Războiul aurului din Hunedoara primilor ani din comunism

Mărturii păstrate în arhive oferă detalii mai puţin cunoscute despre revoltele muncitorilor din minele de aur ale Hunedoarei, în primii ani de comunism şi despre greutatea cu care autorităţile ţineau sub control fenomenul furturilor de aur.

Minele de aur ale Hunedoarei au fost obiective extrem de importante pentru economia ţării în ultimul secol, mai ales la mijlocul anilor 1940, când România se refăcea după Al Doilea Rzboi Mondial, având nevoie de aurul extras din Munţii Apuseni. De la 1947, lunar din zona Bradului şi a Să­cărâmbului erau extrase în jur de 100 de kilograme de aur pur, însă o parte din metalele preţioase ajungeau pe piaţa neagră. Mărturii din Arhivele Judeţului Hunedoara oferă detalii mai puţin cunoscute despre goana după aurul Apusenilor, din primii ani de comunism şi despre problemele întâm­pinate de autorităţi pentru a opri furturile şi contrabanda. Alte docu­mente vorbesc despre viaţa grea a miilor de mineri care scoteau aurul din măruntaiele pământului. Iată câteva dintre episoadele care au marcat viaţa minerilor hunedoreni la instaurarea regimului comunist.

 
Contrabanda la scară largă
O notă informativă din 10 ianuarie 1947, a Legiunii de Jandarmi Hu­nedoara, păstrată la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara, prezenta cauzele numeroaselor furturi de aur care afectau activitatea Societăţii Mica- Brad, după al Doilea Război Mondial. Contrabanda cu aur se face pe scară întinsă, informa căpitanul Emil Po­povici, şeful Legiunii de Jandarmi Hunedoara, fără prea mari şanse de prindere a infractorilor. “Această con­trabandă se face de către muncitori, funcţionari, ingineri şi anumiţi indivizi denumiţi proprietari de mine, care au nişte carnete de recunoaştere emise de către Banca Naţională, prin care sunt autorizaţi să îşi exploateze minele, iar aurul să-l predea la Banca naţională. Aurul de la exploatările Societăţii Mica se sustrage de către angajaţii acestei societăţi la ieşirea lor din mină”, arăta documentul.

 
Regimul Antonescu, mai dur cu hoţii de aur
Hoţii de aur puteau fi identificaţi cu greutate, informau jandarmii, pentru că oamenii se temeau să se denunţe. „Pe timpul regimului Antonescu şi înainte de venirea noului regim la conducerea statului, între Societatea Mica şi angajaţi exista o clauză prin care toţi angajaţii, indiferent de funcţiunea pe care o aveau, erau percheziţionaţi de către organele special create, de către societate împreună cu Poliţia Aurului, iar cei bănuiţi că la ieşirea lor din mină scot aurul sub diferite forme puteau fi reţinuţi într-o cameră specială timp de 24 de ore, unde în asistenţa jandarmilor teritoriali li se făceau percheziţii corporale şi li se dădea chiar sare amară, pentru cei suspectaţi, să-şi facă necesităţile, deoarece în majoritate cei care sustrăgeau aurul înghiţeau bucăţi mici de aur sau le introduceau în anus, pentru a nu fi găsiţi cu acest metal la percheziţiile corporale. După că­derea regimului Antonescu această clauză din contractul colectiv de muncă a fost exclusă, iar în locul ei s-a menţionat că acei ce sunt suspectaţi de către oameni de încredere ai societăţii că sustrag aur, la ieşirea din mină sunt obligaţi a se supune percheziţiilor corporale şi responsabilii societăţii să le dovedească şi să le comunice pe cei ce i-au denunţat că sustrag aur, agitând cu această ocazie masa muncitoare, care se opune la percheziţiile cor­po­rale”, informa şeful Legiunii de Jandarmi Hunedoara.

 
Autorităţile comuniste cereau epurări şi legi mai aspre
Minele din zona Brad produceau zeci de kilograme de aur în fiecare lună, dar producţia scăzuse o dată cu in­staurarea regimului comunist. Direc­ţiunea era acuzată că depunea toate eforturile ca producţia să nu se mărească, nemaifiind exploatate filoa­nele cele mai bogate în aur. Au avut loc epurări, însă, menţionau reprezentanţii Legiunii de Jandami, membrii din conducerea minelor au fost doar mutaţi pe alte posturi, la alte exploatări. Contrabandiştii de aur se ascundeau în diferite partide şi sindicate şi se opuneau măsurilor severe luate de jandarmi pentru stârpirea furturilor. Atunci când acestea urmau să fie luate, muncitorii erau îndemnaţi la greve. „Ceea ce îi mai încurajează pe aceşti contrabandişti de aur este că Tri­bunalul Zarand de foarte multe ori a dat dovadă de indulgenţă în cazul lor. Este necesară o verificare a magis­tra­ţilor şi o selecţie a elementelor cin­stite. De asemenea, este necesară ela­borarea unor noi legi care să sporească severitatea sancţiunilor, deoarece sancţiunile prevăzute de legile în vigoare sunt prea blânde”, informa Legiunea de Jandarmi Hunedoara. Căpitanul Emil Popovici, comandantul Legiunii de Jandarmi Hunedoara, a sesizat Ministerul Afacerilor Interne şi al Minelor şi Petrolului, despre starea de fapt de la Societatea Mica. „Situaţia contrabandei de aur este în prezent foarte grea, din lipsa de severitate a legii. Este necesară rezolvarea epuraţiei la Societatea Mica, reorganizarea pazei şi a măsurilor preventive, schimbarea diferiţilor salariaţi de la locurile aurifere. Aşa cum se prezintă situaţia actuală, nu se poate lucra cu calitate, ci doar sporadic, bazându-se mai mult pe noroc în prinderea infractorilor”, arăta acesta, în raportul din 28 ianuarie 1947.

