„Minunile” din ţinutul copilăriei lui Arsenie Boca

Localnicii din satul Ciungani, al comunei Vaţa de Jos, în care s-a născut Arsenie Boca, se declară binecuvântaţi cu două locuri impresionante: cea mai înaltă biserică din lemn a Hunedoarei şi un izvor despre care spun că are apă tămăduitoare.

Peste deal de locul naşterii duhov­nicului Arsenie Boca, un sat liniştit aflat la limita judeţelor Hunedoara şi Arad îi impresionează pe călători prin atracţiile sale neobişnuite: o biserică veche din lemn, cu acoperiş de şindrilă şi cu o turlă care pare că străpunge norii, şi un izvor despre care localnicii susţin că este tămăduitor.

Satul Ciungani se dezvăluie turiştilor de-a lungul unui pârâu care şerpuieşte printre dealurile şi pădurile Zarandului. Cu case risipite de munte, aşezarea din comuna Vaţa de Jos oferă în fiecare primăvară privelişti de o frumuseţe aparte. Locul pe care toţi sătenii din Ciungani îl indică iubitorilor de frumos este biserica satului. Aflată pe coama unui deal, biserica veghează asupra unui cimitir bine îngrijit, cu numeroase cruci şi rugi din lemn, de diverse mărimi, unele vechi de peste un secol, altele frumos împodobite, iar altele cu simboluri aparte. Cele din urmă, purtând em­bleme tricolore, au fost ridicate în cinstea eroilor români din Al Doilea Război Mondial. Câteva astfel de cruci din lemn, dedicate ostaşilor care nu s-au mai întors de pe front, au fost aşezate pe una dintre faţadele lăcaşului de cult. În curtea Bisericii Îngerilor, cum o numesc localnicii, oamenii obişnuiesc să îşi mai petreacă o parte din amiaza de duminică, după încheierea Litur­ghiei.

„Ne este atât de dragă biserica noastră încât nu am mai pleca de aici, dacă n-am avea treabă pe acasă”, spune Maria, o bătrână din Ciungani. Femeia s-a aşezat împreună cu vecinele ei pe băncuţele din jurul bisericii, pentru a povesti ce se mai întâmplă prin sat. Cei mai mulţi dintre locanicii veniţi la slujbă sunt vârstnici şi cu toţii cunosc legendele care au făcut cunoscută biserica. Pentru a arăta cât de vechi şi preţios este lăcaşul, cantorul Gheorghe îi invită pe turişti să vadă icoanele sfinţilor, însemnate cu litere chirilice. Bărbatul arată apoi un ceaslov vechi, de la începutul secolului al XIX-lea, cu rugăciuni în acelaşi alfabet puţin cunoscut zilelor noastre, din care reuşeşte să desluşească unele cuvinte. În paginile cărţii bisericeşti au fost însemnate amintiri şi mesaje, de către cei care au slujit sau vizitat, de-a lungul timpului, lăcaşul. Atrage privirea însă un tablou care îi înfăţişează pe Adam şi Eva, încălcând porunca nemâncării din Pom şi apoi izgonirea lor din Rai, şi icoana lui Dumnezeu, iar gândul ne duce la numele ciudat pe care locanicii l-au dat locului – „Biserica Îngerilor”.

Potrivit istoricilor, biserica de lemn din Ciungani a fost ridicată în jurul anului 1600 şi figurează pe noua listă a monumentelor istorice. Are un turn de 14 metri, cel mai înalt dintre bisericile de lemn hunedorene, iar sătenii povestesc că în ziua în care urma să înceapă construcţia oamenii nu au căzut de acord asupra locului acesteia. Îngerii ar fi mutat bârnele de pe dealul aflat de cealaltă parte a pârâului care străbate satul. „Acolo se spunea că au fost spânzurători şi că nu se cuvine să fie ridicată o biserică şi atunci au fost mutate lemnele aici. Este interesant cum istorii despre această biserică au rezistat de atâta vreme, la fel cum a rezistat şi ea timpului”, spune preotul Gheorghe Bisorca. Părintele slujeşte în satele Prăvăleni şi Ciungani din anul 1976 şi este „sufletul” sătenilor adunaţi „la taină” în curtea bisericii. Spune că prezenţa frumoasei biserici din mij­locul unui peisaj pitoresc al Ţării Zarandului a contribuit şi la men­ţinerea comunităţii, chiar dacă numărul celor înmormântaţi în ultimii ani a fost mai mare decât al celor botezaţi.

Tone de monede
În pădurea de la marginea satului Ciungani, o altă „minune” din ţinutul copilăriei lui Arsenie Boca se dezvăluie călătorilor într-o privelişte neobişnuită. Aici se află un izvor tămăduitor, spun localnicii, în jurul căruia s-a strâns, de-a lungul ultimilor ani, un număr impresionant de monede. Din 2006, când preotul Gheorghe Bisorca a sfinţit monumentul ridicat în pădure, lângă apă, el poartă, oficial, numele de Iz­vorul cu leac. Tot de atunci datează şi sculpturile Mariei şi a Pruncului Iisus şi a lui Iisus pe Cruce, urmate de inscripţia, în marmură, „Cel ce ai iz­vorât apă din piatră şi ai curs pâraie din ape şi ai săturat poporul însetat, biecuvântează-ne pe noi”. De câteva zeci de ani, spun oamenii din sat, apa izvorului este cunoscută ca fiind tămăduitoare.

Apa lăudată de localnici
Ioan Manase, unul dintre localnici, parcurge deseori distanţa de doi kilometri de la casa familiei sale din sat până la pădurea unde se află „Izvorul cu Leac”.

„Mulţi oameni s-au bucurat până acum de acest izvor, unii veniţi din străinătate. Apele sale au salvat viaţa nepoatei mele, atunci când avea mai puţin de un an. Se îmbolnăvise de o formă de pojar şi ajunsese în stare gravă, iar medicii n-au putut să o trateze. În dimineaţa Înălţării Domnului, înainte de răsăritul soarelui, mama ei a adus apă de la Izvorul cu leac şi a spălat-o, iar bubele i-au trecut şi, la scurt timp, s-a înzdrăvenit”, a povestit Ioan Manase, sătean din Ciungani. Pentru că au crezut că apa ascunde puteri binefăcătoare, mulţi localnici şi-au făcut un obicei de a lăsa câteva monede la izvor, de fiecare dată când se aprovizionează de aici. Şi turiştii care ajung aici au adoptat acelaşi obicei.

„Este un semn de mulţumire pentru apa aceasta binecuvântată şi n-am văzut vreodată pe nimeni să ia banii lăsaţi la izvor. De aceea s-au strâns atât de mulţi”, spune Gheorghe, un alt localnic. Sătenii au construit un foişor şi băncuţe în preajma Izvorului cu leac, iar pentru cei care îşi doresc să ia apă de aici, dar nu au sticle, au lăsat lângă monument un sac cu sticle de plastic goale. Explicaţiile oferite de sătenii din Ciungani pentru farmecul izvorului sunt diverse. Unii cred că locul este sfinţit în urma numeroaselor slujbe religioase care au avut loc aici, alţi săteni cunosc mărturii despre întâmplări neobişnuite petrecute aici, iar alţii îi leagă povestea de cea a copilăriei lui Arsenie Boca.