Fermă de vaci din darul de nuntă şi bani europeni

Are două facultăţi, electromecanică şi topografie, doar 31 de ani şi a cumpărat, cu banii din darul de la nuntă, câteva vaci cu care a început o afacere pe vârful culmilor domoale ale Munţilor Poiana Ruscă, acolo unde satele „mor” de la o zi la alta, atacate agresiv de o boală numită depopulare. Pe când alţi tineri ca el îşi sorb cafeaua citind ziarul în cine ştie ce birou, pe Ovidiu îl găseşti în cizme de cauciuc până la genunchi, într-un grajd „mirositor”, cum chiar el recunoaşte, îngrijind animalele cu neprefăcută bucurie.

În numai 25 de ani populaţia din satul copilăriei lui a scăzut cu aproape 80 la sută! Copiii din Cerbăl îi numeri pe degete. Un peisaj paradisiac în destrămare, căci oamenii sunt din ce în ce mai puţini. Ovidiu spune că a citit un studiu care avertiza că în 2035 satul va fi aproape pustiu, iar populaţia va însuma câteva persoane. Întristat să vadă cum păşunile de altădată se umplu de spini şi tufărişuri, s-a apucat să scrie singur un proiect şi l-a depus primul pe judeţ în 2015, apoi a renunţat la viaţa la oraş şi la profesia de topograf şi a revenit „la munte”, acolo unde a făcut un pariu cu el însuşi: că va reuşi în zootehnia mică, de familie.

„Cu banii de la nuntă mi-am cumpărat vaci şi-o mulgătoare”

Cu banii din darul de nuntă Ovidiu Ticula şi-a cumpărat patru vaci şi un aparat de muls.

„- Să nu le scoateţi, încă! Azi trebuie să le fac un tratament!”, strigă din curte către bărbatul între două vârste, care-l ajută la treabă. „Proiectul ăsta e foarte bun. Că nimeni nu îţi dă ţie, 180.000 de lei să faci ceva şi să nu ţi-i pretindă înapoi. O să mă credeţi nebun! (Râde!) Cu banii de la nuntă mi-am cumpărat patru vaci şi o mulgătoare!” A cumpărat, la o aruncătură de băţ de casa părinţilor, o gospodărie veche, gata închegată. „Am vrut să fac un grajd la ieşire din sat, unde am o parcelă de 2.500 de metri pătraţi. Am vrut un grajd nou, care să respecte standardele, dar am găsit gospodăria asta şi a fost o oportunitate”. Cu banii pe care ar fi trebuit să-i investească pe terenul viran n-ar fi reuşit să ridice decât grajdul pentru vaci şi atât. În timp ce, aici, are alături o gospodărie întreagă, cu casă şi toate acareturile. Chiar dacă nu sunt noi şi au nevoie de o renovare, Ovidiu tot spune că a fost o alegere bună. Cu banii din programul „Tinerii fermieri” (75 la sută fonduri europene, 25 la sută fonduri guvernamentale) şi-a cumpărat un tractor de 50 de cai putere, un tanc de răcire de 200 de litri şi are în plan o motocoasă şi amenajarea unui mini-laborator. În total, 40.000 de euro, suma pentru care s-a încadrat. Deşi plafonul maxim ar fi fost 50.000 de euro. A primit, la două luni de la semnarea contractului, în februarie 2016, un avans de 75 la sută din sumă. La începutul anului viitor vrea să ceară şi tranşa a doua, ultimii 10.000 de euro. Îi mai trebuie o platformă de de­pozitare a gunoiului de grajd, cu o suprafaţă de 85 de metri pătraţi.

Şcoala de vaci educate

Are, în total, 23 de hectare luate în arendă. Doar şase hectare sunt ale familiei, însă zice că acestea nu ar fi suficiente

Hunedoreanul, inginer şi topograf, a pariat pe zootehnie, bucuros că a reuşit să redea viaţa unei vechi gospodării părăsite.

pentru numărul de animale pe care el şi tatăl său le deţin. Totuşi, de păşuni Ovidiu Ticula nu se plânge. Spune că Cerbăl este comuna cu cea  mai mare suprafaţă de păşune. Mai mult, văcuţele pădurenilor din Cerbăl par a fi extrem de inteligente! Nu au nevoie de paznic, iar cele nouă vaci ale lui Ovidiu nu fac, nici ele, excepţie. „Vacile noastre sunt mai educate! (Râde) La noi nu merg oameni să stea cu animalele, să le păzească. Avem împrejmuiri pe unde merg vacile, ţarină, cum îi zice lumea pe aici. Ele merg singure, stau singure pe câmp şi vin singure acasă! Foarte rar s-a întâmplat să găsească apă pe câmp şi să nu vină seara, aşa că am mers noi după ele, ca să le mulgem. Oricum, şi dacă rămân pe câmp, nu păţesc nimic. Vara e cald şi nici atacuri ale animalelor sălbatice nu au fost”, explică tânărul fermier.

