Cei mai bogaţi 20% dintre oamenii din România au un venit de opt ori mai mare decât venitul celor mai săraci 20%, un raport semnificativ mai mare decât media UE, relevă raportul de ţară pentru România publicat recent de Comisia Europeană.
România are unul dintre cele mai ridicate niveluri ale inegalităţii veniturilor din Uniunea Europeană (UE), iar acesta este în creştere, în contextul în care sărăcia este în scădere. Sărăcia şi excluziunea socială se menţin în rândul tinerilor, al familiilor cu copii, al persoanelor cu dizabilităţi, al populaţiei rome, al oamenilor din zona rurală şi al populaţiei inactive, deşi rata sărăciei este în scădere, apreciază Comisia Europeană.
De asemenea, raportul Comisiei evidenţiază o diferenţă între regiuni şi o divizare între zonele rurală şi urbană. În România, venitul mediu în zonele rurale este de doar 67% din venitul mediu din zona urbană, în comparaţie cu media UE de 80%. România are a doua cea mai redusă rată din UE.
Potrivit raportului, sărăcia în rândul celor care muncesc este de două ori mai mare comparativ cu media UE, iar asta se datorează ponderii mari de familii neremunerate din mediul rural.
România are unul dintre cele mai mari niveluri de inegalitate a veniturilor din UE și acesta este în creștere.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.