Investiţia la termocentrala Paroşeni deblocată. Mintia blocată în proiect

Conducerea CEH a anunţat că a finalizat plata TVA-ului pe care îl da­tora consorţiului francez Con­struction Industrielles de la Médi­terranée. Aceas­ta este compania care s-a ocupat de instalaţia de desulfurare şi cea de şlam dens de la Termocentrala Paro­şeni. În piaţă, despre această investiţie se vorbeşte ca fiind cea ”îne­cată la mal”, pentru că în decembrie 2014 ea a fost oprită, după ce ajunsese la un grad de realizare de 95 la sută. Potrivit conducerii CEH, după plata restanţei de TVA în valoare de 20,6 milioane de lei, sunt create condiţiile pentru finalizarea investiţiei care are valoarea totală de circa 65 de milioane de euro. „Din punct de vedere finan­ciar, ar mai fi nevoie de vreo 3 milioane de euro, dar avem sursă de finanţare pentru acest proiect, dintr-un credit bancar. Mai sunt de negociat o serie de pre­vederi ale contractului iniţial. Sperăm ca proiectul să fie gata până la 31 decembrie 2017, dată care este un termen realist, în opinia mea, ni­­ci­decum unul forţat”, spune directorul general al CEH, Michael Melczer, citat de presa locală.
Pentru Mintia pronosticul rămâne rezervat
Din păcate, în cazul termocentralei de la Mintia singura şansă de a mai funcţiona cu tehnologia poluantă actuală este o înţelegere cu Garda de Mediu. În vara lui 2015, termocentrala de la Mintia, la pachet cu cea de la Paroşeni, a primit interdicţia de fun­c­ţio­nare ca urmare a unui control or­donat de la nivelul Ministerului Me­diului. Pentru a câştiga timp, CEH a atacat în instanţă interdicţia, deschi­zând un proces pe care nu are cum să-l câştige. Prin urmare, termocentrala de la Mintia se apropie de un moment final în care va trebui să-şi oprească activitatea. Conducerea CEH speră însă să nu se ajungă acolo şi pentru asta încearcă o retehnologizare disperată şi temporară prin transformarea Grupu­lui energetic II de pe cărbune pe gaz. Soluţia optimă însă ar fi o reparaţie capitală a Grupului energetic III care să includă şi montarea instalaţiilor de ecologizare prevăzute pentru a se încadra în normele de poluare legale. Din păcate, sursa de finanţare pentru o asemenea investiţie este neinden­tifi­cabilă, ţinând cont că valoarea acestor lucrări şi tehnologii trece de 200 de milioane de euro.