Magazin

Articolul a fost vizualizat de 1,060 ori

1.    Specialiştii avertizează: cariera duce la infertilitate
Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), 2016 a fost anul cu cele mai puţine naşteri din 1990 până în prezent. Astfel, s-au născut mai puţin de 190.000 de copii (189.783) în 2016, conform studiului INS. Spre comparaţie, în anul 2015 s-au născut 201.023 de copii în România. Pre­cedentele recorduri negative au fost înregistrate în anii 2011 (196.242) şi 2014 (195.612), conform CSID. Faptul că se nasc din ce în ce mai puţini copii este un semnal de alarmă. Unul dintre motivele pentru care se întâmplă acest lucru este cauzat de faptul că din ce în ce mai multe femei pun pe primul plan cariera, ceea ce duce la amânarea momentului întemeierii unei familii. Ritmul accelerat al vieţii sociale le determină pe femei să amâne foarte mult momentul conceperii unui copil, astfel încât tot mai multe dintre ele se gândesc după vârsta de 35 de ani să facă primul copil. Din punctul de vedere al fertilităţii feminine, vârsta este inamicul numărul 1. Este bine să se ştie că după 30 de ani începe un declin uşor al fertilităţii – ovulele îmbătrânesc şi fertilizează mai greu -, după 35 lucrurile devin din ce în ce mai dificile, iar după 40 de ani curba fertilităţii unei femei scade abrupt. Dacă la pubertate o femeie are în jur de 300.000 de ovule, pe măsură ce anii trec rezerva ovariană îşi urmează cursul firesc de scădere, făcând din ce în ce mai dificilă conceperea unui copil. „Cele mai multe dintre pacientele care îmi trec pragul cabinetului au peste 35 de ani. În momentul de faţă, cariera este cauza de infertilitate non-medicală numărul 1 în rândul femeilor. Şi este bine să se ştie că, după 35 de ani, o sarcină pe cale naturală de poate obţine din ce în ce mai greu. Fertilitatea femeii depinde foarte mult de vârstă, de aceea ar fi bine ca la 30 de ani femeile să aibă deja un copil. Cariera şi postura de mamă nu se exclud, se pot face la fel de bine amândouă. Dar să ajungi la 35-40 de ani şi să constaţi că nu mai poţi avea copii e un lucru trist şi, uneori, ire­versibil”, spune Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-gineco­logie, cu supraspecializare în infer­tilitate.
(Sursa: CSID)

Foto 1

2.    Stil rusesc. Pilotul unui elicopter militar a aterizat pe o autostradă să întrebe unde se află

Un elicopter militar a aterizat în mijlocul drumului, într-o regiune din Kazahstan, după un viscol năprasnic. Din imaginile filmate de şoferi, se vede cum pilotul aparatului de zbor aleargă spre şoferul unui TIR. Cei doi dau mâna, schimbă câteva vorbe, după care pilotul revine la bordul elicopterului. Şoferul luat la întrebări i-a spus amicului prin staţie că militarii s-ar fi rătăcit şi au întrebat unde se află cea mai apropiată localitate. Pe de altă parte, Ministerul Apărării de la Astana a declarat că piloţii efectuau un exer­ciţiu de orientare în condiţii meteo dificile, inclusiv prin metoda inter­viului. Piloţii au aterizat, au conş­tientizat unde se află, apoi au zburat spre baza militară şi astfel au îndeplinit exerciţiul cu succes.
(Sursa: au­tostra.md)

Foto 2
3.    10 lucruri din casă care te fac mai obosit

Poate părea incredibil, însă felul în care este decorată camera în care stai în timpul zilei îţi poate afecta starea de spirit. Decoraţiile, aparatele de uz casnic şi stilul de viaţă îţi pot afecta starea de spirit şi pot influenţa cât de bine te odihneşti în timpul nopţii.
Obiectele din casă care te fac mai obosit ar putea fi următoarele:

Dezordinea

Dacă alegi să te odihneşti în loc să faci curăţenie, acest lucru ar putea să te facă mai obosit decât este cazul. Un studiu realizat de Institutul de Neuroştiinţe din cadrul Universităţii Princeton a descoperit că un mediu murdar şi dezorganizat duce la consumul energiei prin stres, care duce la mai multă oboseală.

Pereţii albaştri

Un studiu realizat de Travelodge a analizat culorile pereţilor din 2.000 de case şi a descoperit că pereţii albaştri ajută la scăderea ritmului cardiac, scad tensiunea arterială şi te fac somnoros. Albastrul este perfect pentru dormitor, însă nu este recomandat în alte camere.

