Magistraţii au anulat sentinţa primită de fostul secretar al judeţului, pe motiv de dezincriminare

Articolul a fost vizualizat de 845 ori

Curtea de Apel Alba Iulia i-a dat dreptate fostului secretar al judeţului Hunedoara, Daniel Dan, condamnat în aprilie 2016, la trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu, într-un dosar de fraudare a unui concurs pentru ocuparea funcţiei de director executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Hunedoara. Instanţa a stabilit că infracţiunea de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat a fost dezincriminată şi a dispus încetarea executării pedepsei.

MAIN dan daniel (1)

Curtea de Apel Alba Iulia a con­statat dezincriminată infracţiunea de abuz în serviciu pentru care, în urmă cu un an, a fost condamnat Daniel Dan, fost secretar al judeţului Hune­doara, în dosarul concursului fraudat de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Hu­nedoara. Iniţial, Daniel Dan s-a adresat Tribunalului Hunedoara, care i-a res­pins contestaţia la executare.
Ma­gistraţii au explicat decizia definitivă.
„Curtea de Apel Alba Iulia constată că prin sentinţa penală menţionată, atunci când s-a stabilit încadrarea ju­ridică a faptei comise de con­testatorul din prezenta cauză, Dan Daniel, s-a arătat că acesta, împreună cu in­culpatele Gîrjob Dana Elena şi Ştefan Mihaela Dorina în calitate de membri al comisiei de concurs privind ocu­parea funcţiei de director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Hunedoara, organizat în data de 1 iulie 2014 de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, nu şi-au îndeplinit atribuţiile impuse de această calitate, în sensul întocmirii unor propuneri de subiecte pentru concursul menţionat, inculpatul Dan Daniel solicitându-i candidatei Georgescu Monica să procedeze la întocmirea propunerilor de subiecte şi a variantelor de concurs, iar inculpaţii Gîrjob Dana Elena şi Ştefan Mihaela Dorina acceptând acest lucru, în­călcând astfel dispoziţiile art. 52 din H.G. 611/2008, ceea ce a condus la fraudarea concursului, obţinându-se în acest fel un folos necuvenit pentru inculpata Georgescu Monica, respectiv ocuparea, în mod definitiv, a funcţiei de director general al D.G.A.S.P.C. Hunedoara. Curtea constată că prin hotărârea de condamnare a con­testatorului nu s-a reţinut că acesta ar fi încălcat în exercitarea atribuţiilor de serviciu prevederile Legii nr. 188/1999 sau ale vreunei alte legi sau ordonanţe sau ordonanţe de urgenţă, ci doar pe cele ale Hotărârii de Guvern nr. 611/2008. (…winking Curtea de Apel Alba Iulia constată că a intervenit o de­zincriminare a acestei fapte în situaţia în care îndeplinirea defectuoasă a unei îndatoriri de serviciu are loc prin încălcarea oricărui alt act normativ în afară de lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă, aceasta fiind şi situaţia faptei pentru care a fost condamnat contestatorul din prezenta cauză. Pe cale de consecinţă, fiind intervenită dezincriminarea faptei pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului, Curtea va admite contestaţia formulată de condamnatul Dan Daniel”, a informat Curtea de Apel Alba Iulia.
Dan Daniel (fost secretar al ju­deţului Hunedoara), Monica Geor­gescu (fost director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara), Dana Elena Gîrjob (şef Serviciu Control Urmărire Încasări Creanţe şi Executare Silită în cadrul CJ Hunedoara) şi Mihaela Dorina Ştefan (şef Adminis­traţie Publică Locală în cadrul CJ Hunedoara) au fost condamnaţi la pedepse între doi ani şi opt luni de închisoare şi trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru că s-ar fi implicat în fraudarea concursului pentru şefia DGASPC Hunedoara. Dan Daniel, Dana Gârjob şi Mihaela Ştefan, mem­bri în comisia care organiza concursul, în 2014, au ajutat-o pe Monica Geor­gescu să obţină postul de manager al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Hu­nedoara.

About Daniel Guta