Gura păcătosului (Grindeanu) şi aderarea României la zona euro

Articolul a fost vizualizat de 891 ori

MAIN carmen harau

 

Senatorul PNL Carmen Hărău demască limbajul dublu folosit de premierul PSD, care livrează incertitudini la export şi lozinci populiste de îmbrobodit poporul. Deunăzi, Sorin Grindeanu le spunea europenilor că sărăcia din ţară şi dezvoltarea inegală a regiunilor nu-i permit să fixeze un orizont de timp pentru aderarea Românei la euro, în timp ce românilor li se picură zilnic în urechi că vor avea parte de creşteri consistente de venit şi de o economie care să duduie din toţi rărunchii.


 

 
Senatorul PNL Hunedoara se­sizează că, în spatele amânării adoptării unui termen ferm în privinţa intrării României în zona monetară unică, Guvernul Grindeanu îşi etalează neputinţele, demagogia şi incon­sistenţa. „De ceva vreme, domnul Grindeanu joacă, fără prea mult talent, rolul premierului puternic şi respon­sabil, încercând să păcălească populaţia că acţiunile Guvernului ar fi bine structurate şi orientate către obiective de creştere şi dezvoltare. Din păcate pentru domnia sa, nu toţi românii pot fi prostiţi atât de uşor, iar demagogia învăţată la şcoala de cadre a PSD, chiar dacă este mai rafinată decât în trecut, nu mai este la fel de eficientă ca în vremea mentorilor săi”, spune Carmen Hărău, senator PNL de Hunedoara.
„Una vorbim, alta fumăm”

Observaţia a fost făcută după ce Guvernul condus de Sorin Grindeanu a renunţat în totalitate să precizeze o ţintă clară şi precisă pentru adoptarea monedei unice europene. „În jus­ti­ficare, domnul Grindeanu spune că România va rediscuta acest obiectiv după ce, şi citez: „convergenţă mo­netară se face în paralel cu o dezvoltare echilibrată a regiunilor ţării şi cu o convergenţă a veniturilor cetăţenilor români, astfel încât să fie comparabile cu cele din alte state membre ale Uniunii Europene”. Păi ce să înţelegem domnule prim-ministru Grindeanu, din această afirmaţie? Că nu vom avea parte de o convergenţă a veniturilor cetăţenilor?
Adică de creşterile alea uriaşe de salarii şi de pensii promise de către doamna Vasilescu? Despre dezvoltarea echilibrată a regiunilor, ştim cu toţii că la ritmul de execuţie a investiţiilor publice din 2017, de­calajele de dezvoltare nu au nicio şansă să fie atenuate, ci, dimpotrivă, unele regiuni se vor afunda şi mai tare în sărăcie şi subdezvoltare”, avertizează senatorul liberal.

 
Gura păcătosului pe limba ei piere

Declaraţia premierului Grindeanu confirmă, în fapt, că PSD continuă să guverneze doar cu ochii la sondaje şi nu are un plan minimal de dezvoltare a României, este de părere Carmen Hărău. „Din păcate pentru România, neasumarea unei ţinte precise, a unui termen ferm pentru adoptarea euro, ne îndepărtează tot mai mult de acest obiectiv! Fără o ţintă, fără un anga­jament ferm, de fapt Guvernul Grin­deanu se derobează de sarcina con­tinuării unor reforme structurale, de care România are extrem de multă nevoie! Este tare păcat că Guvernul nu ştie care sunt costurile rămânerii economiei româneşti în afara zonei euro. Ori nu vrea să le cunoască, ori nu este interesat să le ştie! La fel de trist este faptul că şi Banca Naţională a înmuiat tonul pe tema aderării la euro, deşi, până mai ieri, era o susţinătoare puternică. De fapt, fără să-şi dea seama, domnul Grindeanu a spus un mare adevăr! Că sub guvernarea domniei sale vom pierde şi ceea ce s-a câştigat în ultimii ani în planul convergenţei nominale, adică stabilitatea preţurilor, stabilitatea finanţelor publice cu privire la deficitul bugetar şi datoria publică şi ieşirea din zona ratelor dobânzilor de bun simţ. Aşa se întâmplă, uneori, cu gura păcătosului… Costurile acestui tip păgubos de guvernare le vom suporta cu toţii în viitorul foarte apropiat!”, a mai adăugat Carmen Hărău.

About Marcel Bot