Vacile „industriale” nu ştiu să pască iarbă

Ştie multe despre animale pentru un tânăr inginer de 30 de ani, dar mereu mai învaţă câte ceva. A ales Băltaţa românească şi spune că e cea mai potrivită pentru specificul zonei. „Dacă ai aduce aici vaci crescute industrial în ferme mari, cu concentrate, ar face foamea până s-ar obişnui cu iarba, la păşunat. Adaptarea ar cere timp, ele ar slăbi şi nu ar mai da randament. Ori­cum, majoritatea celor de aici au Bălţată românească.” Săptămâna trecu­tă tocmai ce i-a căzut o vacă şi şi-a dislocat piciorul. Era cel mai bun animal de lapte pe care-l avea şi, în ciuda tratamentului, nu a mai putut fi salvată. Singura soluţie a rămas, aşadar, abatorul. Când vorbeşte despre ea, simţi din voce că îi pare rău. N-a avut încotro: a trebuit să sacrifice animalul. Şi s-a ales cu puţin peste 600 de lei. „Un preţ derizoriu, desigur, însă când eşti cu animalul la poarta abatorului şi nu-ţi stă în picioare, eşti la mâna lor”, mărturiseşte, cu obidă, Ovidiu. Viţeii îi dă cel mai bine la târguri sau la centrul de colectare de la Bălata. Însă scopul său este să crească numărul de animale şi, implicit, vânzarea de produse lactate.

Puţini pădureni se încăpăţânează să nu lase zona “să moară” şi continuă să crească animale, la fel ca bunicii lor.

Birocraţia sufocă (şi) zootehnia

Cum şi-a găsit clienţii? „A fost un pic mai greu, că soţia lucrează la Hunedoara, aşa că eu trebuie să cobor în fiecare seară la oraş şi să ducem laptele la abonaţi, direct la uşă.” A căutat abonaţi şi pentru lapte, şi pentru brânză şi pentru caş. A scris şi a pus anunţuri la scările de bloc, a apelat la rude, care l-au pus în legătură cu colegi doritori de lapte proaspăt, nedregresat, şi la cunoştinţe. Practic, „publicitatea”, în cazul fermei lui Ovidiu Ticula, s-a făcut „din gură în gură”. Iar dac-ar fi să îndemne pe cineva, ar spune că pro­gramul pentru tineri fermieri poate să îl acceseze orice persoană până în 45 de ani care deţine o proprietate sau poate obţine una prin concesionare. „Se face un calcul, iar ca să fii eligibil pentru linia asta de finanţare trebuie să pleci de la cel puţin 12.000 de euro, valoarea exploataţiei. Asta înseamnă că, dacă ai 10 vaci şi 2-3 hectare de pământ, poţi pleca la drumul ăsta. Nu eşti obligat să creşti numărul de vaci, ci doar să le menţii. Însă vânzările trebuie să însumeze, pe parcursul a 3 ani, 20 la sută din valoare totală a proiectului. Există însă multă birocraţie: eu am aşteptat pentru aprobarea acestui pro­iect un an şi trei luni! Tot pe drumuri: du-te la Deva, la doctori, fă aia, completează aia… E destul de greu să găseşti şi vaci bune de lapte. Nu e deloc uşor! Subvenţiile pe 2015 le-am luat abia în octombrie 2016, pe terenuri, iar pe animale nici în ziua de azi nu le-am luat. Am trimis mail-uri şi la Bucureşti, dar mi-au răspuns că nu pot să-mi plătească decât pentru cinci capete. E o anomalie pe care eu nu o înţeleg! Odată ce eu le-am cumpărat, intră în exploataţia mea animalul, se face o foaie de transfer, totuşi, animalul nu poate fi subvenţionat. Nu ştiu de ce. Însă măcar pentru cele cinci vite de le-aş primi!”

Munca “la coada vacii” s-ar putea dovedi, pe termen lung, o afacere foarte profitabilă.

„Catering” cu lapte proaspăt muls

Spune că pentru terenuri fermierii ca el primesc cam 1.400 de lei pe hectar, în timp ce pentru un animal mai puţin de 100 de euro. Cu toate astea, adaugă că la munte e mai greu decât în marile ferme, acolo unde animalele primesc concentrate şi dau chiar şi 30 de litri de lapte pe zi. Recordul văcuţelor din ferma sa este de 20 de litri. Însă e nevoie de susţinere din partea familiei, iar zilierii întotdeauna ajung să abuzeze de alcool. Sau, în caz contrar, după şase luni se plictisesc şi pleacă. Cu toate astea, Ovidiu e perseverent şi n-are de gând să renunţe, cu una, cu două: zice că de abia acum vrea să creeze o pagină de Facebook, pentru reclamă: „Momentan, vindem 100 de litri pe săptămână şi cam 15 kilograme de brânză. Putem mai mult, şi sperăm să creştem. O să fac şi-o să pun nişte fotografii cu Cerbălul, cu vacile… Avem de unde să vindem mai mult, numai să fie oameni interesaţi de lapte curat, de la fermele noastre. Uneori e aşa de proapăt, că îl duc călduţ, abia muls, direct la cum­părători.”