Televizorul

Ecranul televizorului sau al tabletei emană lungimi de undă albastre, care opresc producţia de metonină, substanţa care te face obosit şi te ajută să adormi.

Cafetiera

Cu toate că acest aparat este foarte util dimineaţa, după-amiaza sau seara ar putea să fie motivul pentru ca îţi este somn la ora cinei. Deşi cafeina este un stimulent şi îţi oferă o doză de energie, acest efect se diminuează şi ajungi să te simţi mai obosit. Există şi unele situaţii în care, din cauze genetice, cofeina te adoarme.

Dulapul cu alcool

Alcoolul pe care îl consumi seara pentru a te ajuta să adormi mai repede îţi strică, de fapt, calitatea somnului.

Lumânările cu aromă de levănţică

Cu toate că această aromă este foarte relaxantă, acesta este tocmai motivul pentru care te oboseşte. Psihologii de la Universitatea Wesleyan au descoperit că oamenii care au mirosit lumânări cu această aromă înainte de culcare au dormit mai bine. Prin urmare, nu trebuie să renunţi la ele, ci să nu le ţii aproape în timpul zilei.

Mâncarea fast food

Mâncărurile cu mulţi carbohidraţi şi zahăr duc la creşterea nivelul de zahăr din sânge, care apoi scade brusc, făcându-te să te simţi obosit.

Temperatura din cameră

Studiile au descoperit că temperatura optimă pentru somn este destul de scăzută, prin urmare dacă obişnuieşti să stai ziua în frig în casă nu este exclus să te ia somnul.

Telefonul

Un studiu realizat de National Sleep Foundation a descoperit că 20% dintre oamenii de 19-29 de ani erau treziţi de un apel, mesaj sau email cel puţin de câteva ori pe noapte. Din cauza acestor întreruperi ale somnului te vei simţi cel mai probabil obosit a doua zi.

Perdelele

Un studiu despre oamenii care muncesc în birouri cu ferestre versus cei din birouri fără ferestre a descoperit că oamenii care erau expuşi luminii naturale în timpul zilei dormeau cu aproximativ 46 de minute mai mult în timpul nopţii. Acelaşi lucru se aplică şi mediului de acasă: mai multă lumină naturală, adică înlăturarea perdelelor din dreptul ferestrelor în timpul zilei, îţi va asigura un somn mai odihnitor.
(SURSA: gandul.ro)

Foto 3

 
4.    Predicţia sumbră a lui Elon Musk

În timp ce societatea devine au­tomatizată de către roboţi şi inteligenţă artificială, oamenii ar trebui să se combine fizic cu maşinăriile pentru ca umanitatea să fie cu un pas înaintea tehnologiei, spune Elon Musk. În cadrul World Government Summit din Dubai, antreprenorul şi miliardarul din spatele Tesla şi SpaceX şi-a afirmat punctul de vedere cu privire la dependenţa omului de tehnologie. “În anumiţi termeni suntem deja cyborgi, dacă ne gândim la toate instrumentele pe care le avem, telefoane, laptopuri. Cu ajutorul lor putem afla răspunsul la numite întrebări în câteva secunde”, spune Musk. El numeşte dependenţa de tehnologie “un strat digital terţial” care face deja parte din biologia neuronală a omului, afectându-i modul în care gândeşte. “Dacă o persoană moare, fantoma digitală a acestuia rămâne vie, prin intermediul e-mail-urilor şi a conturilor”, spune afaceristul. În momentul în care roboţii vor prelua majoritatea sarcinilor oamenilor, Musk spune că omul ar trebui să devină cyborg pentru a-şi îmbunătăţi abilităţile naturale. (SURSA: Science Alert)

 

