Singurătatea alergătorilor de cursă lungă în PNL Hunedoara

Articolul a fost vizualizat de 772 ori

MAIN Alegeri PNL

Sunt invitaţi aproape 800 de delegaţi să-şi aleagă prin vot liderii şi, cu toate acestea, competiţia internă din PNL Hunedoara se îndreaptă spre congres de pace, cu candidaţi unici pe post, ce mai degrabă vor fi confirmaţi, decât aleşi. Ceva emoţii ar fi doar la postul de preşedinte.

Alegerile structurilor judeţene de conducere ale organizaţiei PNL Hu­nedoara se vor ţine sâmbătă, 22 aprilie 2017, la Sala Sporturilor din Deva. Câţiva dintre vechii lideri au rămas în partid, dar sunt interesaţi puţin spre deloc de viitorul organizaţiei judeţene. Fostul preşedinte Bogdan Ţîmpău nu emite nicio pretenţie, iar fostul co-preşedinte Dorin Gligor şi-a trimis şoferul să-l înscrie pe lista celor 23 de candidaţi care se bat pentru 15 locuri de simplu membru în Biroul Politic Judeţean. Pentru postul de preşedinte al PNL Hunedoara s-au înscris de­putatul Lucian Heiuş şi Ovidiu Furdui, primarul comunei Crişcior. Heiuş pare să aibă un uşor avantaj, dat de faptul că are susţinerea unor organizaţii cu delegaţie numeroasă, cum ar fi municipalele din Hunedoara, Deva şi Petroşani, la care se adaugă primarii ce provin din PDL. De cealaltă parte, Ovidiu Furdui se bazează pe mare parte dintre primarii vechiului PNL, mai puţin Adrian Iovănesc de la Călan.
„Secunzii” defilează fără emoţii”
Cele două posturi de prim-vice­preşedinte sunt arvunite de Adrian David, fostul preşedinte liberal al Consiliului Judeţean Hunedoara, şi Marcel Goia – primarul oraşului Haţeg. David şi-a declarat deschis intenţia de a face echipă cu Lucian Heiuş, în timp ce Goia se ţine la distanţă de lupta celor doi candidaţi aflaţi în cursă pentru şefia partidului. „Eu pot să lucrez cu oricare dintre cei doi. Amândoi m-au sunat şi m-au îndemnat să mă înscriu pentru funcţia de prim-vicepreşedinte. De la Haţeg suntem o delegaţie de 17 mem­bri, dar fiecare va vota după cum crede de cuviinţă. N-am stabilit să susţinem pe un candidat anume pentru pre­şedinte”, spune Marcel Goia. De partea cealaltă, Adrian David îşi îndeamnă susţinătorii să voteze cu Heiuş la pre­şedinte. „Cred că Lucian este cea mai bună opţiune pentru PNL. Şi spun asta pentru că e nevoie ca preşedintele să fie un factor de coagulare a tuturor for­ţelor divergente, să scoată din letargie o bună parte dintre militanţii care sunt demobilizaţi în acest moment”, este de părere Adrian David.
Opt din unsprezece
Partidul a scos la mezat opt posturi de preşedinte, pentru care s-au înscris 11 persoane. Astfel, Marius Omotă aleargă singur pentru postul de vice responsabil cu strategii şi relaţii politice. Departamentul pentru ima­gine, comunicare şi relaţii cu presa e disputat (formal) între Vasilică Potecă şi Romeo Deteşan. (De menţionat că postul de secretar general va fi ocupat cu votul viitorului Birou Politic Judeţean. Dacă Potecă va fi reconfirmat pe post, Deteşan rămâne purtător de cuvânt.) Victor Stoica e singur pentru departamentul pentru politici econo­mice şi mediu de afaceri; la relaţia cu sindicatele, patronatele, ONG-urile şi grupurile de cetăţeni s-a înscris Mihai Irimie, pentru departamentul de admi­nistraţie publică s-au înscris Claudiu Cornea (avocat din Valea Jiului) şi Radu Emil Bureană, primar Vorţa, la agricultură s-a înscris Horia Flavius Jurca, Vetuţa Stănescu pentru vice la Sănătate, în vreme ce de Educaţie trag Lenuţa Armean şi Petre Lucian Gher­man.
Candidaţii pentru BPJ
Pentru un loc de membru în Biroul Politic Judeţean s-au înscris 23 de candidaţi care se bat pe 15 locuri. Este vorba de Pavel HAŢEGAN, Vasile INĂŞESCU, Florian MARIAN ŞAN­DRU, Marius MUTULESCU, Tiberiu BALINT, Ioan Dorin PETRUI, Dinu PUŞCAŞ, Adrian IOVĂNESC, Lenuţa ARMEAN, Constantin RAMAŞ­CA­NU, Dan MAGHERU, Vasile MURE­ŞAN, Iosif SURULESCU, Nicolae CHIRILĂ, Tiberiu IACOB RIDZI, Liviu ANTAL, Dorin GLIGOR, Florin OPRIŞA, Oana FRÂNC, Daniel PU­PEZĂ, Alin CHIOREAN, Niculiţă MANG şi Ioan JURJ.
Pentru postul de preşedinte al Co­mi­siei de Arbitraj candidează se­natorul Carmen HĂRĂU, „puşculiţa” parti­dului va ajunge pe mâna lui Ovidiu VLAD, în timp ce Andrei BOZDOG va fi cenzorul şef al partidului.

About Marcel Bot