Arsenie Boca va fi comemorat la Teatrul de Artă din Deva, printr-o masă rotundă organizată de Episcopia Devei şi Hunedoarei.
Evenimentul va avea loc în 23 martie şi îi va avea ca invitaţi pe Răzvan Lucian Petcu, fizician, dar şi preot în Parohia Drăgănescu, Andrei Dorobanţu, fizician în cadrul Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” – Măgurele, Adrian Nicolae Petcu, istoric, şi cercetător al fenomenului concentraţionar românesc şi pe antropologul Marius Vasileanu, autor al volumului Altfel despre Părintele Arsenie Boca.
„Această manifestare duhovnicească este prilejuită şi de declararea anului în curs, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, drept an comemorativ al tuturor pătimitorilor din închisorile comuniste”, a informat Episcopia Devei şi Hunedoarei. Intrarea va fi liberă, anunţă reprezentaţii Episcopiei. Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vaţa de Sus – d. 28 noiembrie 1989, Mănăstirea Sinaia, Prahova) e considerat una dintre marile personalităţi ale ortodoxiei româneşti.
Leave a Reply
You must be logged in to post a comment.