Foto 4

 
5.    Cum poţi preveni durerile de spate
Durerea de spate este o experienţă nefericită, de care foarte mulţi oameni au parte. Aproximativ 80% dintre oamenii din partea vestică a lumii se pot aştepta la astfel de dureri la un moment dat de-a lungul vieţii. Este important de ştiut însă că, dacă începem şi urmăm un program potrivit de exerciţii, putem evita acest tip de durere în viitor. Durerea lombară apare din diverse motive, inclusiv stil de viaţă, genetică, ergonomie, accidentări din cauza sportului, curăţarea zăpezii cu lopata sau pur şi simplu ghinion.  Pentru majoritatea oamenilor, primul episod dureros va trece în aproximativ o săptămână. Cu toate acestea, astfel de dureri tind să reapară destul de frecvent. Aproximativ 75% dintre oamenii care au experimentat astfel de dureri ajung să aibă din nou astfel de probleme în cursul unui an. În urma experimentării durerilor de spate, oamenii aleg de cele mai multe ori să stea în pat, lipsă a activităţii care nu face decât să slăbească muşchii şi articulaţiile. Spatele ajunge apoi să nu mai poată suporta nivelul normal de activitate, ducând la mai multă durere şi mai multă inactivitate. În ciuda faptului că astfel de dureri sunt foarte comune, puţine studii au examinat până în acest moment ce funcţionează mai bine împotriva durerilor de spate şi ce nu funcţionează. În noua analiză, publicată în JAMA Internal Medicine, cercetătorii afiliaţi institutului George Institute for Global Health de la Universitatea din Sydney au strâns şi au analizat mai multe studii. Din 6000 de studii despre prevenirea durerilor de spate, cercetătorii au ales doar 23, pe care le-au considerat potrivite din punct de vedere metodologic. Aceste studii au analizat, în total, mai mult de 30.000 de participanţi. Tehnicile de prevenţie analizate au inclus informarea cu privire la schimbările necesare în stilul de viaţă, orteze pentru pantofi, centuri pentru spate, diferite programe de exerciţii şi programe de exerciţii care au inclus şi un fel de educaţie despre prevenţia durerilor de spate. Un program de prevenţie de succes este considerat acela în urma căruia persoana respectivă nu a mai avut parte de dureri de spate cel puţin un an sau mai mult. Astfel de succes s-a dovedit greu de obţinut. Eforturile educaţionale nu au ajutat deloc, iar centurile pentru spate sau ortezele au provocat în unele cazuri mai multă durere. Programele de exerciţii, în schimb, s-au dovedit eficiente, arată cercetătorii. “Exerciţiile combinate cu educare au redus riscul unui episod de dureri lombare într-un an cu 45%. Cu alte cuvinte, s-a redus riscul aproape la jumătate”, spune Chris Maher, profesor în cadrul George Institute. Interesant este că nu a contat tipul de exerciţii efectuate. În unele experimente, oamenii se concentrau doar pe întărirea muşchilor spatelui, în timp ce în altele exerciţiile erau mai generale, combinând diverse tehnici. Participanţii erau rugaţi să facă exerciţii de două sau de trei ori pe săptămână, sub supraveghere, timp de minim două luni. Cu toate că beneficiile au fost vizibile în fiecare caz, acestea dispăreau în momentul în care omul respectiv renunţa să mai facă respectivele exerciţii. Bazându-se pe cercetările existente, Chris Maher spune că este imposibil de ştiut dacă exerciţiile elimină durerile de spate pe termen lung sau dacă un anumit tip de exerciţii sunt mai bune decât altele. El şi colegii săi speră să realizeze o cercetare care să răspundă acestor întrebări.
(SURSA: New York Times).

 

Foto 5

 
6.    Cel mai mare jaf din istoria Angliei a fost realizat de un grup de… bunici!

Grupul de persoane, cu vârstele cuprinse între 42 şi 76 de ani, au plănuit trei ani de zile acest raid. În weekend-ul Paştelui din anul 2015, un grup de oameni în vârstă a realizat cel mai mare jaf din istoria Angliei, după ce a furat obiecte în valoare de milioane de dolari din ”Hatton Garden Safety Deposit”, din Londra. Aceştia au pătruns în Hatton Garden Safety Deposit din Londra în timpul sărbătorilor pascale din anul 2015. Au folosit echipament greu pentru a găuri pereţii groşi de beton, golind conţinutul a 73 de cutii: aur, bijuterii şi bani. Spargerea a avut o valoare totală de 14 milioane de lire sterline. Aceştia au fost prinşi la scurt timp după aceea, dar interesant este că nici măcar acum toată valoarea nu a fost recuperată. Situaţia este tragi-comică. Brain Reader, bătrânul de 76 de ani la acea vreme care făcea parte din grup, a ajuns la locul jafului cu ajutorul regiei autonome de transport în comun a Londrei, la care are acces gratuit, fiind pensionar. Altfel spus, oricine, indiferent de aparenţa, poate ascunde o latură necunoscută. În acest caz, latura necunoscută a bătrânilor nu s-a rezumat doar la acest jaf, fiind, conform detectivului Craig Turner, „criminali de carieră”.
(SURSA: Curiosity).

Low angle view of a young man standing in front of a door holding a machine gun

 

About Administrator