Zimbrii suedezi aşteaptă avizele de la Mediu, pentru a deveni noua atracţie turistică a Hunedoarei

Alexandru Bulacu, reprezentantul proiectului LIFE, pentru reintro­ducerea Zimbrilor în Carpaţii Me­ridionali, spune că România şi-a pierdut, în urmă cu mai bine de 200 de ani, și ultima turmă de zimbri săl­batici. Abia în 1958 avea să se în­fiinţeze, la Hațeg, rezervaţia de zimbri existentă şi astăzi, care avea la bază două exemplare aduse din Polonia: Polanka şi Podarek, iar în 1967 o nouă rezervaţie lua fiinţă la Vânători, în judeţul Neamţ.
La sfârşitul anilor ’70, aproape toţi zimbrii din judeţele Hunedoara şi Neamţ au fost duşi la Neagra-Bucşani, în Dâmboviţa, unde autorităţile acelor vremuri au intenţionat, probabil, să creeze cel mai mare centru de re­pro­ducere din România. Ad­mi­nis­traţiile rezervaţiilor din Hunedoara şi Neamţ s-au folosit, însă, de un şiretlic: fiecare dintre ele aveau să declare indezirabili câte un cuplu de zimbri pentru marea turmă de la Bucşani. Era metoda lor de a-şi păstra un minim reproductiv posibil, care, însă, avea să genereze grave probleme de consangvinitate.

Cine suntem? Rezervorul de sălbăticie al Europei

Actualmente, rezervaţiile reuşesc să supravieţuiască, însă un alt proiect aduce excelenţa şi noutatea în spaţiul biodiversităţii româneşti: World Wide Fund (WWF) a eliberat astă vară prima turmă de zimbri în libertate la Armeniş, în judeţul Caraş-Severin. Hunedoara va avea şi ea prima turmă în sălbăticie în primăvara anului următor. „România nu se poate compara cu Austria la lungimea şi calitatea pârtiilor, spre exemplu. Niciodată nu o să-i putem bate pe austrieci la capitolul ăsta! Mai ales în condiţiile actualelor schimbări climatice, care au redus tot mai mult cantitatea de zăpadă. În schimb, suntem rezervorul de biodiversitate al Europei: avem foarte mulţi urşi, lupi, râşi şi o natură cu un impact antropic redus. Practic, România este colţul de sălbăticie al Europei şi am dorit să exploatăm tocmai ceea ce ne-a mai rămas, ce noi avem, iar alţii au pierdut demult, ceea ce ne face diferiţi. Am vrut să punem în valoare aceste zone de sălbăticie. Şi, având în vedere că încă avem zimbrul pe stemă, că vorbim despre un animal pe cale de dispariţie şi că sunt atâtea toponime care ne arată că zimbrul a făcut dintotdeauna parte din viaţa noastră, l-am considerat cel mai potrivit animal pentru promovarea frumuseţii sălbatice a României şi o oportunitate pentru salvarea acestuia”, explică Alexandru Bulacu, repre­zen­tantul proiectului LIFE, pentru rein­troducerea Zimbrilor în Carpaţii Meridionali.

„Riscăm să compromitem parteneriatul cu Suedia!”

Primii zimbri au fost duşi la Armeniş în 2014 şi a urmat o perioadă de pregătire a acestora pentru eliberarea în sălbăticie. Deşi iniţiatorii proiectului sperau ca depăşirea părţii birocratice să nu necesite mai mult de o lună sau două, până la momentul eliberării zimbrilor a trecut un an şi jumătate. Astfel, zimbrii de la Armeniş au fost lăsaţi liberi, în sălbăticie, la sfârşitul lunii mai a anului trecut. Iniţial promotorii proiectului au anunţat că zimbri vor fi eliberaţi în semi-libertate şi apoi în libertate la Hunedoara în această primăvară, însă, pentru că nu au obţinut, încă, documentele necesare, proiectul ar putea fi întârziat: „La Densuş, acum, suntem în faza autorizaţiilor şi avizelor. Încă aşteptăm aprobări de la Mediu pentru a construi ţarcul cu piloni din lemn, înfipţi în pământ, însă au fost unele întârzieri. Zimbrii pe care vrem să-i aducem aici sunt din Suedia, dar dacă documentele necesare vor întârzia şi mai mult, riscăm să compromitem parteneriatul cu reprezentanţii rezervaţiei suedeze. Asta pentru că femelele gestante vor făta în curând, iar dacă se întâmplă asta, viţeii nu vor fi transportabili în următorul an”, adaugă Alexandru Bulacu, surprins de întârzieri, în condiţiile în care reprezentanţi ai Ministerului Mediului au comunicat, oficial, că susţin proiectul de resălbăticire a zimbrilor. Animalele ar trebui introduse, iniţial, într-un ţarc de 14 hectare, iar după prima lună suprafaţa va fi extinsă la 60 de hectare, pentru ca, ulterior, să fie lăsate în libertate.

Haţeganii şi-au dat pământurile zimbrilor

După transportul în cuşti, urmează luptele de putere în turmă. Până când animalele se acomodează, se echi­librează şi sunt gata pentru înmulţire, riscul pierderilor e foarte mare. Asta şi pentru că mulţi dintre zimbri provin din rezervaţii unde au fost hrăniţi permanent cu aceeaşi cantitate de hrană, aşa că ei nu mai ştiu care e sezonul propice pentru împerechere, astfel încât viţeii fătaţi în sălbăticie primăvara să poată intra viguroşi în iarnă. Potrivit lui Bulacu, impresionaţi de demersul proiectului de re­săl­băticire a zimbrilor, haţeganii au fost protagoniştii unei premiere: „După ce au aflat că am eliberat zimbri în sălbăticie, la Armeniş, au venit la noi şi ne-au spus că vor să facem asta şi în Ţara Haţegului şi ne-au pus terenurile lor la dispoziţie!” Biologii spun că problema cea mai mare a rezervaţiilor de zimbri din România a fost con­sangvinitatea. Până în urmă cu câţiva ani cea mai mare parte a zimbrilor proveneau din Polonia. Abia de curând rezervaţiile, în parteneriat cu organizaţiile neguver­namentale impli­cate în salvarea acestei specii pe cale de dispariţie şi cu au­torităţile în domeniu, au început să aducă zimbri din zone diferite: Franţa, Elveţia, Belgia, Italia, Suedia etc.