Comunicat de presă – „A fi, sau a nu fi, coada de topor a liberalismului economic… ”

Articolul a fost vizualizat de 785 ori

pag 4 foto declaratie presa

Pilda cozii de topor găsește, parcă, de prea multe ori în viaţa politică, situaţii  care-i confirmă înţelepciunea şi adevărul…
Îmi este greu să înţeleg cum, din promotor fervent al cotei unice de impozitare a veniturilor, şeful autoproclamatei alianţe liberale şi democrate din Parlament, care nu mai are de multă vreme nicio legătură cu liberalismul, a ajuns să urască atât de mult cota unică şi să se transforme în mare propagandist al impozitului progresiv pe venituri!
Să ne amintim ce declara domnul Tăriceanu în anul 2005: „Introducerea cotei unice de impozitare va conduce la înfiinţarea de noi locuri de muncă şi la creşterea investiţiilor în economie”, lucru care s-a şi întâmplat, în realitate! Am fi orbi dacă nu am realiza beneficiile uriaşe pe care le-a adus cota unică pentru mediul economic din România, pentru locurile de muncă şi pentru creşterea economică din ultimii doisprezece ani!
Tot domnul Tăriceanu declara, în calitate de prim-ministru aflat sub presiunea sindicală a creşterii salariilor, că: „Stânga are un plan foarte clar de câştigare a alegerilor, dar nu are niciun plan de guvernare a României… Profesorii vor avea salarii mai mari cu 50%, dar o pâine va costa de cinci ori mai mult”. Ceva pare că i-a bulversat foarte puternic rațiunea, principiile și valorile domnului Tăriceanu! Este greu de înțeles, iar ca om politic, îmi pare nespus de rău să constat că, prin susţinerea unor măsuri fiscal-bugetare atât de nocive pentru mediul economic, pentru evoluția spre un nivel de trai ridicat și sustenabil al românilor, domnul Preşedinte al Senatului îşi compromite întreaga activitate politică!
În ceea ce ne privește, Partidul Național Liberal va face  opoziție la încercarea iresponsabilă şi periculoasă a Guvernului Grindeanu de a asasina cota unică şi de a introduce un nou tip de jupuire a populaţiei active şi a mediului de afaceri prin impozitul pe venitul global, respectiv prin impozitare progresivă! Noi știm, și am avertizat de luni bune, că majorările salariale promise de Dragnea şi Grindeanu vor fi un veritabil cadou otrăvit, atât pentru angajaţii din sectorul public, cât şi pentru angajaţii din sectorul privat, pentru că Guvernul nu are resursele bugetare necesare! Soluțiile posibile sunt care mai de care mai nocive  pentru țară. Una dintre acestea este majorarea fiscalității. Guvernul se pregătește să dea cu o mână şi să ia cu două mâini!
Probabil că, spre deosebire de anii 2007-2008, populaţia nu se mai lasă păcălită şi ştie că salturile spectaculoase de venituri, fie că se numesc pensii, fie că sunt salarii, sunt imediat înghiţite de creşterea de preţuri de la raft. Aşadar, nicio bucurie, nicio împărţire a prosperităţii şi a creşterii economice cu populaţia, doar o simplă păcăleală, pe care categorii din ce în ce mai largi de români au înțeles-o și o contestă! Să fie acesta motivul din care, pentru a treia oară, PSD amână depunerea în Parlament a legii salarizării unitare?
Chiar dacă, după victoria PSD în alegeri, noi, liberalii, am ştiut că trebuie să ne aşteptăm la tot ce este mai rău pentru mediul economic sănătos din România, avem încă speranța că sunt suficienți politicieni, chiar și în arcul guvernamental, care nu vor tăia de la rădăcină cea mai importantă reformă a politicii fiscale de după căderea comunismului – cota unică!
Iar dacă, totuși, această enormă greșeală se va face, aș vrea să nu trăim amărăciunea implicării în operațiune a unei „cozi de topor”…

Eleonora-Carmen HĂRĂU,
Senator PNL de Hunedoara

About Administrator