Primăria Orăştie aşteaptă soluţionarea contestaţiei depuse la Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Dezvoltării, faţă de decizia Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest de a respinge proiectul de cinci milioane de euro, pentru restaurarea Cetăţii Orăştiei.
Agenţia de Dezvoltare Regională a respins, pentru deficienţe de ordin tehnic, proiectul de aproape cinci milioane de euro depus de Primăria Orăştie, privind reabilitarea Cetăţii Orăştiei, însă soarta investiţiei nu este încă decisă. Primăria a contestat decizia ADR Vest şi aşteaptă o decizie finală de la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, din cadrul Ministerului Dezvoltării. Primarul Laurenţiu Ovidiu Bălan a declarat că la începutul acestei săptămâni Autoritatea de Management a transmis că nu a fost luată o decizie faţă de contestaţia depusă de primărie şi că aceasta va fi luată în termen de 15 zile. Dacă răspunsul nu va fi favorabil, primăria, care este beneficiar al proiectului, se va adresa instanţelor faţă de respingerea proiectului depus la ADR Vest, susţine primarul Orăştiei.
Potrivit iniţiatorilor proiectului, investiţia ar fi schimbat cu totul înfăţişarea centrului istoric al oraşului şi ar fi transformat monumentul într-una dintre marile atracţii turistice ale Transilvaniei. Restaurarea cetăţii propunea următoarele lucrări: reîntregirea şi reconstituirea zidurilor şi turnurilor cetăţii, reîntregirea turnului de la mijlocul curtinei de est a cetăţii, consolidarea turnului de la mijlocul curtinei de sud, reîntregirea turnului şi bastionului de la mijlocul curtinei de vest, restaurarea, consolidarea şi conservarea zidurilor Cetăţii Orăştiei, reconstituirea sistemului de colectare a apelor pluviale.
De asemenea, proiectul includea amenajarea infrastructurii cu alei pietonale, parcări, paviment, realizarea iluminatului nocturn şi ambiental, a mobilierului urban, vegetaţiei decorative, a elementelor de reîntregire a atmosferei istorice, amplasarea unor stâlpi informativi, a panourilor informative, a plachetelor metalice personalizate, a unor opere de artă tematică, precum şi restaurarea fântânii arteziane.
Cetatea Orăştie datează din secolul al XII-lea, potrivit istoricilor, şi a fost una dintre cele mai mici din Transilvania. Ar fi fost construită pe amplasamentului unei alte cetăţi, de pământ, înconjurată de mlaştini care a fost datată în secolele X – XI.
Cetatea ar fi fost, iniţial, reşedinţa unor greavi (lideri ai comunităţii săseşti), pentru ca apoi să fie preluată de comunitate şi dezvoltată.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.