar două săptămâni între ele, şi nu oriunde ci în Retezat şi Făgăraş. Însă, cu ajutorul Lui Dumnezeu şi dacă ştii ce faci există şanse bune ca să ajungi jos cu bine, doar că unele lucruri nu ţin numai de noi, iar cu urgia naturii nu e de joacă.

- Cum te vezi peste 10 ani, în ceea ce priveşte fotografia?

- Bună întrebare! Păi, în primul rând, mă văd ca unul dintre cei mai buni fotografi de natură din ţară şi foarte cunoscut şi în afară. Cu multe recunoaşteri internaţionale la diferite concursuri de acest gen. Şi, în al doilea rând, sper să umplu casele cât mai multor oameni din întreaga lume cu fotografiile mele. Destul de visător, nu? (Zâmbeşte).

- Care consideri că este cea mai importantă performanţă a ta de până acum în fotografie?

- Asta este o întrebare mult mai bună, pare destul de simplă, dar nu e chiar aşa uşor de răspuns. Una dintre cele mai importante performanţe sau, mai bine spus, mulţumire personală pe care o am cu privire la fotografie este că lumea a ajuns să fie inspirată de mine, de ceea ce fac, de fotografiile mele, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure şi să îmi demonstreze că ceea ce fac este bine şi să fiu mai motivat şi dedicat în a face lucrurile şi mai bine. Pe lângă faptul că fotografiez ceea ce eu simt şi nu o fac pentru un anume public sau cu gândul la ce ar spune lumea despre această fotografie, dacă fotografia mai şi place publicului sau transmite măcar pentru 30 de secunde puţin din emoţia pe care eu am simţit-o în momentul foto­grafierii anumitei scene, atunci mă declar mulţumit!

About Ada Beraru