Un hunedorean, al treilea în top studenţi „buni la matematică” în Balcani

Articolul a fost vizualizat de 2,354 ori

MARE

 

Provine dintr-o familie modestă, cu 12 copii, şi este student în anul al doilea la Facultatea de Matematică şi Informatică, în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, de la Cluj-Napoca. În ciuda greutăţilor pe care le-a avut de întâmpinat în viaţă, hunedoreanul a luat de două ori bronzul la olimpiada SEEMOUS, o competiţie internaţională de prestigiu, care se desfăşoară anual în Balcani.
- Majoritatea copiilor şi ti­ne­rilor „fug” de matematică. La tine cum s-a întâmplat de ai ajuns unul dintre cei mai buni tineri mate­maticieni din Balcani?

 
- Prin definiţie, matematician este cel care creează matematica, nu studenţii. Eu aş fi, aşadar, unul dintre studenţii buni la matematică din Balcani. Am dezvoltat o pasiune pentru matematică în clasa a cincea. De atunci am vrut să învăţ mai bine, să ştiu mai mult. După aceea mi-am dat seama că e importantă şi vocaţia unei persoane, aşa că am avut câteva momente de cumpănă în clasa a XII-a, când mă gândeam ce să fac în viitor, referitor la alegerea traiectoriei mele. Până la urmă, am ales să fac ceea ce îmi place şi la care eram cât de cât bun. Aşa am ales matematica, în detrimentul informa­ticii, care e, poate, mult mai căutată şi mai „profitabilă”.

- Este cineva din familia ta care mai face matematică? Ai tăi ce profesie au?
Noi suntem 12 copii, iar ma­ma nu ar putea să lucreze. Este casnică. Tata este bibliotecar la Mănăstirea Lainici.
- Cum reuşeşti să te descurci financiar, având în vedere că tu eşti cel mai mare dintre cei 12 fraţi, într-o familie cu un singur venit?
- Mă descurc relativ uşor. Sunt bursier, iar bursele sunt destul de consistente. Primul din an reuşeşte să obţină o bursă de 1.000 de lei, iar următorii doi sau trei primesc o bursă de merit sau de studiu, care e în valoare de 700 de lei. Cu banii ăştia reuşesc să mă descurc, mai ales că mai primesc şi pachete de acasă!

Alături de colegi, la absolvire.

Alături de colegi, la absolvire.

Cum să iei bronzul la olimpiada sud-est europeană

- Cât de greu a fost la concursul internaţional de matema­tică la care ai participat? Poţi face o comparaţie între acesta şi concursurile noastre naţionale?
- Eu la olimpiadele din Ro­mânia nu am reuşit niciodată să iau un premiu la faza naţională. Mergeam la judeţ, eram premiat, mergeam la faza pe ţară şi… atât. Însă am avut mereu în minte o vorbă a profesorului meu, domnul Dan Marinescu. Dumnealui spunea: „Lasă, Alex. Nu putem fi geniali în fiecare clipă a vieţii noastre!” Asta pentru că, poate, era o problemă pe care o rezolvai în cinci minute şi la alta, pur şi simplu, nu îţi pica fisa! Ei, la SEEMOUS (South Eastern European Mathematical Olympiad for University Students) a fost mult mai greu decât ceea ce facem la facultate! Chiar sunt un pic dezamăgit, pentru că anul ăsta am ratat argintul la doar un punct diferenţă!
- Ce carieră poţi să ai, ca absolvent de matematică?
- După trei ani de facultate şi doi de masterat, poţi fi profesor. De asemenea, sunt foarte multe firme de IT care caută specialişti care să le re­zolve partea de matematică a software-ului. Sunt mai multe variante… De­pinde ce decizi să alegi, în cele din urmă…

Un sistem cu materie multă şi stufoasă poate duce la depresie

- Rezultatele în ultimii ani, la matematică, au fost slabe şi foarte slabe. Toţi elevii se feresc să dea exa­men la matematică. Crezi că abi­litatea de a ne descurca la mate o avem cu toţii, măcar pentru un 7 mediocru sau sunt şi foarte mulţi oameni care, pur şi simplu, nu sunt buni la aşa ceva?

La Olimpiada de Matematică pentru Studenţi, în Cipru.

La Olimpiada de Matematică pentru Studenţi, în Cipru.

