Impistrirea ouălor s-a păstrat la Ribiţa

Un obicei de Paşte a reuşit să treacă vremurile – la români, nu e masă de sărbătoare fără ouă roşii. Deşi industria şi-a spus cuvântul şi, în timp, tradiţia a prins culoare datorită vopselelor alimentare, la Ribiţa, câţiva oameni se încăpăţânează să păstreze metoda tradiţională: împistriţarea ouălor. Seamănă mult cu tehnica încondeiatului folosită în Moldova, însă, decorate de moţi, ouăle arată mai arhaic şi păstrează motive ale căror semnificaţii s-au pierdut.

Împistrirea este un meşteşug specific satelor comunei Ribiţa, dar puţin răspândit în alte zone ale judeţului Hunedoara, unde prea puţin se practică încondeierea ouălor. Din moşi-strămoşi, aici, în Vinerea Mare, femeile se adunau în grupuri la casa unei vecine pentru un soi de şezătoare de Paşte. Toată lumea ştie că lucrul merge mai bine dacă sunt multe mâini la muncă şi mai multe guri la povestit. Procedeul din Ribiţa presupune desenarea cu ceară fierbinte a unor modele pe oul fiert, cu un instrument care arată ca un stilou rudimentar. Se trasează modele  geometrice, astromonice, florale sau agricole. După trasarea liniilor, oul se introduce în culoare, iar, după ce se usucă, oul este încălzit pentru ca ceara să se şteargă uşor. Monica Duşan este o „păstrătoare”, unul dintre sufletele care a decis să se zbată pentru ca tradiţiile să fie respectate: „La noi, la Ribiţa, ouăle se împistriţează în Vinerea Mare. Femeile se adunau mai multe la o casă – câte patru, cinci, şase şi începeau împistritul ouălor. Pe vremuri, tot satul îşi pregătea ouă împistrite. Neapărat! Trebuiau să fie cât mai frumoase, de Înviere. Mergeau duminica la biserică tinerii şi le schimbau între ei. Fetele mai ales erau interesate să aibă ouă cât mai frumoase pentru a le da feciorilor. Atunci aşa se făcea. Fetele dădeau feciorilor ouă împistrite pentru a fi jucate în Lunea Paştilor, la joc. De aici venea şi interesul foarte mare ca să fie ouăle cât mai reuşite. Priceperea fetei era motiv de fală”, povesteşte femeia. Monica Duşan lucrează acum ca muzeograf la Expoziţia de Istorie Locală şi Etnografie, secţia din Brad a Muzeului din Deva. Aici, a adus copiilor din oraş obiceiul din satele Apusenilor. 

Pictură cu ceară

Femeia spune că tot mai puţini ribiţeni împistriţează ouăle, unii din lipsă de timp, alţii, din lipsă de răbdare. Ca să nu se piardă acest obicei, femeia a decis să-i înveţe şi pe copiii din Brad cum fac moţii ouăle de Paşte. „Pentru a împistri ouă avem nevoie de o sursă de căldură, de ceară de albine fierbinte şi de un instrument numit pişiţă: e asemănător unui stilou, numai că nu scrie cu cerneală, ci cu ceară fierbinte. Cu el desenăm formele pe ouă!”, le vorbeşte femeia copiilor care au făcut roată în jurul mesei din încăperea decorată rustic. Sunt mai mulţi paşi care trebuie urmaţi: „Încondeiatul ouălor începe cu încălzirea cerii, înfierbântarea ei pentru a putea fi folosită la desenarea oului. Poate fi şi ceară de lumânări. În această pastă fierbinte se înmoaie instrumentul, care, la noi, în Ribiţa, se numeşte în zonă „pişiţă” pentru că picură ceară. Era realizat de bărbaţii din casă dintr-o foiţă metalică răsucită care era prinsă de un mâner din lemn. Oul era fiert dinainte. În trecut, se alegeau ouă mai albe, cu forme cât mai frumoase, dacă erau mai mari, cu atât mai bine. Prin acest tub, ceara fierbinte curge în funcţie de mişcarea mâinii. Funcţionează precum un stilou”, explică femeia. Copiii primesc ouă şi se apucă de lucru, unii mai îndemâneteci, alţii mai împiedecat. O fi greu? Puştii răspund în cor: „Nuuu! E uşor!” şi alt băieţel adaugă înciudat: „Numai că ţi se duce mâna într-o parte sau în alta! M-am prins că nu trebuie să stai foarte mult, trebuie să dai repede cu mâna ca să nu se uşte ceara pe instrument. Ca să faci un ou din ăsta trebuie ceară, aparat, dar mai multă răbdare. Multă răbdare! Vorba lui Cristi!”