 
Greve şi zeci de muncitori reţinuţi
La rândul lor, miile de mineri ce lucrau în exploatările aurifere din Munţii Metaliferi erau nemulţumiţi de salariile mici şi de faptul că direcţiunea minelor a decis tăierea unor beneficii pentru anul 1947. „În loc să se mai dea lunar 22 de kilograme de făină de grâu de muncitor, se va da numai 7 kilograme de făină de grâu şi 15 kilograme de făină de porumb, aceasta din lipsă de grâu. Hotărârea a nemulţumit pe muncitori, ei afirmând că nu pot să lucreze în mină cu mămăligă”, informa un raport al Jandarmeriei, din februarie 1947. Minerii îşi exprimau nemulţumirile că nu au primit bocancii prevăzuţi în contractul colectiv de muncă şi afirmau că nu mai pot trăi cu salariile primite. Mai multe greve şi acţiuni de protest au avut loc în lunile februarie şi martie la minele din zona Bradului, iar muncitorii ameninţau de fiecare dată că vor opune rezistenţă acţiunilor de intimidare ale auto­rităţilor comuniste. „Muncitorii cereau ca dacă organele poliţieneşti/ jandarmii şi Societatea Mica vor ca ei să nu mai fure, să li se dea pâine, îmbrăcăminte, să li se mărească salariile şi să li se pună la dispoziţie camioane suficeinte pentru transportul lor şi numai după ce li se vor satisface aceste doleanţe, acceptă să fie percheziţionaţi şi deferiţi justiţiei în cazul în care vor fi prinşi cu aur”, arăta o altă notă secretă a Legiunii de Jandarmi, din martie 1947.
În lunile februarie şi martie 1947, peste 70 de angajaţi ai Societăţii Mica Brad implicaţi în furturile de aur au fost reţinuţi şi înaintaţi Parchetului Deva. „Îmediat după reţinerea acestora s-a observat o scădere a producţiei de aur, scădere ce s-a accentuat pe măsura înmulţirii reţinerilor. Ea se datoreşte faptului că se simte lipsa de tehnicieni, întrucât majoritatea celor reţinuţi erau specialişti. O altă cauză care a deter­minat scăderea producţiei este că foarte mulţi ingineri, subingineri şi mineri care credeau că o să fie şi ei cercetaţi în legătură cu sustragerea aurului au dispărut de la domiciliile lor sau s-au internat în spitale”, arăta o notă informativă din 1 martie 1947.

 
Inspectorul ameninţat  de mineri
Anchetele pentru contrabanda de aur au fost conduse în anul 1947 de Constantin Mihalcea, un delegat al Ministerului Afacerilor Interne. Inspectorul general nu a scăpat de furia minerilor, care l-au ameninţat prin manifeste lipite clandestin, în Brad. „În noaptea de 17 martie 1947 s-au lipit de către necunoscuţi afişe în Brad cu următorul conţinut: Pentru domnul Mihalcea şi toţi ceilalţi, care-l ajută în opera sa de a distruge familii ca să se îmbogăţească, descoperind idolii de aur de la acei care au crezut că aurul le va da o viaţă mai liniştită. Cum ei s-au înşelat, aşa te vei înşela şi tu, Mihalcea, pe care îi vei divulga când vei trece prin toate gradele de tortură. Tot ce faci vei simţi pe pielea ta şi în sufletul tău. Azi eşti mare şi tare, dar mâine? Trecutul nu te-a învăţat minte? Unde scrie că moţii să fie tot iobagi şi cerşetori într-o regiune bogată ca aceasta? Coboară şi tu în mizeria din adâncul pământului, şi munceşte de la 20 până la 40 de ani, ca să primeşti o pensie cerşind pe la uşile Casei Cercuale şi ale Societăţii Mica. Şi atunci apucă-te, descoperă ca să distrugi pe cineva. Cine face, lui îşi face. Iar anul 1948 se apropie. Horea, Cloşca şi Crişan trăiesc. De acum nu vor mai fi ei traşi pe roată. Ca acum un secol. Şi vor trage ei pe cine or crede că trebuie”, arăta o notă secretă din 18 martie 1947, păstrată la Arhivele judeţului Hunedoara.
Treptat, autorităţile au reuşit să impună măsurile de prevenire a furturilor, astfel că, în septembrie, producţia din minele de aur înregistra o creştere semnificativă faţă de lunile precedente, de la 77 de kilograme de aur, în martie, la 116 kilograme de aur în august, la Minele din zona Bradului. “La Certej – Săcărâmb producţia a crescut de la 42,7 kilograme de aur în ianuarie 1947, la 83 de kilograme de aur în august 1947. În decembrie 1947, minele din regiunea Bradului produceau 128 de kilograme de aur.”, arăta o notă informativă din 31 ianuarie 1948.
Totuşi, minerii continuau să se plângă de condiţiile din subteran, afirmând, potrivit notelor informative păstrate la arhive, că „la 40 de ani, cei care lucrează în fundul pământului, vor fi şterşi de pe această lume, din cauza minei”.