- Este evident că sunt diferite arii ale inteligenţei: prima şi, se spune, cea mai importantă este inteligenţa logico-matematică, apoi, inteligenţa motrică, cea interpersonală… Sigur, nu putem spune că un sportiv de per­formanţă sau un pianist nu este un om inteligent, dimpotrivă. Fiecare are abilităţile lui. Însă eu cred că „fuga” de matematică este cauzată de profesorii care fac din profesia lor doar un job şi nu încearcă să explice copiilor apli­caţiile practice ale teoriei matematice. Chiar mă uit în jurul meu cu tristeţe, de multe ori, şi mă gândesc că elevii unei asemenea persoane vor ajunge să nu înţeleagă mai nimic din matematică. Totuşi, unde este un pic de înzestrare, voinţă, un profesor care să explice bine şi multă muncă, se poate înţelege cam tot ce trebuie.

- Pe tine cine te-a ajutat să înţelegi cum funcţionează acest do­meniu?
- Primul meu profesor, domnul Ioan Lup, de la Şcoala Generală Numărul 8, a avut o influenţă. Până în clasa a opta prindeam totul foarte uşor. Aveam aproape numai 10 pe linie şi trăiam cu impresia că notele reflectă ce ştii. De fapt, nu e deloc aşa! (Râde) Însă abia când am ajuns la liceu şi am început să lucrez cu domnul Marinescu am trecut la un alt nivel şi am început să văd altfel matematica. Apoi, la universitate, am înţeles mult mai mult cu ajutorul lui Tiberiu Trif, cu care am făcut analiză matematică. Şi până atunci înţelegeam, însă parcă eram într-o ceaţă. Acum am început să văd lucrurile mult mai în esenţă.
- Curricula în România este foarte încărcată şi nu doar în cazul matematicii. Ce părere ai despre asta?
- E drept că materie e multă şi foarte stufoasă. Mai mult, eu studiez acum cam aceleaşi materii pe care profesorul meu din liceu le-a făcut în urmă cu peste 30 de ani! În afară de software-ul matematic, materiile de studiu sunt aceleaşi şi se simte nevoia adaptării şcolii la dinamica socio-economică. Însă, dacă deschizi un manual, vei vedea că teoria are, totuşi, şi aplicaţii practice explicate. Pe de altă parte sunt sisteme de învăţământ chiar mai încărcate decât al nostru. Aşa e sistemul nipon, unde elevii stau 14 ore zilnic la şcoală, iar când susţin Ba­calaureatul, e un fel de eveniment naţional: firmele încep programul mai târziu şi taximetriştii sunt obligaţi să-i ducă pe absolvenţi gratuit până la şcoala unde vor susţine examenul. Sigur, un astfel de sistem are şi efecte adverse: foarte mulţi copii ajung la depresie, pentru că nu pot să-şi ia examenele.

Matematician, student (şi) la gimnastică artistică

Alături de părintele Petru Suciu,  de la parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, care l-a premiat pentru  performanţa sa în matematică.

Alături de părintele Petru Suciu, de la parohia Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, care l-a premiat pentru performanţa sa în matematică.

- În afară de matematică, ce-ţi place să faci?
- Să ascult muzică, să mă plimb, să fac sport… În primul semestru am avut ocazia să alegem un opţional: orice curs susţinut în cadrul Uni­ver­sităţii. Eu am ales gimnastică artistică. Am zis că e bine să mai fac şi un pic de mişcare.
- Eşti unul dintre tinerii care merg frecvent la biserică şi, în acelaşi timp, un om de ştiinţă în devenire. Care e relaţia ta cu divinitatea?
- Una foarte importantă. Eu cred în existenţa sufletului omului şi a unui „ceva” care este deasupra. Nu vorbim de o forţă asemănătoare cu forţa electrică sau electromagnetică. Chiar şi oamenii de ştiinţă care se declară atei tot caută să-şi împlinească nişte nevoi care ţin mai degrabă de spirit. E foarte important ca un om să nu neglijeze nici partea lui sufletească.
- Provii dintr-o familie cu 12 copii şi un singur venit. Ce le-ai spune copiilor din familii modeste, care au încă patru-cinci fraţi acasă şi nici nu se gândesc să încerce la o facultate?
Le-aş spune ce ne-a spus nouă profesorul de română Mihai Petre, când am studiat „Enigma Otiliei”. Dacă îţi doreşti neapărat ceva foarte mult o să îl obţii. Nu există scuză că nu ai avut condiţiile necesare pentru a face un anumit lucru.
- Ce nu-ţi place la societate, la lumea din jur? Dacă ai putea, ce ai schimba?
- Ştim cu toţii că, dacă vrei să schimbi ceva la lumea din jur, ar trebui să începi cu tine, lucru care e şi cel mai greu. Întotdeauna mi-am dorit să fiu mai bun, mai răbdător cu oamenii care mă deranjează. Aşa că, dacă ar fi să schimb ceva (râde), aş începe cu mine!

About Ada Beraru