Meşteri mari şi mici

Cristian Mugur Faur are 10 ani şi a devenit cel mai bun învăţăcel din ceata de copii veniţi la împistriţat de ouă. A deprins tehnica, dar nu şi numele ei corect: „Am învăţat să încondeiem ouă de Paşte şi să le facem frumoase. Doamna o avut foarte multă răbdare cu noi că suntem şi mai prăpădiţi: mai facem zgomot, alergăm…, dar am reuşit! E o tradiţie la noi, în Apuseni. Ouăle împistriţate sunt mai frumoase şi, în plus, ştiu că sunt făcute de mine, sunt naturale.”  Copiii sunt convinşi că au învăţat să picteze cu ceară: „Am învăţat cum să vopsim ouă, să le facem mai speciale şi acum vreau să împart asta cu părinţii mei, acasă. Împistrirea înseamnă a le înfrumuseţa, a le încondeia cu culoare şi cu, cu…” se bâlbâie băiatul şi roteşte privirea să ceară ajutor. „Cu pişiţa”, i se şopteşte. Fetiţele desenează mai mult flori: „Am împistriţat singură un ou, am făcut o frunză, o cruce şi am încercat să fac şi un ghiocel şi altă floare. E un pic mai greu decât ce facem noi acasă, stai până se încălzeşte ceara, apoi aştepţi să se îmbibe instrumentul în ceară, apoi trasatul. E mai greu, dar mai frumos şi foarte creativ. Aici poţi să înveţi foarte multe lucruri.” La atelier ajunge şi primarul Bradului care ţine morţiş să împistriţeze oul cu „Crucea Ierusalimului”: „Este un obicei străvechi aici în zona noastră şi mă bucur că mai sunt oameni care păstrează şi promovează acest minunat obicei, dar şi că sunt şi copii care vor să deprindă meşteşugul împistriţării ouălor”, spune Florin Cazacu. Copiii au tot meşterit la ouă sub privirile atente ale Monicăi Duşan. Sunt încântaţi de munca lor şi decişi să facă şi ouăle de acest Paşte în această tehnică. Drept e că le-ar lua cam multişor: „Câte aş face într-un ceas? Cam trei ouă, în jumate am făcut două…”, calculează încet un băiat. „Şi crezi că poţi face toate ouăle de Paşte aşa?”, vine întrebarea. „Da! De ce nu aş putea? Cam în 22 de ore!”

Trucuri de împistriţat

Ca să deprindă tehnica împistriţării cât mai bine, copiii Ribiţei sunt învăţaţi să umble cu pişiţa de la cinci, şase ani. E nevoie de multă muncă şi exerciţiu ca să pui pe masa de Paşte nişte opere de artă ţărănească. Monica Duşan spune că cel mai bine este să împarţi oul în două sau patru câmpuri de lucru sau părţi simetrice. După realizarea desenului cu ceară, se introduce oul în culoare, iar dacă vrei un model mai complicat, dar mai atrăgător, cu două sau mai multe culori, e ceva mai multă muncă. Femeia recomandă ca prima scufundare să se facă în vopsea galbenă, rece ca să nu se ia ceara: „După ce s-a uscat vopseaua, venim şi acoperim anumite părţi din desen şi aşezăm ceară pe părţile pe care vrem să le păstrăm în această nuanţă. Apoi, oul se aşează în a doua culoare, violet, în majoritatea cazurilor, aceasta fiind o altă caracteristică a împistriţării  în Ribiţa.” Mai nou, sătenii obişnuiesc să golească conţinutul oului cu ajutorul unei seringi pentru că cei mai mulţi preferă să păstreze ouăle la care se munceşte atât de mult în loc să le „sacrifice” după Înviere. Piesele sunt mai rudimentare decât cele din Bucovina, care sunt vopsite în diverse nuanţe însă decorate astfel par mai aproape de stilul ţărănesc. Precum consătencele ei, Monica Duşan a făcut o artă din împistriţarea ouălor şi s-a învăţat să le desluşească: „Se folosesc în general motive fitomorfe: frunze de stejar, de fag; fructe precum cireşe, căpşuni, ori ghinde, desene cu simbol religios –potirul, crucea-, urmate apoi de motivele solare aşa cum sunt ele în simbolistica ţărănească – romb cu raze, stea. De asemenea se pot reproduce uneltele agricole mai ales că Paştele se suprapune şi peste începutul anului agricol”. În vechime, fiecare ou avea mesajul lui aşa că erau oferite după om, la fel cum de Crăciun, colindele se cântau în funcţie de gazdă. „ Toate simbolurile folosite aveau semnificaţii clare care astăzi sunt pierdute în mare parte – erau semne de rodnicie, se belşug, de fertilitate, de viaţă în plină manifestare, de sănătate.” După ce erau scoase din culoare şi se uscau, ouăle erau încălzite pe plita sobei până când ceara începea să se topească şi era ştearsă cu o bucată de pânză. Odată finisate, ouăle se aşează în corfiţă şi aşteaptă să fie dăruite.