Ecologizare pentru toate cetăţile dacice

Autorităţile continuă demersurile pentru a prelua în administrare monumentele UNESCO din Munţii Orăştiei. Până atunci, şefii judeţului împreună cu cei de la Administraţia Sarmizegetusa Regia au decis să ecologizeze zona siturilor, chiar dacă patru dintre cetăţi au rămas încă la lipsa de interes a ministerelor din Bucureşti.

La Costeşti, lipsa de grijă pentru cetatea dacică se vede încă de la intrare, de pe panoul care anunţă un sit UNESCO, un panou sărac şi cu semne de rugină. „Aceasta poate să fie demonstraţia unei diferenţe uriaşe între o cetate administrată – Sar­mi­zegetusa Regia – şi una lăsată de iz­belişte, aflată în paragină: Cetatea Costeşti. La fel se întâmplă la cetăţile Blidaru, Piatra Roşie, Băniţa şi chiar la Căpâlna, în Alba. Constatăm cu tristeţe că situri UNESCO, înglobate în patrimoniul mondial, sunt lăsate în această stare”, spune Vladimir Bri­linsky, şeful Administraţiei Sarmi­zegetusa Regia.
Iniţiative pentru cetăţile dacilor
Este motivul pentru care s-a propus ecologizarea zonele din cetăţi. Practic, toată vegetaţia care are sub opt centimetri grosime va fi îndepărtată, iar turiştii vor descoperi siturile aşa cum erau în urmă cu şapte ani. „Dacă vorbesc de celelalte cetăţi dacice, sigur că o să facem eforturi ca să le luăm în administrare. Am făcut şi o simulare în acest sens. Este şi motivul pentru care, fără ca ele să intre în patrimoniul judeţului, am luat decizia de ecologizare a celorlalte cetăţi. Vrem să creăm un mediu prietenos pentru realizarea unui traseu turistic pe zona celor patru cetăţi, începând cu Piatra Roşie şi terminând cu Băniţa, fortifi­caţii care au constituit centura de apărare a cetăţii regale Sarmizegetusa Regia. Vom da mai multe detalii ime­diat ce avem finalizat acest traseu turistic pe o zonă care, cred eu, este foarte interesantă şi poate deveni una de excepţie”, spune preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Bobora. De subiectul cetăţilor dacice se ocupă vicepreşedintele CJ Sorin Vasilescu, iar acesta spune că în 2017 sunt alocaţi bani inclusiv pentru cercetarea ar­heologică: „Sarmizegetura Regia este un sit pe care noi îl avem în ad­ministrare şi se ştie că aici cercetatea arheologică a acoperit doar 5% din suprafaţă. În premieră, am decis ca, în acest an, Consiliul Judeţean să fi­nanţeze munca arheologilor şi s-au alocat pentru asta 100 de mii de lei care vor merge către colectivul ştiinţic format din specialişti de la Cluj şi cei de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Ro­mane din Deva.” Autorităţile hu­ne­dorene spun că analiza post investiţie pentru drumul către Sarmizegetusa Regia a arătat că, de la 20 de mii de vizitatori în trecut, s-a ajuns la 60 de mii de vizitatori în 2016.

 
Vestigii ascunse în tufăriş
În ciuda înfăţişării siturilor UNES­CO, turiştii continuă să vină în cetăţile dacice, chiar dacă nu bene­ficiază de ghidaj de specialitate, nici măcar de câteva plăcuţe care să-i ghideze către terasele cu temple. De exemplu, marginile terasei superioare de la Costeşti sunt delimitate de tufăriş şi copaci tineri. Poţi ghici drumul prin vegetaţie, după cărarea bătă­torită. „Istoria noastră de aici este frumoasă, vestigile sunt grăitoare şi dacă îl prindeţi şi pe Nunu o să fie şi mai frumos, pentru că povestea acestor locuri este extraordinară, o istorie povestită pentru toată lumea, nu e una rostită ca în manuale, cu cuvinte complicate, închistate. Cred că aici ar trebui să fie mai curat, în sensul că accesul către elementele monu­men­tului ar trebui să fie mai accesibil. Ar fi minunat dacă am avea aici ghizi, dacă ar fi finanţare pentru arheologi care să ne descopere istoria. Din câte ştiu eu, oamenii care locuiesc mai jos de cetate fac tot ce le stă în puteri să întreţină situl, ar trebui autorităţile să facă ceva”, spune Ovidiu Manoilescu, un fotograf ajuns la Costeşti ca să surprindă apusul de soare. Doar vizitatorii care au noroc ascultă atenţi explicaţiile lui Nunu Brilinsky: „Se poate vedea foarte clar cum apa şi urmele de paşi ale turiştilor au afectat porţiuni din turnul locuinţă şi au degradat structura existentă. În partea opusă avem şi o devastare voluntară: urmele unor căutători de comori care au „binevoit” să sape în emplecton sperând la o îmbogăţire rapidă. Puţin probabil că au găsit ceva, dar este sigur că în acea parte s-au produs apoi inundaţii care au distrus şi ceea ce se mai păstra.
Aceste îmbinări de lucru au tran­s­format istoria în natură, în natură sălbatică şi necontrolată.”